Cele mai bune cărți sunt acelea care îți spun ceea ce deja știi- CITATE, de prin cărți citite adunate

Am dat, din întâmplare, în calculator, peste un fișier, mai vechi, în care am găsit adunate frânturi din cărți citite mai demult sau mai recent. Dacă le-am notat, înseamnă că intenția a fost să nu le uit niciodată.

Ce bine că am blog, cum ar veni! Mai jos, o enumerare de citate care nu s-au vrut uitate!

Ana Karenina, Lev Tolstoi

Oamenii care nu pot face nimic trebuie să facă oameni, iar ceilalți – să contribuie la luminarea și fericirea lor.

Dacă binele are motiv, el nu mai este un bine, dacă are drept consecință un profit, el la fel nu este un bine. Înseamnă că binele este în afara cauzelor și efectelor.

Nimeni nu e satisfăcut cu starea sa și oricare e satisfăcut de mintea sa.

1984, George Orwell

Cele mai bune cărți sunt acelea care îți spun ceea ce deja știi

În momente de criză, o persoană nu luptă contra unui inamic extern, dar mereu luptă împotriva propriei sale ființe.

Dacă vrei să păstrezi un secret, trebuie să-l ascunzi chiar și de tine

Eu sunt Malala,  Malala Yousafzai

Extremistilor le este frică de cărți și pixuri, puterea educației îi înspăimântă. Le este frica de femei.

Stă în natura omului să nu realizăm cât de împortant este un lucru decât atunci când l-am pierdut. În Pakistan, când ni s-a interzis să mai mergem la școală, abia atunci am realizat că educația este un instrument important și puternic pentru femei. 

Vânătorii de zmeie, Khaled Hosseini

Trecutul își face drum spre lumină cu ghearele.

Acuma, ascultă aici, orice ți-ar spune molahii, să știi că există un singur păcat, numai unul, și ăsta-i furtul. (…) Când omori un om, furi o viață. Îi furi soției dreptul de a avea un soț și copiilor – dreptul de a avea un tată. Când spui o minciună, furi cuiva dreptul la adevăr. Când înșeli, furi acelui om dreptul la corectitudine. Ai înțeles? 

Anne Frank- Jurnalul lui Anne Frank

Cu toată iubirea multora din jur, un om poate să se simtă singur atunci când nu e pentru nimeni „cel mai drag”.

Nu pot să-mi imaginez prea bine cum poate cineva să spună „sunt slab” și să continuie să rămână slab. Păi dacă știi asta, de ce nu reacționezi, de ce nu-ți formezi caracterul? Răspunsul a fost: „Pentru că așa e mai comod”.

Într-o bună zi, acest război groaznic se va termina, totuși. Într-o bună zi vom fi, totuși, din nou oameni, nu doar evrei.

Si muntii au ecou, Khaled Hosseini

Găsește-ți un scop în viață și atinge-l! Dar, uneori, îți dai seama că viața a avut un scop doar după ce ai trăit, și probabil un scop pe care nu l-ai avut niciodată în minte.

Toată lumina pe care nu o putem vedea, Anthony Doerr

Copii, haideți să ne gândim astăzi la iureșul mașinăriilor care se pun în mișcare la voi în cap ca să vă scărpinați o sprânceană.

Să trăiești, înainte să mori

Timpul e lunecos, o dată dacă l-ai scăpat din mână, nu-l mai prinzi în veci.

La sud de graniță, la vest de soare- Haruki Murakami

După o anumită perioadă de timp lucrurile capătă o anumită formă. Ca cimentul în găleată. Din clipa respectivă nu ne mai putem întoarce la ceea ce am fost înainte.

Tatăl celuilat copil- Parinoush Saniee

Ce prostuță e mama! spunea Asi. El nu e tatăl nostru, e tatăl lui Arash. Ea chiar nu știe că toți copiii buni, sănătoși, frumoși și deștepți sunt ai taților, pe când copiii proști, urâți, bolnavi și muți sunt ai mamelor?

Jane Eyre, Charlotte Bronte

Nu cred ,domnule, că aveți dreptul să-mi porunciți numai pentru că sunteți mai bătrân sau pentru că ați cunoscut lumea mai bine decât mine. Dreptul de a vă aroga aceasta superioritate depinde de felul cum v-ați folosit timpul și experiența.

Viața cea nouă, Orhan Pamuk

De aceea, în vreme ce citeam, fiecare vorbă, fiecare cuvânt își înfăptuia lucrarea asupra sufletului meu. Nu, nu pentru că ar fi fost cuvinte ieșite din comun, pentru că ar fi fost cuvinte pline de strălucire, ci pentru că eram copleșit de sentimentul că ea, cartea, glăsuia despre mine

Cel care mă așteaptă- Parinoush Saniee

E într-adevăr ciudat cum soțul, chiar și cel mai rău, poate să reprezinte un sprijin important pentru o femeie în momentele grele.

Tot ceea ce îmi doream am obținut în ziua în care nu mi-am mai dorit

Dragoste în vremea holerei, Gabriel Garcia Marquez

Nemarginită nu este moartea, ci viaţa.

Eu văd mai bine cu mâinile.

Când mă gândesc la moarte, singurul lucru de care-mi pare rău e că s-ar putea să nu mor din dragoste!

Micul prinț, Antoine de Saint Exuspery

Limpede nu vezi decât cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi văzut cu ochii.

Oamenii mari nu pricep niciodată nimic și este obositor pentru copii să le dea întruna explicații.

Dacă vrei să construiești un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori și alte materiale. Învață-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârșită.

Eleganța ariciului, Muriel Burbery

Ceea ce nu-i în regulă este că toţi copiii cred în vorbele adulţilor şi, deveniţi adulţi, se răzbună înşelându-şi propriii copii „Viaţa are un sens pe care-l cunosc doar oamenii mari” este minciuna universală în care toată lumea e obligată să credă. Când, la vârsta adultă, înţelegi că nu-i adevărat, e prea târziu.

Marile speranțe, Charles Dickens

Dacă nu poţi să ajungi om de seamă, mergând de-a dreptul, n-ai să ajungi niciodată luând-o pe ocolite.

Sursa foto: citind la mare

About the Author

Anca Arau
Author with 91 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă fericită de Tudor&Radu și așa mai departe

Despre mine&blog