Pentru a vedea gustul, trebuie să fie întuneric

Cum ar fi, dacă n-ar fi unul dintre simțuri? Doamne ferește, desigur, dar v-ați gândit vreodată? 
 
Acum ceva vreme, am zis să încercăm și noi doi ceva mai ieșit din tipar, chiar inedit într-o anumită măsură. Respectiv am luat cina într-un local, pe întuneric beznă. Nu puteai vedea nimic, dar absolut nimic. ‘Dining in the dark’ este conceptul, restaurant în care lucrează exclusiv nevăzători. Și am experimentat și noi cum este să nu vezi absolut nimic

Localul unde am fost noi (cTaste, pe numele lui) este în Amsterdam, dar există în multe orașe acest concept, probabil că și în București. Existau 4 variante de meniu ce puteau fi servite: meniul supriză, respectiv mergeam pe mâna chef-ului, tot ce trebuie să știe este dacă suntem alergici la vreun aliment; meniul de pește și fructe de maremeniul de carne sau meniul vegetarian, varianta preferată a fi servită, urmând a fi comunicată în momentul rezervării.
Fiecare varianță de meniu, costă 40Euro si conține aperitiv, fel principal și desert. Noi am ales meniul surpriză, pentru că sunt sigură că pot să recunosc ușor tot ce mănânc. Eu nu am nevoie să văd ca să știu ce mânânc, că doar nu mănânc cu ochii. Paris, nici atât. Mda, cum să nu!

Ok, keep calm and let’s dining in the dark!
 
Singurul loc care te duce cu gândul la un restaurant obișnuit este holul de la intrare, ultimul loc unde mai vezi lumină. Ni se mai explică o dată conceptul, respectiv: va fi complet întuneric, felurile de mâncare sunt obișnuite, alimente comune, numai că, fără văz vi se va părea dificil să știti ce mâncați. Trebuie să vă folosiți exclusiv celelalte simțuri, tocmai de asta este o experiență interesantă. Vedem la final cât de bine v-ați descurcat. 
A, sunt convinsă că noi ghicim tot, eu am nevoie doar de gust și miros că să știu ce mănânc, nu trebuie să văd. Da da, vezi să nu!
 
Ok, lăsați telefoanele și orice altă sursă de lumină aici, și unul dintre colegii mei vă va prelua, vă va așeza la masă, dacă aveți nevoie de mers la toaletă sau orice altceva, o să vă explice ce este de făcut, apăsați pe un buton. Știți, desigur că tot personalul din restaurant este nevăzător.  Faceți cunostiinta cu colegul meu!

Încântat! Follow me, please, va fi complet întuneric!
Ce ‘follow me’, ‘give me your hand’ mai bine, că eu dacă nu văd nu știu să merg, dacă mă lovesc de ceva? Și mă ia și amețeala, oricum. Ooofff, și acum îmi dau seama că nu știu să mă orientez nici după sunete, deci nu ține aia cu ‘come here’, deci tot ‘give me your hand’ e de bază…si hai, asta-i bună mi-am pierdut și mirosul de tot…oare Paris o mai fi lângă mine, nu îi mai simt parfumul.
 

O eternitate și 5 metri mai târziu, am ajuns la masă și ne-au mai explicat încă o dată care-i scenariul. Cam în 10 minute ne vor aduce aperitivul, aici aveți tacâmuri, aici pahare, ăsta-i scaunul, așezați-vă cu grijă, aici este masa, sunteți singuri la masă, să știți.

Buuun, știam că este întuneric, dar chiar așa să nu vezi nimic, nimic? Nici măcar o umbră pală așa, nimic? Oare om fi într-un buncăr? E, bine că sunt cu Paris.. dar chiar așa, el unde o sta? 

Paris ești în fața mea? 
Păi da, tu nu auzi de unde vorbesc?
Aud, numai că nu ești, am ajuns cu picioarele la scaunul din fața mea și e gol.
Da, ce ciudat, uite sunt lângă tine, pe lateral. Da’ cum, naiba, că atunci când vorbești, simt că sunetul vine din față, nu din lateral.
Deci e clar, hai că auzul fără văz ne joacă feste, noroc că încă avem simțul tactil, așa ne-am dat seama cum suntem așezați. Și oricum ca să știm ce mâncăm, avem nevoie de gust, nu de auz. Și de simțul tactil, care pare că funcționează optim.
 
Vine aperitivul. Fiecare are în față o farfurie cu aceleasi ingrediente. Buun, hai mă, că este ușor. Avem porumb, simt boabele când le pipăi. Da, auzi și la ăștia, cică nu știm să ghicim dacă nu vedem ce mâncăm. E porumb clar și uite și măsline. Ce priceputi suntem, să nu ne deochem unul pe altul!

Dar stai că mai avem 6 ingrediente. Mamă ce gust cunoscut, ce naiba o fi, că îmi stă pe limbă? Sfeclă? 
Nu, mai degrabă varză, se dă cu părerea Paris. Auzi, dar nu e posibil să fie hrean? 
Cum să confuzi sfecla cu hreanul, Paris? 
Ce sfecla, tu nu simti ce gust întepator are? Și textura? Cum să fie sfeclă? 
Aahh, dacă aș vedea doar o secundă să vad ce culoare are!
 
Și mai avem niște țelină, da, sigur asta..sau păstârnac, tras la tigaie, oricum aceeasi clasă, acum nu trebuie să fim mai catolici decât Papa, sigur e una dintre astea două…e, era sparanghel doar.
 
Nici pe dovecel, pe care-l mâncăm atât de des nu l-am dibuit. Cașcavul l-am confundat cu mozzarela. Hai că m-am descurajat!
Dar la felul doi, sigur ne descurcăm! Ce, o carne și o garnitură, ăsta e meniul meu din fiecare zi, cum să nu ghicim ce mâncăm?
Vine felul principal. Aveți în farfurie carne sau pește, garnitură și un sos. Poftă bună!
 
Mda, ușor, ușor, să vă spun că noi, amândoi am căzut de acord că mâncăm vită, nu aveam niciun dubiu, adică, când de fapt în farfurie aveam cod? Dar măcar noi doi ne înțelegem bine. Cu legumele nu ne-am mai bătut capul, căci ne-am contrazis toată masa. Am recunoscut amândoi doar cartoful! Suntem capabili! Și Paris și-a dat seama și că sosul e pe bază de maioneză. Eu, ca să îi confirm asta, aveam nevoie neaparat să văd dacă este alb. Toate foarte bune la gust, au zis că folosesc numai ingrediente proaspete, poate d-aia! 
Auzi, Paris, dar, dacă nu vezi, de unde știi că nu e vreun fir de păr în farfurie? Sau că vasele și tacâmurile sunt perfect spălate? Că până la urmă aici lucrează nevăzători. Paris e destul de atent, ca să nu zic altfel la aspectele astea.
 
La desert eram gata resemnați! Eu ca să știu ce mănânc, am nevoie să îi văd culoarea, gata recunosc! Iar la deserturi chiar nu mă pricep, de unde să știu eu că e negresă daca nu văd că este neagră? Cum să îmi dau seama că e orez cu lapte, daca nu văd laptele? Pentru mine e greu! Nu, n-am ghicit nici aici!
 
 Acum înțeleg și sloganul cu care ne întâmpinau. “That’s why, to see taste it must be completely dark!”

 Sursa: http://www.ctaste.nl/en/proeverijen/

About the Author

Anca Arau
Author with 91 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă fericită de Tudor&Radu și așa mai departe

Despre mine&blog