Umilirea-n public. Mama și fetița!

Sunt fooooarte supărată pe tine, Alexandra. Foarte. Nici să nu te uiți la mine! Dar cine te crezi tu? Să mă mai faci de rușine așa vreodată…copil nerușinat, ce ești…

Și acum de ce plângi? Plângi ca să vadă toți copiii ce urâtă ești când plângi! Obraznică ce ești!

Tu nu vezi ce cuminți sunt ceilalți copii, numai tu mă faci de râs! N-ai decât să plângi cât vrei. Cum să te porți așa? Să se uite toți copiii la tine, că așa meriți. Dar cine te crezi tu? Să mă faci așa de rușine! Copil nerușinat!

Copiii se uitau, desigur, căci Alexandra e colega lor, iar tonul Olguței, mama Alexandrei acoperea cu ușurință foiala și murmurul lor. Motivul pentru care Alexandra era nerușinată și obraznică nu contează, căci vreau să îi dau postării un caracter general. Nu contează nici unde eram, nici că Alexandra era îndreptățită să fie supărată. Toate astea nu contează.

Rețineți doar sentimentul de umilire pe care îl simte Alexandra.

Ipotetic vorbind de data asta, Olguța pleacă spre birou și 45 de minute, mai târziu, frunzărește e-mailurile primite peste noapte. Olguța lucrează într-o corporație iar biroul ei se află situat într-un open-space, de la etajul 8 dintr-o clădire de birouri.

În timp ce Olguța soarbe liniștită și mulțumită din cafea că-și începuse ziua cu o victorie, respectiv o determinase pe Alexandra, fetița ei de 5 ani să fie cuminte, intră val-vârtej în spațiul deschis, cu o falcă-n cer și una-n pământ, managerul Olguței.

Olguțaaa, cât de proastă să fii să nu reușești să fii gata cu un raport simplu? Ori ești incompetentă ori te prefaci! Cum este posibil să nu fie gaaaaatttta?!!!!?

Dar, Adi, ăăăăă, aaaa hai că vin în birou la tine să vorbim…întâmpin niște probleme, poate poți să mă ajuți…

Glumești, cred! Vorbim chiar aici, acum ca să vadă toți colegii cât de proastă ești!!! Nu accept nicio scuză!! Este inadmisibil așa ceva! Și mai ești și grasă, pe deasupra…În 40 de minute să fie gata raportul. Fără scuze!

Managerul iese din birou, urlând, așa cum a intrat. Olguța lasă privirea-n jos. Nu-și poate privi în ochi colegii. Se simte rușinată și umilită. Chiar era necesar ca Adi, managerul ei să o umilească, în public?

sursa foto: aici

Olguța are 39 de ani și înca nu are capacitatea emoțională de a procesa rușinea și umilirea în public. Alexandra de ce ar avea această maturitate?

Olguța se simte rușinată. Ar vrea să se despice pământul sub ea și să dispară, pe loc. Oare și Alexandra își dorește același lucru?

Olguța are, acum o imagine de sine atât de scăzută…Simte că nu valorează 2 lei, ca angajat, ca și coleg, ca om în general. Iartă-mă, Alexandra…

Olguța simte furie, ură și ostilitate față de Adi și fată de toți colegii prezenți acolo, atunci. Alexandra, suflet inocent și curat, cum să simți tu toate astea?

Olguța știe că nu e nici grasă și nici proastă. Este doar un abuz emoțional,  menit și folosit pentru a obține un rezultat imediat. Umilirea publică a Olgutei ar trebui să o ambiționeze să predea raportul la timp. Dar tu Alexandra, oare știi că nu ești urâtă, niciodată?

Olguța se simte respinsă, nu mai are încredere în capacitatea ei profesională de a termina raportul. Simte indignare, teamă și anxietate. Oooofff, Alexandra…

Olguța are 39 de ani și simte toate astea. Alexandra are 5 ani.

Iartă-mă iubita mea! Dacă aș fi știut…

Acum, dragă Olguța știi! Iart-o, dragă Alexandra!

Sharing is caring!

About the Author

Anca Arau
Author with 91 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

1 Comment

  • Camelia November 12, 2017 01.34 pm

    Very pointing! Fluența opiniei tale ma încânta !

    Reply 

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă fericită de Tudor&Radu și așa mai departe

Despre mine&blog