Toată lumea ne-a învățat să fim primii, dar nimeni de cum să colaborăm!

Când Radu nu mai are alte argumente pentru a ieși învingător într-o întrecere verbală, pe orice subiect și în orice domeniu, cu colegii de vârsta lui, apelează la:

Da, oricum eu am făcut 5 ani înaintea ta! O să fiu mai mare decât tine toată viața! Asta nu se schimbă!

Și poate recurge la aceasta soluție salvatoarea des, căci doar vreo 2-3 copii sunt mai mari decât el, în grupa de la grădiniță și situația se va menține și la școală.

Mami, cât arată ceasul tău?
11,42
Hahaha, al meu arată 11,46. Deci am câștigat!
Păi nu prea, că nu era nicio întrecere aici, faptul că ceasul tău e înainte, înseamnă că nu e fixat bine!
Sau înseamnă că al tău nu e fixat, că al meu arată mai mult! Nu are cum să nu fie bun! Gata, arată mai mult, am câștigat!

Deci, deși nu era nicio competiție la mijloc, în ultima oră, Radu a ieșit învingător de două ori.  

Și ca Radu, alte mii de copii. O parte din miile astea de copii se vor întâlni mâine la școală, la supermarket, în oraș, în trafic, la muncă!

Pfoaaa, deci nu-l las să se bage în fața mea de pe banda cealaltă, nici de-al dracu’! Ce io-s mai prost?

Desigur că dialogul de mai sus este amuzant, că este vorba despre gândirea unui copil de 5 ani.

Numai că, păstrând proporțiile noi chiar așa am fost școliți. Cel mai important, în lumea asta este să fiu primul!

Când prima întrebare când ajungeam acasă de la școală, era nu ”ce notă ai luat tu” ci ‘ce notă a luat Popescu?

când principala formă de ambiționare în școală era:

‘dar cum de Ionescu poate, și tu nu? Ce el, are două creiere?’,

nu te poți aștepta la prea multă…bunătate ori empatie din partea copiilor deveniți adulți.

Când în asta a constat educația noastră, nu te poți mira că suntem la pământ la lucrul în echipă.

Toată lumea ne-a învățat să fim primii, dar nimeni, de cum să coloborăm!

Eu îmi amintesc ce corvoadă mi se părea lucrul în echipă în cadrul unui proiect în timpul facultății, când deja eram mare, deci, nu poți spune că aveam minte de copil.

Noi trebuia să colaborăm evident, dar ce se întâmpla era un mare război, important era nu tocmai scopul colaborării, respectiv proiectul, ci cine a avut cele mai multe idei bune.

Cine a fost învingător și cine a fost învins! Modul de gândire, eronat, era cam așa:

Proiectul, dă-l încolo! Important e că eu am fost cea mai deșteaptă azi. Nici nu mi se pare corect, acum, să primim aceeași notă!

Colaborarea noastră, așadar,  însemna cum să demonstrăm celorlalți cât de eronat gândesc.

Pentru că, școala pe care am făcut-o noi a pus accent pe individualism și hipercompetitivitare, în detrimentul colaborării. Și e posibil ca școala tradițională românească să pună în continuare pune accent pe individualism și hipercompetitivitate, în detrimentul colaborării.

Comparația (în scopul umilirii) se folosea pentru a-l ambiționa pe cel ”slab”, se făcea mare caz de note, se puneam copiii la colț, se afișau la colțul rușinii lucrările cu note slabe.

Iar copiii se întreceau, că doar ce să facă? Numai că se întreceau pentru motivele total eronate. Se întreceau ca să fie primii, ca să fie lăudați, pentru recompense, pentru a scăpa de umilire sau bătaie.

Pentru că, pe noi:

Toată lumea ne-a învățat să fim primii, dar nimeni, de cum să coloborăm!

Noi nu am învățat, în școala noastră:

➡ Ce putere fantastică are o adunare de oameni comparativ cu un individ!

➡ Ce important este să știi să colaborezi! În orice domeniu! Începând de la joacă până la căsnicie sau job, oricare ar fi el!

➡ Ce rol determinant și major are fiecare parte a echipei, nu numai liderul!

➡ Ce invenție minunată este această echipă!

➡ Ce calitate de aur este spiritul de echipă! Cel adevărat, nu mimat! Că așa spirit de echipă avem toți!


Iar el, copilul meu, sper să învețe-n școala lui, tot ce n-am învățat eu:

√ să fie competitiv, pentru motivele corecte, nu doar pentru a fi mai buni decât Vlad! Înainte de a-l ‘ațâța’ împotriva lui Vlad, ar fi fain să-l învețe școala ca dacă se ‘unește’ cu Vlad și Andrei, suma valorilor se dublează,  iar șansele de câștig cresc considerabil!

să conștientizeze de mic că degeaba este el cel mai bun, calitatea vieții lui va fi influențată de grupul la care aderă, respectiv va fi direct proporțională cu bună starea societății în ansamblu.

să înțeleagă că pentru a-i fi lui bine, e musai să îi fie bine și lui Vlad! De asta trebuie să învețe să colaboreze cu Vlad, înainte de a se lua la trântă cu el.

💡 Noi ne-am făcut mari și nu am înțeles atâta lucru.


Sursa foto: Unsplash

About the Author

Anca Arau
Author with 307 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă de băieți și așa mai departe ;)

Magazin online de cadouri. Pentru a fi oferite cu drag unui copil isteț, frumos, poznaș și drăgălaș, așa ca toți copiii.

Archives