Sandi, s-asculți de mămica, căci capul plecat sabia nu-l taie

Vă mai amintiți, care era prima poezie pe care o învățam cu toții, invariabil? Era în repertoriul tuturor copiilor. Provocarea era dacă știai să o reciți la 18 luni, 2 sau 3 ani, că de învățat, o învățam toți.

Tica, tica, tica, m-a bătut mămica, că a mâncat pisica toată mâncărică/ Și m-am dus la școală cu burtica goală

Rolul versurilor, atunci și acum este același: MORALIZATOR. Copilul reține mai ușor ideile, se identifică cu poveștile rimate și ascultă de personajele din versuri. Vi-l amintiți, desigur și pe Tanu, da? Motanul cel cuminte și curat al Elenei Farago, cum o învăța pe Ilenuța, cea supărată (Ilenuța era fiecare dintre noi) cât de importantă este igiena.

Ce-ai păţit?…
– Nimic, dar mama
Aşa aspru m-a certat!

– I-ai greşit ceva?
– De unde!…
Pentru că nu m-am spălat!…

– Ştii, fetiţa mea cuminte,
Iartă-mă că-ţi spun, dar eu,
Pentru asta, te-aş şi bate
Dac-ai fi copilul meu!

Cu siguranță acum e mult mai solicitant să fii părinte, ai de dat explicații serioase, la fiecare pas. Nu mai poți să-i spui copilului

‘trebuie să te speli bine pe mâini și apoi să mânânci tot, ca altfel te bat’

Ce repede se terminau explicatiile, 10 minute mai târziu, farfuria era goală. Acum, durează 30 minute numai explicațiile:

‘da, Tudor, deci reluăm, trebuie să te speli pe mâini, pentru că deși aparent, ele par curate, colcăie bacteriile care nu se văd cu ochiul liber și odată ajunse în organism, îți slăbesc sistemul imunitar și te îmbolnăvesc’

Da, știu că Tudor nu știe să vorbească, dar asta nu înseamnă cu nu cere explicații din priviri. Și în continuare, pe Tudor ‘mama lui l-a învățat/ să mănânce neapărat/ tot ce are în farfurie/ dacă mare vrea să fie’…Da da, și de aia nu mai poate Tudor, că va face carențe de vitamine și minerale dacă nu mănâncă. Ah, ce ușor era cu amenințările și ce greu e cu explicațiile. Adevarata provocare este să ai un copil ascultător, fără să recurgi la abuzuri de orice fel. Asta pentru cei care nu-și explică de ce copiii nu mai sunt cuminți și ascultători ca altădată. Copiii sunt aceeași, metodele de educație, din fericire, sunt altele.

Și toate ca toate, poate uiți de cățelușul șchiop, de care care râd copiii toți, de gândăcelul fragil, care moare în pumnul strâns al unui copil rău, dar cum să uiți de Puiu’? E cineva care nu a suferit și nu l-a vizualizat constant pe puiu’ mort, căzut pe spate, cu degetele ghearei împreunate ca pentru închinăciune? Sandi, să asculți de mămica, ne avertiza autorul, îniante să ne povestească ce a pățit puiul cel neascultător.

Decât să-i moară toți puii, mai bine numai unul, și fără să se uite înapoi, ca să nu-i slăbească hotărârea, a zburat cu puii zdraveni, pe când ăl rănit striga cu deznădejde! Nu mă lăsați! Nu mă lăsați!
A încercat să se târască după ei, dar n-a putut, și a rămas în loc, urmărindu-i cu ochii până au pierit în zarea dinspre miazăzi. Peste trei zile, la marginea lăstarului, un pui de prepeliță, cu aripa ruptă, sta zgribulit de frig. Dupa durerile grozave de până adineaori, urmează acum o piroteală placută (…) Se clatina într-o parte și într-alta, și pică mort, cu degetele ghearei împreunate ca pentru închinăciune.

Pronunțam și recitam și povesteam despre cum au murit gândăcei, pui neascultători, pitici sau alte vietăți. Sufeream și empatizam și cam asta era tot. Nu intram în discuții filozofice, nu ne exprimam părerile, temerile sau durerile. 

