S-a lovit copilul de ușă? Păi, să chemăm întăriri și să o batem pe ușă până se-nvață minte!

Deci, da! Eu, întocmai așa procedez: se lovește Tudor de un vreun toc de ușă sau vreun colț de mobilă, canapea sau scaun, eu sar ca arsă și-l îndemn să batem mobila cea imobilă pentru suferința provocată copilului meu.

Nu mai este cazul să specific ce bătaie și-a luat această cutie din poză. Pfoooaaa, adică a apărut ea, așa din senin în calea lui Tudor să-i provoace atâta suferință la ceas de seară? Inadmisibil!!

Na! Na! Na! zice și el bucuros și parcă cineva îi ia supărarea cu mâna.

Și-n timp ce mă uit la el, cum i se luminează fața pentru că a găsit un vinovat de pedepsit, mă gândesc, evident cât de greșit procedez. Numai că, în timp ce creierul îmi transmite că ce fac este o formă de violență, care-l învață pe copil că pentru neatenția lui trebuie pedepsit altcineva, gura mea se trezește vorbind

Păi, hai să-l chemăm și pe tati să bată scaunul, ba chiar și pe Radu, iar dacă sunt și bunicii prin preajmă, cu atât mai bine, facem front comun împotriva mobilei cea imobilă.

Nu mai este cazul să spun nici ce palme a văzut acest asfalt, pentru urmele lăsate pe fața lui Radu. Pentru fiecare julitură de pe fața lui mică (și au fost multe) strada a primit, concomitent palme de la mine, de la Radu și de la tatăl lui, până când Radu s-a simțit mai bine.

Buuun, greșit! Am procedat așa, dar să nu credeți că nu le explicăm de fiecare după cum că, comportamentul agresiv este total inadmisibil! Și față de inadmisibilul de mai sus, acum e fără ironie. Știu că, acest comportament agresiv al copiilor, le oferă falsa impresie de superioritate fata de prietenii de joaca.

Și l-am învățat pe Radu să nu lovească niciodată și să-și exprime nemulțumirile, întotdeauna, verbal. În loc să tragă, împingă și să bată alți copii, să spună:

Este jucăria mea, nu ți-o dau acum! Nu vreau! Nu am chef! Lasă-mă, te rog!

L-am îndemnat să nu-și facă, singur, dreptate, ci să reclame compartamentele violente către autorități, respectiv adultul în grija căruia se află, că e mama, tata, bunica sau doamna educatoare. Radu când era mai mic, primul lucru pe care-l făcea, când ne întâlneam mai mulți părinți cu copii, era să asocieze fiecare copil cu responsabilul lui- ca să aibă cui să-l pârască.

Scop atins: nu e violent! Daaar, a ieșit cam pârâcios! 

Și, în legătura sau nu, cu faptul că am pedepsit obiectele și că i-am transmis deci, că pentru neatenția lui trebuie pedepsit altcineva, în caz de lovire accidentală are tendinta de a da vina pe ceilalți pentru propria lui neatenție. Bine, copiii au oricum această tendința, dar dacă le-o și alimentăm…

Zilele trecute, la bunici,  în timp ce se întrecea cu copiii, pe stradă, Radu a căzut, julindu-și coatele și genunchii. A intrat, în curte, urlând ca din gură de șarpe:

M-au făcuuuuut, să, îhăăăă, caaaad! E vinaaaa, aaaaaa, hăăăă, a loooor!

Păi stai așa, Radu, cum e vina lor? Te-au împins cu intenție sau a fost un accident?

A fost cu, aaaaa, hăăăă, intenție! Dar nu m-au atins!

Și atunci cum poți spune că a fost cu intenție?

Păăăăăiiii, s-au, aaaa, îhăăăă, uitat la mine cu intenție!

Ceva mai logic ar fi, dacă tot trebuie să dramatizez momentul lovirii, să-i stârnesc, copilului, milă și compasiune pentru obiectul lovit, căci așa cum reacționează față de obiectele nevinovate din calea lui, e foarte posibil ca mâine să reacționeze față de oamenii din calea lui, de care se va lovi. În cazul nostru nu e mâine, a fost ieri: Tudor, în joaca lui grăbită s-a ciocnit de verișoara lui. S-a oprit un moment și ‘s-a năpustit’ asupra ei cu nananana-ul aferent.

Corect ar fi, deci, ca în timp ce-l mângâi pe Tudor, ca să-i alin durerea, să mângâi, în egală măsură și coșul de jucării, scaunul sau ușa după caz și să spun:

Vai, saraca ușă! Ea își vedea de treburile ei, liniștită și cuminte și tu ai venit să o lovești cu capul..Te-ai supărat pe ea? Ți-a făcut ceva rău, de ce ai vrut să o lovești?

Sharing is caring!

About the Author

Anca Arau
Author with 143 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă fericită de Tudor&Radu și așa mai departe

Despre mine&blog