Azi îndemnat de adultul responsabil să râdă de alți copii, mâine un bully

La intrarea în colectivitate, cei mai mulți părinți se tem de bolile pe care le pot lua micuții. Pe bună dreptate! Totuși, eu nu m-am temut așa tare, căci am zis că, oricât de neplăcute ar fi, acestea vin și trec, fără a lăsa urme pe termen mediu sau lung.

Nici de procesul de acomodare nu mi-a fost teamă, pentru că, știu că într-un orizont mai lung sau mai scurt, fiecare copil se acomodează.

Dintre toate ce i se pot întâmpla lui Radu, la intrarea în colectivitate cel mai teamă mi-a fost și îmi este de acest fenomen de bullying.  Copilul meu cu încredere în el, sigur pe ce știe, bun și generos se poate transforma la 180 grade, dacă dă peste colectivul nepotrivit.

Și știu că sună ciudat, dar când majoritatea părinților își trimit copilul la grădiniță, că ”să-și dea drumul la vorbit”, eu am zis tocmai invers:

Nu-l dau la gradiniță până nu învață să se exprime bine, în cuvinte.

De ce? Tocmai ca să-mi povestească tot ce face acolo. TOT! Ce îi spune doamna, ce îi spun colegii! Să-mi povestească dacă este umilit, de exemplu, căci la 3 ani se poate întâmpla să facă pipi în somn sau dacă este certat când varsă mâncarea pe el.

Radu a mers la grădiniță după 3 ani și la fel va merge și Tudor. Când limbajul lor le permite să-mi povestească, în amănunt ce au făcut acolo. Pare un motiv neîntemeiat, știu, și nu contest avantajele pe care le are începerea grădiniței pentru copii, la vârste mici, dar fiecare părinte cu criteriile lui ca să nu zic piticii lui:)

Pentru mine, bullying-ul este fenomenul de care mă tem cel mai tare, căci mi se pare atât de prezent, în toate colectivitățile.

Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Cuvântul „bullying” nu are o traducere exactă în limba română, însă poate fi asociat cu termenii de intimidare, terorizare, brutalizare. Bullying-ul nu presupune existența unui conflict bazat pe o problemă reală, ci pe dorința unor persoane de a-și câștiga puterea și autoritatea, punându-i pe alții într-o lumină proastă (wikipedia)
Și ce credeți? m-a lovit brusc

După ce că nu putem controla acest fenomen, sunt atâția copii mici, care învață bullying-ul tocmai de la adulții care le vor negreșit binele. Să vedeți! Mă duc doar până în parc, nu mai departe de atât.

Printre toate celelate expresii auzite mai mult sau mai puțin zilnic: ‘vaai ce rușine, așa băiat mare și plânge” ‘păi tu ești băiețel sau fetiță de te smiorcăi așa’; ‘plânge că-l dor urechiușele, cred, trageți-i căciulița pe urechi că e curent’; ‘da, se vede că se alintă, plânge degeabă’ , de departe cel mai tare mă atinge expresia:

Vaaai, Vlăduț, dar ce rușine să faci așa! Nu mai plânge, CĂ RÂDE TUDOR DE TINE!

Deci mă zburlesc și mă irit și de multe ori, tot nu prea pot să intervin – pentru a evita conflictul. Știu că fiecare mamă, bonă, bunică, mătușă are cea mai bună intenție când rostește această urare, dar mă intrigă profund pentru că deja asta înseamnă educație cu copilul meu.

Dragă aparținător de Vlăduț, intri pe terenul meu! De dimineața până seara, eu îmi învăț copilul să fie bun, empatic, generos. Îl învăț că nu există diferențe între copii, pledez pentru egalitate și că trebuie să fie înainte de toate moral și solidar! Să nu râdă de alții doar pentru că nu sunt sau fac ca el sau ca majoritatea! Să iubească, nu să urască!

Și după toate cele de le învață acasă, apoi aude în parc de la părintele lui Vlad, că este în regulă și chiar indicat să râdă de Vlăduț, ‘pentru că plânge’, ‘pentru că e rău’, ‘pentru că poartă încă pampers’, ‘pentru că nu știe să mănânce singur’, ‘pentru că nu împarte jucăriile’ sau că mai știu eu ce. Adică din copilul bun și generos tu îl transformi, fără voie, într-un bully.