Noi învățam de când ne-am născut, că trebuie să ascultăm, să nu cerem explicații, că astea sunt lucruri de oameni mari, să nu contestăm, să ascultăm, să nu întrebăm, să nu ieșim din tipare, să ascultăm. Ba chiar, copiii ascultători primeau 8 la română chiar dacă știau de 5…pentru că sunt cuminți.

Nouă, școala ne-a repetat cel mai des că trebuie să fim ascultători, să stăm cu mâinile la spate, și niciodată, dar niciodată, să nu vorbim neîntrebați pentru că vom sta la colț. Și nici acum, nu vorbim neîntrebați, dar, oho, ce mai vorbim pe la spate! Să nu fim curioși, căci curioșii mor repede. Și după școala s-a asigurat că toți elevii clasei sunt ascultători, ne-a pus să recităm pe de rost, să învățăm formule lungi, fără logică și iar ne-a spus să fim ascultatori..căci capul plecat sabia nu-l taie.

Pentru mine, școala românească este principalul, și de fapt cam singurul regret al faptului că am ales să trăim în România. Produce roboți pe bandă, doxă în teorie, dar praf în practică. Știm de 10 teorie, dar dacă ne scoți din context, aia e, ne-am pierdut. Are texte învechite, programă neactualizată și concepții de mult apuse. Educația este tot timpul, la coada alocărilor bugetare. Nu a reprezentat o prioritate pentru niciun guvern, vreodată. Nu-și dorește nimeni, cu putere de decizie, reformarea acestui sistem. Poate s-au mai schimbat lucrurile, poate acum textele sunt mai drăguțe, copiii clar sunt mai deștepți, dar programa obligatorie e tot aia învechită. Și nu, nu sunt profesorii, de vină! Ei sunt cei care salvează, de cele mai multe ori situația, pe principiul ‘omul sfințește locul’

Nu-mi doresc ca, ai mei copii să mai învețe cum capul plecat sabia nu-l taie. Vreau să învețe că dacă stă plecat nu vede niciodată soarele!

Vreau să știe că a fi umil, nu înseamnă a fi respectuos! La fel cum a-ți spune părerea nu înseamnă că ești obraznic!

Să îi învețe, școala, că a fi ascultător este o virtute, dar mai important este să înțeleagă motivele pentru care trebuie să fie ascultător! Trebuie să asculte că au încredere în adulții din viața lor, nu că le este teama de ei!

Nu vreau să-și piardă inventivitatea și originalitatea, așa cum am făcut-o noi, când am intrat la școală!

Vreau să fie încurajați, la școală, să-și susțină părerile, nu blamați căci gândesc altfel decât scrie în manual!

Să se încurajeze dezbaterile și dialogul cu argumente și contraargumente, nu monolgul și recitatul pe de rost!

Vreau ca școala să nu îi mai învețe să fie umili, și mai important de atât să nu mai fie prima care-i umilește! Să-i încurajeze să-și maximizeze potențialul propriu, nu să-i îndemne, la vârsta la care toți copiii, fără excepție, au un suflet curat și sunt buni, să râdă unii de alții, cu scopul de a-i ambiționa pe cei din urmă!

Să fie CORECTĂ! Copilul care este bun la matematică, să nu mai primească 10 din oficiu la sport, ca să nu i se strice media. Copilul care este bun la gimnastică, să fie apreciat la sport și cel bun la calcule, să fie apreciat la ora de matematică!

Să le dea încredere în forțele proprii, să-i învețe să creadă în idealurile lor, nu să se identifice cu idealurile lui Georgescu!

Să-i învețe să-și dorească să fie mai buni decât au fost ieri, nu mai buni decât Ionescu!

Să-i învețe să riposteze și să nu rămână impasibili când semenii lor sunt în dificultate. Să uite de expresia dar ‘ce treabă ai tu, nu te privește, tu vezi-ți de ale tale, nu-ți băga nasul unde nu-ți fierbe oala’. Și abia, apoi, să ne mai mirăm că e criză de sânge în România, de exemplu.

Sursa foto: tema de acasă

About the Author

Anca Arau
Author with 91 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă fericită de Tudor&Radu și așa mai departe

Despre mine&blog