Nu vreau să ai ce n-am avut noi, ci să fii ce n-am fost noi

Noi suntem mai mult falși decât autentici! Ținem mai mult la aparență decât la esență! Punem mai mult preț pe ce cred alții despre noi, decât pe ce simțim noi.

Noi am crescut, învățând că cel mai important lucru este păstrarea aparențelor! Acasă, pe stradă, la școală, oriunde și cu orice preț!

Noi am fost ghidați să facem alegeri care să îi mulțumească, în primul rând pe cei din jur! La joacă, acasă, la școala!

Noi am fost sfătuiți, mai des decât orice, să nu ne facem părinții de râs, să avem grijă că vorbește lumea!

Noi am crescut crezând, știind și învățând că cea mai mare virtute este să fii cuminte!

Noi am crescut cu ‘să moară și capra vecinului’ în minte și suflete. Simțim invidie, da!

  • Ne raportăm propria avuție și fericire la ce au ceilalți;
  • Minimalizăm succesul celorlalți, raportându-ne la propria nepricepere.

De cele mai multe ori, mașinile, telefoanele și hainele nu ne reflectă statutul social! Dn contră! Noi purtăm măști!

Simțim așa o mâhnire aproape, în  public, când copilul nu vrea să răspundă întrebărilor repetate, încât ne vine să adăugăm, și de multe ori chiar completăm, scuzându-ne:

Deci chiar știe și cum îl cheamă, și câți ani are și unde stă, și toate culorile pământului, dar cred că e obosit acum

Părinții se supără mai puțin dacă copiii nu răspund ca la carte, dar bunicii, ooohho, bunicii, chiar se mâhnesc. Aproape consideră că degeaba știe atâtea dacă nu le arată și celorlalți.

Și m-am surprins și pe mine, de curând, cum mă trezesc, pe alocuri exasperată, argumentându-i lui Radu:

Deci, Radu, te rog să saluți! Pe doamna! Pe bunica! Pe vecina! De câte ori intri în bloc, în magazin etc!

Dar eu nu vreau să salut!

Raaaduuu, o să zică lumea că așa înveți acasă, că noi nu te educăm. Ce o să spună lumea?

Acesta este argumentul meu suprem. În timp că mă aud vorbind, mă gândesc că alte argumente ar fi, de departe, mai corecte. Aș putea să-i spun că ”salutul este prima forma de respect pentru persoana din fața ta’” ”că este un gest firesc într-o societate”, ”că lipsa salutului înseamnă impolitețe”, ”că nu tolerez comportamente necivilizate” etc.

Mneah, eu îl ating la coarda sensibilă că vorbește lumea despre mine! Reminescențele copilăriei, bată-le vina!

Noi am crescut așa:

Totul trebuia zugrăvit, vopsit, adunat, curăţat, stivuit, aranjat depozitul, măturată curtea. Am marcat culoarele cu alb, după lege. Abia după aceea, mi s-a spus că tovarăşei nu-i plac culoarele vopsite alb, cum prevedea protecţia muncii, aşa că am pus angajaţii din fabrica de scaune să umble peste ele, încoace şi încolo, ca să pară vechi, să nu avem probleme. Pregătirile şi vizita m-au îmbătrânit cu 10 ani. A fost groaznic’În săptămâna premergătoare vizitei, au venit şefii, nu mai ştiai care de unde sunt: un ministru adjunct de la industria lemnului, un director din centrala de prelucrare a lemnului Bucureşti, o droaie de alţi miniştri adjuncţi, oameni de la securitate. În fiecare zi trecea prin unitate câte un secretar de partid de la Comitetul Judeţean de partid să vadă cum merg pregătirile.

Este mărturia unui director al unei fabrici. Povesteşte cât de mult l-au afectat pregătirile unei vizite de 25 de minute din partea conducătorului statului. În anul în care m-am născut eu! Nici directorul, nici fabrica, nici pregătirile nu au importanță, căci nu e nimic ieșit din comun. Bine, nici că se punea atâta preț pe APARENȚE nu e ceva ieșit din comun!

Tovarășul nu a mai făcut vizite de 30 de ani, dar, deh, ‘obiceiurile vechi mor greu’, spune o vorbă din popor. Și spune bine! Chiar cred că, pe undeva e și meritul tovarășului că româncele au renume de femei frumoase. M-am trezit chiar eu, judecând așa, localnicele, într-o doară, în vreo excursie în altă țară sau în perioada cât am locuit în Olanda.

Doamne, nici la  pâine nu aș cobori așa. Dacă îmi stă părul ca naiba, și nu am timp să-l aranjez, soluția mea este ca azi, să nu cumpăr pâine!

Problema mea nu e că nu simt bine așa, ci teama pe care o simt că aș putea să mă întâlnesc cu vreun cunoscut, tocmai acum când îmi stă părul ca naiba! Imediat ce terminam de judecat, îmi spuneam:

‘Mișto mod de gândire!’

Suntem, așadar superficiali!

Nu vreau să ai ce jucării nu am avut noi! Nu vreau să mânânci ce n-am mâncat noi! Nu vreau să ai hainele pe care nu le-am avut noi! Nu vreau să crezi în aparențe cum credem noi. Nu vreau să ai ce ce n-am avut noi!

VREAU SĂ FII CE N-AM FOST NOI!

Tu să fii bun și fericit. Sa fii, nu să le mimezi!

Tu să crești drept! Să fii mereu corect! Să fii empatic!

Tu  să-ți dorești să ajuți, fără să aștepți ceva în schimb!

Tu să înțelegi că eșecurile celorlați nu reprezintă succesul tău!

Tu să-ți dorești să câștigi tu, nu să piardă altcineva!

Tu să nu rămâi nepăsător la suferința altora!

Și încă de 100 de ori, SĂ FII BUN Și CORECT! Nu, nu o să auzi de la mine, că dacă ești bun ești luat de prost! Tu să fii bun și să nu tolerezi comportamente îndoielnice din punct vedere etic!

Vreau să fii AUTENTIC și REAL

Tu să nu porți masca, decât atunci când te costumezi în supereroii tăi preferați!l Dar niciodată, la figurat!

Tu să nu fii fals! Și nici superficial!

Tu să fii mereu cinstit cu tine, ca să poți fi cinstit cu cei din jur!

Și cel mai important, tu să fii cele de mai sus, pentru tine, nu pentru a-i mulțumi pe cei din jurul tău. Nu vreau să ai ce ce n-am avut noi! VREAU SĂ FII CE N-AM FOST NOI!

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit
Sau lângă rege umbli ca lâng-un oarecare;
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit;
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare;
Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şaizeci de clipe de veşnicii mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Şi, mai presus de toate, un OM, copilul meu

 Sursa foto: oameni purtând măști.

Sharing is caring, desigur:)

About the Author

Anca Arau
Author with 91 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă fericită de Tudor&Radu și așa mai departe

Despre mine&blog