Bizonii noștri cei de toate zilele

De luni până vineri, aproximativ la aceeași oră, în fiecare dimineață sunt foarte previzibilă.

Ajung la mașină, parcată la câțiva kilometri de casă, căci locuim într-o scară cu zece etaje, dintr-un bloc cu 4 scări, dintr-o înșiruire de blocuri, pe un bulevard circulat, fiecare familie din sutele astea deținând, în medie, o mașină.

Deschid waze-ul, aleg destinația ”work”, fixez telefonul în parbriz și pornesc când Jason mă anunță ”we`re set, let’s go”

Demarez! Și merg așa cu avânt și elan cam 25 de metri. Primul semafor, roșu. Sunt a treia mașină în coloană.

Și stau deja de vreo 50 secunde,  claxon din spate, ridic ochii, dar aaaa, e tot roșu. Până apuc să clipesc, se face verde.

Hmmm, cum a știut șoferul din spate, că într-o secundă urmează să se facă verde? Nu stiu cum a anticipat, cred ca trece des prin intersecția asta, o ști că semnaforul ține 55 secunde, când vede că e rosu, număra în gând până la 54 si apoi apasă luuuuung pe claxon.

Și tot acest efort numai să nu riște din cauza unui moșcăit și gură-cască care bagă greu în viteză mașina să plece după o secundă de verde, când poate pleca fix când își schimbă culoarea. Da, e logic, merită!

Merg lin, în coloană vreme de 200m. Mai pe loc, mai mergem, mai stam, se mai enervează unul, altul și-și varsă năduful pe claxonul mașinii. O dimineață fără claxoane ar fi ca..stați că nu știu ce comparație să fac, că de când nu am mai trăit asta, am uitat. 

Mai bine dau radioul mai tare ca să aud…ăăă..tirurile și curcanii lui Exarhu.

“Morning Glory, Morning Glory! Nu vă măi bateți ca chiorii”

Colonă-n stânga, coloană-n dreapta, mașini în fața, mașini în spate. Îl exasperează și pe Jason al meu, care iar reconfigurează traseul, mai adaugă 5 minute la estimarea inițială. Nu mă supăr pe el, căci invariabil drumul meu spre muncă trece prin centrul capitalei, oricât s-ar da el peste cap. Mă duce prin Romană sau pe Universitate și sigur trebuie să bifăm și Unirea. Ce să faci, n-ai ce să faci, vorba aia. Noroc că am ce să ascult în mașină.

“Morning Glory, Morning Glory! Se duc sau se întorc cocorii?”

Mă depășesc constant, pe linia de tramvai, mașini deștepte. De fapt, nu mă depășesc numai pe mine, că n-oi fi chiar ‘ciuca măcăii’, depășesc coloana de mașini. Bizoni, cum le-ar zice P.

Bizonul se poate deplasa cu viteze de până la 56 km/h și poate acoperi distanțe lungi în galop. El atacă cu mare viteză, imediat cum își identifică rivalul, lucru care se întâmplă grație unui fin simț al mirosului și al unui auz foarte bun.

Ce zice, mami, la televizor. De bizoni?

Da Radu, bizonul este practic zimbru.

Adicăăăă, tu vrei să zici că bizonul este un ANIMAL?!?! Nu mami, bizonii sunt șoferi…

A fost uimit și șocat așa, în timpul ce nenelea de pe Animal Planet îi povestea de bizoni, referindu-se la ei, ca la niște animale ce sunt.

S-a simțit derutat și păcălit de tatăl lui, pe care l-a auzit atât de des, împărțind, cu ușurință acest apelativ în stânga și în dreapta pentru comportamente necuviincioase în trafic.

Că bizonii ăștia depășesc e una, dar aerul lor prețios e de fapt cireașa de pe tort.

Au asa un aer sofisticat și de o superioritate de zici că au terminat cel puțin Harvard, Facultatea de ‘Trafic Greu’, de cum se uită la tine cum astepți umil în rând ca ultimul om, în timp ce ei depășesc coloana de mașini pe linia de tramvai.

Și dacă cumva sunt nevoiți să stea în spatele un tramvai, nu-i bai, mai trag o dată stânga de volan și depășesc pe contrasens.

De parcă îți trebuie vreun ‘skill’ special de șoferie (altul în afară de nesimțire, desigur) ca să poți să tragi dreapta sau stânga de volan, în funcție de cum e liber și necirculat și să accelerezi.

Gata, vă las că am ajuns la muncă. Brrr, ce frig e!

“Astăzi vremea va fi ca Albă ca Zăpada după ce a mâncat mărul otrăvit, adică “frumoasă şi rece” (R.E)