Laaaaasăăăă-l în pace!! Vrei să trezim toți vecinii?

Dar nu-i fac nimiiiic! El mi-a luat robotuuul!

Tudor, dă-i robotul înapoi, te rog…și nu mai țipaaa!

Ora 6,45 în zori, o zi oarecare, alegeți voi, e același scenariu de luni până duminică. Eu, în bucătărie, păzesc cafeaua, ei doi, în cameră la Radu sau în sufragerie. Eu țip, ei țipă, important e ”care pe care”.

Buuun, înainte de cafea, sunt mai mult țipete, e exact ca și cum urmează să înceapă un meci de fotbal și asta-i galeria.

Eu sunt galeria, ei fac încălzirea. După cafea începe arbitrajul.

Și sunt arbitru-n adevăratul sens al cuvântului. Îmi iau poziție de drepți, neapărat în picioare printre ei, să nu-mi scape vreo mișcare și să fiu acuzată de favoritism. Căci, știți cum e și cu job-urile astea, azi îl ai, mâine nu-l mai ai. Profesionalismul este cheia, vă zic.

Deci atenție maximă la faulturi, ofsaid-uri și fair-play! Arunc cu cartonașe galbene și roșii toată ziua!

Nu-l împingeeeee! Gata, Radu, dacă nu te joci frumos, nu te mai joci deloc!

Cartonaș roșu cum ar veni!

Tudooooor, ce înseamnă asta? De ce zgârii? Ia du-te și uită-te pe cărticica cu fructe și legume până îi trece și lui Radu!

Abatere de cartonaș galben, adică!

Am zis da, că sunt atentă la faulturi și mă asigur să dea dovadă de fairplay. Și arunc cu cartonașe după caz! Dar oricât de atentă de aș fi, nu reușesc și pace să îi prind în ofsaid. Nu reușesc pentru că aici sunt mai abili decât mine. Dacă este cineva prins în ofsaid, ăla sunt eu.

Daaar ce, noi nu facem nimic! Ți se pare ție că ȚIPĂĂĂĂĂĂMMMM! Noi suntem lei și leii așa vorbesc!

Acum, cu toată vigilența: recunosc mai închid și ochii și-i las să mai execute și lovituri libere după plac. Unul împotriva celuilat! Nu e vorba că nu aș fi un arbitru bun, dar oameni suntem..

Și oricât de profesionist m-aș purta, după fiecare meci, invariabil apar discuții și acuze. Că am favorizat o echipă sau alta, că am preferat să închid ochii când se aplicau faulturi evidente, că am scos prea ușor pe bară un jucător, că nu aplic baremele de arbitraj corect.

Daaar, tu, pe Tudoooor nu-l vezi? A venit și mi-a dat o palmă..

Ok, deci am exemplificat destul ca să fie clară partea de ce sunt un arbitru. Dar poate vă întrebați care-i asemănarea cu ciobanul? Păi este, cum să nu fie?

Din arbitru, mă transform în cioban, de câte ori ieșim din casă. Să vedeți!

Gata, ne hotărâm să ieșim în parc. Îl îmbrac pe Tudor, îi pregătesc hainele lui Radu, pregătesc gustări și fructe de luat la noi și un rând de schimburi pentru Tudor.

Gata, un copil! Dar unde-i Radu?

Raaadu, ești gata?

Gata pentru ce?

Ca să ieșșșșiiiiim!!!! Ce ai făcut până acum? ÎMBRACĂ-TE ODATĂĂĂĂĂ!

Radu se-mbracă, Tudor se dezbracă. Buuun, și aici intervine CIOBANUL:

 P., prindeeee-l! Așa, bravo! Pune-l în căruț și prinde-i centurile!!!

Radu, lasă robotul ălă și îmbracă-teee!

Bun, oița mică e la loc sigur, mai avem o oaie rătăcită și ieșim și noi din țarc…ăăăăă, casăăă, pardon.

Cum, necum, am ajuns în parc…un cioban la două oițe. Un ochi la stânga, unul în dreapta.

Dar e greu tare! Mi-aș dori să pască, ăăăăă, să se joace la un loc, să fie mai ușor și pentru cioban să-i numere tot timpul. Arbitru secund și ajutorul de cioban nu ar concepe în veci să înjumătățim efectivul!

Deci atenție sporită, ciobane! Dacă-ți pierzi și jobul ăsta, îți mai rămâne doar ăla de mamă.

Și fix ca un cioban mă simt, cu un toiag imaginar în mână, cum îl șuiesc pe unul în direcția celuilalt! Să stea-n turmă, asta îmi doresc!!

Și uite așa a mai trecut o zi. Când constat cu voce tare:

Să fii mamă e ușor! Dar de ce s-ar face cineva ARBITRU sau CIOBAN de bună-voie?!

Așa e și la voi?