Mama-care-știe-tot trebuie să știe și că…

Când s-a născut Radu, eu nu eram deloc ”prinsă” în mediul online, chiar și facebook aveam de foarte puțin timp. Nu știam de grupuri dedicate pentru orice aspect al creșterii copiilor, nu aveam prieteni cu copii.

Și tare bine mi-a fost. Deși informația este bună, nimic de zis!

Nu mi-am pus problema că-i greșesc cu ceva copilului sau că-i fac praf sistemul imunitar dacă-l vaccinez. Nu m-am gândit o clipă că nu-l diversific bine sau că nu doarme suficient. Nici nu mi-a trecut prin cap că îi distrug iremediabil coloana vertebrală dacă-l port 5 minute, o dată la două săptămâni, într-un sistem neergonomic.

Singurul barometru era zâmbetul copilului!

La Tudor în schimb, alta a fost povestea! Informație multă, griji nemăsurate, alții fac mai bine decât mine! Și, totuși, sunt recunoscătoare, că există atâta informație, ușor accesibilă!

sursa foto: freepik

Și, o dată cu nașterea lui Tudor, am observat (cu precădere în mediul online) că multor mame le lipsește, ceva! Simțul măsurii. Empatia. Bunul simț. Compasiunea. Echilibrul. Simțul realității.

Mama-care-știe-tot, trebuie, desigur, să știe și că:

Realitatea ei nu este și a mea! Dorințele ei nu sunt și ale mele! Aspirațiile și visurile mele sunt doar ale mele! Familia ei este diferită de familia mea! Ea este diferită de mine! Copiii ei sunt diferiți de copiii mei!

Mama-care-știe-tot trebuie să nu judece, așadar,  după propriile ei valori.

Mama-care-știe-tot trebuie să ofere, altor mame un sfat din experiența ei și atât! Ea trebuie să renunțe la expresia ‘să vă zic eu cum e mai bine’! Faptul că a fost mai bine pentru ea, așa, nu înseamnă că e mai bine și pentru alte mame!

Ca o paranteză, știți că v-am mai povestit, eu de sfaturile pe care le-am primit la nașterea lui Radu, și de cea mai corectă concluzie:

Dar cel mai important este să fiți voi, părinții, împăcați cu deciziile voastre, oricare ar fi ele, ca să vă fie bine tuturor!

Mama-care-știe-tot trebuie să conștientizeze că fiecare își dorește altceva de la viață, înainte sau după copii, fiecare mamă are un alt sistem de valori la care se raportează și totodată, trebuie să-și amintească de asta, de câte ori crede că:

  • Ioan, băiețelul colegei de la muncă, a avut parte de un start greșit în viață, doar pentru că nu a ieșit pe unde crede ea că e mai bine să iasă;
  • vecina ei se chinuie cu Maria cu viroze și răceli pentru că nu a fost alăptată până la 4 ani;
  • Andrei, al prietenei ei din copilărie este lipsit de căldură și încredere în sine pentru că a fost scos la plimbare în căruț și nu în sistem ergonomic.
  • Sofia, care doarme în camera ei, încă din prima zi de viață, se simte abandonată. Și îi este milă de ea. I se rupe sufletul când se gândește la micuța Sofia!
  • Victor, pentru care mama lui nu a ales autodiversificarea, e crescut de o mamă neinformată;
  • orice alt stil de parenting, altfel decât aplică mama-care-știe-tot este implicit rău.

Mama-care-știe-tot trebuie să facă diferența între copilul ei și copilul altei mame. 

Este mai mult decât minunat și benefic pentru toată lumea să ne povestim experiențele personale, desigur (eu, sunt prima care recunosc că, citind experiențele altora, mi-am luat cele mai valoroase informații și recomandări), să ne inspirăm din ele, să ne identificăm sau nu cu ele, dar să nu le considerăm sfaturi universal valabile.

Totuși, de câte ori povesteam vreo experiență, că era-n online sau în offline, făceam mențiunea ”că așa a fost mai bine pentru noi, că asta a funcționat pentru noi”

Și este necesară această mențiune. Noi avem doar doi copii, crescuți de aceiași părinți, în același stil, și totuși ei sunt atât de diferiți. Și dacă ei doi nu seamănă unul cu altul, dar apoi ceilalți, născuți din mame atât de diferite..

Și la primul copil, vă spuneam eu cum de fiecare dată plecam de acasă cu el în capul ușii, făcându-ne, indiferent, pa-pa. Nu ne ascundeam, nu ne furișam, pentru că era atât de ușor să nu o facem. Îl sunam din vacanță, el nu avea nicio treabă să sufere după noi. Nu a plâns la grădiniță, s-a acomodat cu bona din prima zi, a înțeles că acesta va fi programul de acum încolo.

Și poate alți părinți citind, se gândeau că undeva greșesc ei, că-și lasă copiii mereu plângând, la grădiniță sau acasă, că cei mici suferă când nu sunt cu ei.

Și acum, vă spun că în ceea ce-l privește pe al doilea copil, nici eu nu pot pleca de acasă condusă de el, până la ușă. Îi spun că plec, dar el nu e de acord, deși știe și înțelege că plec. Îi fac pa-pa și apoi mai stau 15 minute, să mă vadă acolo, în timp ce el se apucă de joacă. Și plec, în timp ce se joacă.

Mama-care-știe-tot trebuie să știe  că ce a funcționat la ea este foarte posibil să nu funcționeze, în alt caz.  

Mama-care-știe-tot trebuie să știe și că nu e mai bine ca ea, la fel cum nu e mai bine nici ca altă mamă, e bine doar atunci când mama este împăcată cu deciziile ei!   

Mama-care-știe-tot trebuie să nu mai fie atât de vehementă și intransigentă. Trebuie să nu-și impună cu orice preț părerea! Trebuie să nu mai fie atât de rigidă.  

Mama-care-știe-tot trebuie să nu-i mai preseze pe alții să-și crească copiii, după cum îi crește ea! 

Sharing is caring, desigur, ca să știe și mama-care-știe-tot!:)

About the Author

Anca Arau
Author with 91 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă fericită de Tudor&Radu și așa mai departe

Despre mine&blog