Aș ține prezentul captiv aici, în poza aceasta!

Eu i-am zis vremii să stea-n loc. Aici, acum, așa. Pentru câțiva ani, da’ mulți să fie! Numai că, până să înaintez vremii o cerere credibilă și argumentată, Tudor de la 18 a ajuns să poarte numărul 21, iar piciorul lui Radu de la 27 a ajuns la 29, pe alocuri 30. Noi doi, părinții lor, AM RĂMAS PE LOC.

Toată ideea articolului de față aș putea să o rezum în constatarea recentă a lui P., din calitatea lui de tată:

‘când mă uit la poza de pe frigider și văd ce degete groase, de copil mic avea Radu, simt un gol în stomac. O durere, de fapt! Fizică! Când știu că nu-l vom mai vedea bebeluș decât în poze și filmulețe, mă ia durerea de stomac’

Și-n timp ce-l auzeam vorbind și exemplificând am realizat, brusc, ce reacție fizică am și eu de câte ori (d.e.s), mă uit la poze cu primii 3 ani din viața lui Radu. Simt că îmi vâjâie capul și mă simt ca și cum aș fi în telecabină, în dreptul unui stâlp. Simt un fel de gol în stomac. Dar, știți senzația, nu?

Fiecare deget care i se subțiază și lungește, fiecare centimetru care se adaugă înălțimii lui, fiecare număr nou la pantofi, fiecare kilogram în plus, fiecare achitiziție de băiat mare mă bucură firește, doar că gustul este dulce-amar. Mă străduiesc să fie dulce mieros, dar nu îmi iese.

Pe cât de mândră sunt că din pui de om l-am făcut bărbățel, că dintr-un boț de 50cm a ajuns băiat de 120cm, că cele 3kg pufoase sunt acum 22 mușchiuloase (în viziunea lui),  pe atât aș vrea să mai fie o dată bebeluș.

Fiecare zi ce trece îi aduce lui Radu un vocabular mai elevat, în scurt timp va pronunța și ‘r-ul’ și cam asta a fost cu etapa de copil mic. Îmi tresare inima de câte ori mi se pare că-l aud clar pe ‘r’, dar apoi mă liniștesc, îmi dau seama că mi s-a părut, doar. Singura reminescență de copil mic, conștientizată si de el, în ale limbajului este ‘me-ul’ în loc de ‘mă’

Me duc la joacă.

Și, adeseori, nu fac niciun efort să-l corectez. Îi zâmbesc cu drag și atât. ‘Me-ul’ lui, alături pe ‘r’ pe care nu îl pronunță foarte clar sunt ultima dovadă și certitudine că Radu este un copil mic.

Și pentru că ne este dor, fizic, de Radu mic, noi doi ne găsim refugiul la Tudor. El are degețele groase! El are ani înainte de pocit cuvinte! El miroase a lapte! El este bebelușul nostru și l-aș ține așa, pe loc, aici, acum, câtiva ani, cel puțin. Până ne săturăm de privit și simțit degețele groase, de sorbit cuvinte pocite, de mirosit creștet de bebeluș, de legănat, de contemplat copil mic!

Și mi-e clar că mi-e dor de ei, când anii mei mi-i număr în anii lor.

Nu m-am gândit că eu am făcut 34 de ani ci că asta însemnă că Radu va face 6 și Tudor 2. Nu-i bai că urmează 35, chiar dacă asta înseamnă 7 ani pentru Radu. Dar chiar nu-i problemă căci Tudor o să aibă doar 3 și poate fi pentru înc-un an, copilul meu mic. Și apoi, mai departe n-o să mă ‘atingă’ nici cei 40 de ani noștri și cei 8 ai copilului nostru mic. 8 și 12 ani! NU MAI AVEM NICIUN COPIL MIC.

