Maaami, știi că există o cremă care întinde pielea perfect? Am văzut eu acum la televizor. E pentru oamenii bătrâni! Întră în ridicăturile de la piele și le face drepte!
Nu, Radu e doar o reclamă, se numește dramatizare ce arată ei. Adică o exagerare.
Nu, mami, dacă îți zic, e adevărat..după aia am văzut o reclamă la un laptop sub formă de broască țestoasă și eu l-am văzut la Noriel, e la fel.
Da, Radu, dar nicio cremă nu îți poate face pielea perfect netedă, odată cu înaintarea în vârstă pielea își pierde din elasticitate. Dar ajută desigur într-o măsură și crema asta de zici tu.
Aha, deci ajută puțin. Adică dacă ești ca babi (străbunica lui, 90 ani) și folosești crema asta te face ca Mi (bunica lui Radu, 60 ani)
(Radu, 5 ani)
Această discuție am avut-o cu Radu aseară, înainte de culcare. Ne-a amuzat, cum alfel? Și ne-am amintit că și în urmă cu doi ani, ne-a întrebat Radu și ‘de ce mamaia are dungi pe față și noi nu avem‘. Se numesc, riduri, Radu, iar liniile pe care le faci acum când zâmbești vor deveni riduri când vei îmbătrâni. O viață plină de bucurii ajută pielea să îmbătrânească frumos. De fapt dungile astea, cum le numești tu, Radu, îți amintesc de cât de mult ai râs în viața ta.
Toată goana noastră zilnică după altceva, tot iureșul vieții, tot acest vreau mai mult, și acum că am mai mult vreau și mai mult asta este de fapt marea noastră pierdere, am uitat să trăim în prezent.
Cât suntem mici, vrem să fim mari, deci trăim în viitor, cât suntem tineri, vrem case, mașini, bani și joburi de vis, deci trăim tot în viitor. Și în sfârșit avem și casă și mașină și job, dar acum ne este drag trecutul. Îl rememorăm, trăim din amintiri cum ar veni.
Dar prezentul, unde e prezentul? Păi nu mai este, că eu azi nu am timp să fiu fericită, dar pentru ce mă ‘sacrific’ eu azi, îmi va aduce fericirea maine. NOT. Că mâine mă ‘sacrific’, pentru pomâine și poimâine pentru răspoimâine. Și e tare ciudată mintea asta omenească, când singura certitudine din viața noastră este trecerea timpului noi îi acordăm cea mai mică importanță. Toate celalalte sunt variabile, dacă azi îți este bine, nu-ti garantează nimeni că așa va fi și mâine, dar toate legile universului îți garantează cu toate gurile, că timpul pierdut nu se mai întoarce.
Opriți timpul, vă rog! Eu vreau să fiu fericită, dar nu am timp! Nu am timp azi să fac ce mă face fericită, pentru că trebuie să fac ce bănuiesc că îmi va aduce fericire peste 5 sau 10 ani. Asta înseamnă să fii chibzuit, așa am învățat. Să uităm de pasiuni și să urmăm facultatea cu cele mai bune perspective de angajare, să gândim în perspectivă, să ne luăm o casă practică, să ne gândim constant la ziua de mâine, să nu ne testăm limitele, căci poate fi periculos, să fim cuminți, în general. Ceea ce nu e rău, desigur, dacă mai mult sau mai puțin, toate astea nu ne-ar împiedica să trăim în prezent, să ne bucurăm de ce avem azi și mai ales să ne bucurăm de vârsta noastră de azi.
Pentru că, eu sunt convinsă că ne-ar fi infinit mai bine, dacă nu ar exista atâtea preconcepții despre vârstă. Și mai cred cu tărie că, majoritatea oamenilor cred și simt despre ei că sunt mai tineri la 30 de ani decat la 20 de ani, mai fericiți la 40 decât de la 30 de ani, mai siguri pe ei la 50 decât la 30, mai împliniți la 60 decât la 40, mai liniștiți la 70 de ani, mai împăcați cu ei la 80 și mai recunoascători la 90.
Opriți timpul, vă rog, doar până mă dumiresc cum să fac să trăiesc azi! Apoi viața își poate relua cursul ei firesc! Dar, până atunci, opriți timpul, vă rog!
Sursa foto: ceasul avion
Anca Arau
Leave a Comment