…nu intre în vorbă cu străinii.
De câte ori ies cu copiii și vreo străină, dornică de vorbă, îi supune unui adevărat interogatoriu, în timp ce așteptăm culoarea verde la semafor: ”cum te cheamă”, ”unde stai”, ”câți ani ani”, ”pe cine iubești mai mult”, mă trezesc eu așa adresându-mă copiiilor mei: ”haide spune, cum te cheamă”…de parcă e ceva firesc să vorbești cu străinii, la fiecare colț de stradă.
…nu se lase pupați de oamenii pe care nu îi cunosc foarte bine.
”Offf, dă să pupe tanti o dulceață de băiețel”…tanti, fiind o doamnă pe care copilul o vede pentru prima data în viața lui la semafor.
Copilul refuză și este catalogat, non-verbal de către străina necunoscută, drept un sălbatic. Dacă, copilul se află de mână cu vreo bunică, are toate șansele să fie apostrofat, drăgălaș de către aceasta: ”aoleu, zici că te mânca doamna”
…nu urce niciodată în lift cu un străin.
Acum câteva săptămâni, intru în blocul în care locuim, în urma unei fetițe de 9-10 ani, care se întoarcea de la școală. Mă salută, cheamă liftul. Când ajunge liftul, eu deschid ușa și o invit în lift…
Nuuu, urcați dvs, eu îl aștept pe următorul
Aaa, mai aștepți pe cineva?
Nu, dar nu am voie să urc în lift decât singură.
Mi s-a părut extraordinar. A urcat fetița singură și cât am așteptat următorul lift, i-am felicitat, în gând sincer, părintii. I-am povestit și lui P. care a concluzionat:
Uite, așa ar trebuie să-l învățăm și noi..să fie mereu singur în lift. Nu știi peste ce nebuni dai.
…cum să reactioneze în cazul că se pierd/rătăcesc.
Cazul nostru: Radu nu se îndepărtează de noi, este extrem de precaut și ascultător. Cum să se rătăcească vreodată tocmai Radu?
Acum câteva luni, Radu (5 ani și un pic pe atunci) și cu tatăl lui, în vizită la un prieten, proaspăt mutat într-un complex rezidențial.
În fața blocului, un loc de joacă, complexul păzit la toate intrările.
După 2-3 urcări și coborâri, Radu a zis că rămâne să se dea în leagăn (fiind singurul copil de acolo), P. se uita la el de la balcon, iar prietenul respectiv era în preajmă..între mașina parcată foarte în apropiere și intrarea în bloc.
Radu, repet este și precaut și știe să-și poarte foarte bine de grijă. Si ascultător, pe deasupra Dacă îi zici să rămână acolo, acolo rămâne. Așa știam noi, până la proba contrarie.
Căci dintr-o dată, tatăl lui nu l-a mai zărit pe geam. Și nici cu prietenul respectiv nu era.
Totul a durat câteva minute. căci, deschizând ușa de intrare, l-a auzit pe Radu, plângând undeva.
Ce s-a gândit Radu?
Să urce, el singur, la tati. Se orientează bine, deci era foarte convins că nu are cum să greșească. Intră-n scara blocului și urcă-n lift cu adultul străin necunoscut care aștepta deja liftul. Coboară la etajul 7 și face dreapta în loc de stânga (este un coridor lung, asemenător unui hotel). Bate la ușă. Iar și iar. Și iar. Nu-i răspunde nimeni. Începe să plângă. Îl găsește P. și asta a fost.
Pentru că noi, pe principiul ”nu mi se poate întâmpla tocmai mie nimic rău, nu l-am învățat cum să reacționeze în caz de eveniment nefericit”
Pentru că la fel de important ca ”nu te îndepărtăzi de mine” este și ”dacă te pierzi, te duci la un om în uniformă (paznicul parcului, paznicul din mall, paznicul din complex), îți păstrezi calmul, spui cum te cheamă, cum se numesc părinții, unde stai”
Acum, Radu are 6 ani și știe numărul meu de telefon pe de rost, știe codurile de deblocare de la telefoanele noastre mobile, știe, la nivel teoretic numărul unic de urgență. De câte ori intrăm în Kaufland sau Carrefour, îi arătăm unde să se ducă în cazul în care se pierde de noi. Cel mai important, să rămână calm și să nu părăsească incinta.
Copiii noștri știu adunări, scăderi și înmulțiri la 5 ani, culorile la 2, ordinea planetelor la 6, 50 de cuvinte în engleză la 3 ani, toate speciile și subspeciile de plante, toți reprezentanții regnului animal…dar toate astea devin inutile, în caz de eveniment extraordinar.
Școala noastră românească, în continuare nu ne învață nimic practic. Societatea, generic vorbind (dar fără o ofensa generalizând) încă dă vina pe fetele agresate, că ies din casă-n miez de noapte, îmbrăcate necorespunzător sau pe părinții copiilor abuzați că nu au grijă de ei…Mentalitatea noastră este cum este…
Acum câțiva ani, în timp ce eram cu soțul meu în Boston, în miez de zi, mă așez pe o bancă (pe un petic de iarbă verde, cu niște tobogane și vreo 2 leagăne), ca să-mi leg șiretul dezlegat. Părculețul era gol, gol, gol. De noi se apropie rapid și contrariat un om în uniformă, făcându-ne atenți la semnul maaare scris cu litere de o șchiopă la intrarea-n spațiul verde.
Strict interzis accesul ADULȚILOR, neînsoțiți de COPII.
Pentru că așa e firesc să fie. Copiii, la toate vârstele, trebuie învățați să nu vorbească cu oamenii străini, să nu intre în lift cu ei, să nu lase atinși de ei, să nu accepte mâncare de la ei. Nu, nu i-am învățat nici noi toate astea. Din păcate.
Sursă foto titlu: Shutterstock.
Anca Arau
8 Comments