Să nu mă înțelegeți greșit, că vorbesc de lucruri superficiale, fără noimă și sens, în loc să fiu fericită că sunt bine și să aștept cu nerăbdare să văd ce ne aduce viitorul. Pentru că sunt FERICITĂ! Pentru că aștept CU ENTUZIASM bucuriile fiecărei vârste. Pentru că n-aș putea să exprim în cuvinte cât de RECUNOSCĂTOARE sunt că au fost mereu sănătoși și s-au crescut frumos și vesel. Numai că, pe lângă toată fericirea aceasa și recunoștința pe care o simt, SIMT ȘI NOSTALGIE!

fericire! recunoștință! liniște! Iubire! Și restul până la 100% ….nostalgie!

Pentru prima data, mie mi s-a făcut dor de Radu mic, acum câteva zile, la îndemnul lui P. practic. De abia acum, pentru că în primii 4 ani am simțit că avem în casă un copil mic, cu toate bucuriile ce pornesc de aici. Apoi s-a născut Tudor. De acum avem un copil mic și un bebeluș. N-aveam timp de nostalgii. Nostalgia noastră este însuși, Tudor. Dar dorul de copilul mic mă atinge când frunzăresc poze în care Radu este mai mic decât este Tudor acum.

Iar dacă de Radu mic nu mi s-a făcut dor niciodată în primii 4 ani, de Tudor, cel de câteva luni mi se face dor în fiecare zi, deși, acum, are doar 1,8 ani.

La Radu știam de când s-a născut că va mai urma un bebeluș în familie. Eu i-am vrut la diferență de 5 ani, pentru a avea astfel cât mai mult timp copil mic în preajmă. P. i-a vrut la diferență de 2 ani, ca să crească împreună. Și ne-am întânit la mijloc. Diferența între ei este de aproape 4 ani.

Când Radu avea 4 ani, aproape îmi părea rău că nu m-am lăsat convinsă de P. să facem al doilea copil mai repede.

Uite, Anca, dacă mă ascultai, aveam un copil de 4 ani și altul de 2, chiar 3 dacă era fix după preferințele mele. Nu-ți dai seama ce viață pe capul nostru! În loc de Tudor de 1 lună și Radu de 4 ani, aveam doi băieți mari. Și-am fi reușit să ne uităm și la filmul ăsta cap-coadă.

Atunci mi-a părut rău, acum mă bucur din toată inima că mai avem câțiva ani de crescut copil mic. Și totuși, paradoxul este că zilnic îmi doresc să fie mai mari și mai independenți. În timpul zilei îmi doresc să fie mari, seara, când îi văd dormind mă bucur că sunt mici. Mi-e așa ușor în deplasări, la restaurant sau acasă cu Radu mare. Este incomparabil! Dar…

Chiar astăzi, mai devreme m-am chinuit 3 ore întregi ca să-l adorm pe Tudor de prânz: baie, lapte, legănat, în pătuț, în brațe, în căruț. Și-n timp ce schimbam metodele de adormire, Radu exclamă:

Doamne, da’ ce ne mai chinuie!

Din bebeluș încăpățânat, s-a făcut băiețel înțelept, din copil mic și alintat, s-a făcut frate grijiliu, din boț haios s-a făcut bărbățel isteț. Din pui pufos s-a făcut și el un OM, copilul meu!

Opriți timpul, vă rog, până mă satur de privit și simțit degețele groase, de sorbit cuvinte pocite, de mirosit creștet de bebeluș, de legănat ȘI de contemplat copil mic!

About the Author

Anca Arau
Author with 91 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

2 Comments

  • Adnya August 01, 2017 03.52 pm

    Vai, ce frumos si emoționant totodată. Eu sm un bebe de 5 luni si mi-au dat lacrimile când am citit postarea asta. Căci mereu îmi doresc sa crească mai repede, să meargă de-a bușilea, să mănânce diversificat, să adoarmă singur, etc. Și când ma uit la pozele cu el de câteva zile sau de câteva luni, îmi dau seama că a crescut enorm si atât de repede. O sa încerc sa ma bucur mai mult de aceste clipe! 🙂

    Reply 
    • Anca Arau August 01, 2017 09.45 pm

      Să vă trăiască mereu sănătos și voios. Te înțeleg perfect!

      Reply 

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă fericită de Tudor&Radu și așa mai departe

Despre mine&blog