SFÂRȘITUL este recunoștință.

Dimineața ne este somn, peste zi suntem stresați,  la prânz ne este foame iar seara ne simțim obosiți.

Luni ne este lene, marți ne este greu, miercuri simțim plictiseala, joi vrem o schimbare iar vineri suntem obosiți.

La fiecare început de an, ne facem planuri mii, ne propunem să ținem diete, să dormim, să facem sport, să mâncăm sănătos, să ne schimbăm jobul, să petrecem mai mult timp cu copiii. Iar la sfârșit de an constatăm că nu ne-am ținut de cuvânt.

În fiecare zi, ne exprimăm nemulțumirea de cel puțin 25 de ori. Găsim zeci de motive de neîmplinire. Suntem supărați pe colegi, dezamăgiți de clasa politică, exasperați de traficul infernal, dezgustați și plictisiți.

Așa trec orele, zilele, săptămânile, anii.

Până la primul bilant, oricare ar fi el, când ne forțăm să rememorăm momentele din viața noastră.

💡 Și atunci, când tragem linie realizăm că avem infinit mai multe motive de recunoștință decât de supărare

Orice sfârșit înseamnă recunoștință.

➡ Când ia sfârșit perioada de ”creștere copil mic”, rămânem cu mirosul lor bebelușesc, zâmbetul sincer și pielea moale. Nu-și mai amintește niciun părinte de griji, ritm alert, nopți albe. Acum, la sfârșit simțim doar recunoștință.

➡ La schimbarea unui loc de muncă, rămânem doar cu experiențele pozitive. Miile de nemulțumiri acumulate până atunci se evaporă cumva. Suntem recunoscători că am întâlnit oameni buni și dragi, că ne-am format și modelat armonios.

➡ Întoarcerea acasă din străinătate sau plecarea de acasă spre alte țări nu mai însemană frustrare și supărare.

Înseamnă recunoștință pentru toate experiențele prin care am trecut, care ne-au definit și fără de care azi nu am fi noi.

➡ La sfârșit de an când constatăm că anul acesta am fost mai mult sănătoși decât bolnavi, mai mult mulțumiți decât supărați, mai mult iubiți decât detestați, mai mult înconjurați de oameni dragi decât singuri, atunci uităm de frustările de peste zi și neîmplinirile momentului și strigăm la unison: 

A fost un an bun! Sunt recunoscător!

Și, la marele SFÂRȘIT, cu siguranță vom simți tot și numai recunoștință.

Anul acesta, la Secret Santa, am primit o carte: ”Recunoștință”. Are doar câteva zeci de pagini, se citește la cafeaua de dimineața. Sunt practic patru eseuri reunite în această carte, scrise de Oliver Sacks, la sfârșitul vieții lui,  între anii 2013 si 2015 și au ca teme bătrânețea, boala și moartea privite cu o delicatețe și o limpezime fără egal.

”Pentru mine, bătrânețea nu este o vârstă funestă, pe care trebuie să o îndur și cu gândul căreia sunt silit să mă împac ci o vreme a tihnei și a libertății: sunt acum descătușat de imperativele convenționale ale tinereții, sunt liber să explorez ce-mi doresc și să culeg roadele gândurilor și simțămintelor dintr-o viață întreagă”

Cele 4 eseuri, organizate într-o carte scurtă sunt practic o odă adusă unicității fiecărei ființe umane și ca o mărturie de recunoștință pentru darul vieții.

”Nu neg că mi-e teamă. Și totuși predominant în mine rămâne sentimentul de recunoștință. Am dăruit dragoste și am primit dragoste in dar; am fost binecuvantat cu multe lucruri minunate, și la rându-mi am întors lumii din zestrea mea: m-am bucurat de cărți, de colindat prin lume, de idei și de scris. Mai presus de orice, am fost o ființă gânditoare, un animal cu rațiune, născut pe o planetă frumoasă, ceea ce în sine e un privilegiu enorm și o aventură unică”

Să fim așadar recunoscători și noi, măcar la sfârșit de an.

Pentru ce avem, dar mai ales pentru ce suntem.

Și pentru ce putem fi anul următor.

Sursă foto: Arhivă personală