Bullying-ul este o acțiune care produce injurii celorlalți efectuată în mod repetat, care se poate manifesta fizic, prin agresivitate fizică sau psihologic, prin producerea unor daune emoționale.

Exact așa! Daună emoțională e aia, când copilul meu, la îndemnul tău, râde de al tău copil că încă poartă pampers sau că se bâlbâie când vorbește.

Dar ce nu înțeleg, dragă părinte, este de ce ți-ai supune copilul de bună voie unei asemenea agresivități? Cu efecte devastatoare asupra micuțului tău pe termen scurt, mediu și lung? Știu că îți dorești să-ți ambiționezi copilul, dar, data viitoare să te gândești atent dacă merită prețul…

Și dacă tot m-am dus până în parc, hai să dau o fugă rapidă și în școala mea primară, să vă povestesc cum stăteau lucrurile și aici:

V-am mai povestit: când noi doi eram noi în școala primară (am fost colegă, cu P. din clasa I până în a XII, deci efectiv am crescut împreună), doamna învățătoare,  a făcut o ierarhie de care ne amintea zilnic. Ne-a așezat în bănci după cât de deștepți eram sa cât de deștepți promiteam a fi, mai degrabă, luând în considerare mai multe criterii subiective.

Pe rândul de la geam stăteau copiii cei mai deștepti, pe rândul de la mijloc copiii medii iar pe rândul de la perete, copiii slabi, pe care noi cu mintea noastră copilărească îi consideram ‘proștii clasei’. Trist! Aveam doar 8-9 ani, dar zilnic mă simțeam prost când intram în clasă, mi se părea o monstruozitate. Evident că nu putea fi vorba de o clasă unită, empatie sau respect. Cei de pe rândul de la geam erau mândri, cei de la perete umili.

Cei de la geam, râdeau de cei de la perete, că nu sunt ca ei. Asta a dus la dezbinare, discriminare, ură și dispret, niște sentimente grele și urâte, pentru un suflet inocent de copil.

Și ce este cel mai interesant, este că părinții chiar păreau mulțumiți și încântați de acest aranjament, lăudând această formă de motivare a copiilor lor- UMILIREA constantă.

Dacă nu ai învățat cât ei, așa îți trebuie acum, să râdă toată lumea de tine, că așa meriți!

Noi am fost învățați că le facem chiar un bine celor care nu se ridică la standardele și așteptările setate, dacă RÂDEM DE EI, așa îi ambiționăm.

Și la fel, bullying-ul se predă cu succes de fiecare mamă, bonă, bunică, mătușă care ”terorizează ” constant, deși, fără voie, căci știu sigur că toți adulții vor binele copilului pe care îl au în grijă.

La început e pur divertisment a-i spune copilului că ”dacă nu stă cuminte, trece țiganul cu sacul și îl ia, că părinții îl lasă în tren pentru că s-a purtat necunviincios, că mama nu mai vine de la muncă, dacă el anul ăsta nu ia premiul întâi, că mama nu-l mai iubește pentru că a plâns azi la grădi” dar se transformă rapid în bullying când adultul continuă discuția, deși este clar că îi crează un discomfort psihologic și emoțional copilului.

Și da, mi se pare că lumea ar fi mai bună, dacă noi, părinții, ne-am crește copilul după clasicul ”ce ție nu îți place, altuia nu face”, dacă i-am învăța de mici să se transpună în locul celui despre care gândesc urât. Dacă înainte de a ne lăsa mintea să gândească ce-i mai neadevărat și gura să grăiască ce-i mai nepotrivit, ne-am aminti de acest citat:

Everyone you meet is fighting a battle you know nothing about it. Be kind! Always!

Fiecare persoană pe care o întâlnești duce o luptă de care habar nu ai!  Fii bun! Întodeauna!

Statisticile sunt înspăimântătoare pentru copiii noștri, care sunt angrenați și în lumea virtuală. ”69% dintre copii declară că au fost martorii unei situații de cyberbulling”.

Haideți să nu îi învățam și acasă bullying-ul! Haideți să le condamnăm comportamentul copiilor noștri și să facem o tragedie de câte ori se comportă ca un bully. Nu să-i încurajăm! Nu să-i motivăm! Să-i condamnăm, cu 100 de guri!

Stop bullying! Sharing is caring!

Sursa foto: Shutterstock.

About the Author

Anca Arau
Author with 91 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă fericită de Tudor&Radu și așa mai departe

Despre mine&blog