Haideți să vă zic care este cea mai cea calitate vestimentară pentru un băiat. Pentru băiatul meu, adică, ca să nu bag toți băieții-n aceeași oală, acum.
O–BIȘ–NU–IN–ȚA. Atât. Nimic mai mult.
Acest ”azi îmi pun tricoul ală bleumarin pentru că m-am obișnuit cu el” este cel mai auzit refren al dimineții.
Lui nu-i trebuie haine frumoase, scumpe, colorate, de firmă sau mai știu eu ce. Lui îi trebuie doar hainele cu care s-a obișnuit.
Vă zic, nu știu dacă este mai greu sau mai ușor să crești băieți, dar cu siguranță este mai ieftin. Cel puțin din punct de vedere vestimentar nu ai nicio provocare. Pentru că ei nu își doresc niciodată haine. Radu, cel puțin. Bine, este posibil ca Radu să nu-și dorească haine noi și pentru că este tipicar, adică îl scoți greu din ale lui, nu neapărat pentru că este băiat. El poartă aceeași pereche de pantaloni până se rup sau îi rămân mici.
Auzi la mine, cică din punct de vedere vestimentar nu ai nicio provocare…Oooo ba da…
Mie îmi este greu să-l conving să nu se imbrace mereu în aceleași haine, aici e provocarea, de fapt. Câteva luni mi-au trebuit să-l conving că trebuie să accepte și altă pereche de blugi, că nu e tocmai normal să poarte în fiecare zi aceeași pereche, și el îmi răspunde “când o să se rupă ăștia luăm alții“.
Astea sunt șosetele mele? Sunt noi?
Da, ți le-am luat cand erai la Medgidia.
Oooff, ție ti se pare că eu am haine?
Desigur că ai, Radu!
Exact, am! De ce îmi iei și altele dacă am?!? Vrei să fac o mie de haine?!
(Radu, 4 ani și 9 luni)
Deci varietatea și diversitatea vestimentară ies din discuție. Pentru că face o mie de haine. Și pentru că, dacă ar avea o mie de haine, când s-ar OBIȘNUI cu ele?
În vacanța aceasta de iarnă, la bunici fiind, s-a gândit bunica lui să-i spele tricoul cu mâneca lungă pe care-l purtase câteva zile. L-a spălat, dar nu s-a gândit că trebuie uscat urgent și rapid pe calorifer, ca să fie apt de îmbracare a doua zi dimineață. L-a tratat ca pe restul hainelor. Le-a întins pe sârmă, afară.
Dimineața..
Unde e bluza mea?
Aaaa, pe sârmă, am spălat-o aseară. Pune-o pe aia verde sau pe care vrei tu până se usucă.
Eu nu mă mai schimb, gata. Nu-mi pun altă bluzăăăă. Eu m-am OBIȘNUIT cu aia.
Acum, nu știu cum sunt fetițele, dar am o vagă idee așa, luându-mă după preferințele vestimentare ale celei mai apropiate fetițe din viața mea (nepoțica mea).
La cei 2 ani ai ei are mai multe preferințe vestimentare într-o zi decât a avut Radu în toată viața lui. La un loc cu Tudor.
Ei, fetiței de 2 ani îi plac hainele. Le alege conștient, După alte criterii decât copiii mei. După luciu, după culoare, după textură, după desen.
Are preferințe clare. Refuză haine. Îmbracă haine, pentru că se gândește că ar fi admirată-n ele.
Între timp la noi..
Radu, uite, ți-am pregătit cămășuța asta, așa ca de prima zi de grădi. E cu mânecă scurtă, te simți bine cu ea…
Doaaamnee, mami, da’ ce eu mă duc la NUNTĂ, acum?! Mă duc la GRĂDINIȚĂ, imi pun tricou!
(Radu, 5 ani și 9 luni)
Și gata închei, spunându-vă că lui Radu nu îi plac nici culorile…ăăăă…bogate. I-am înlocuit cearceaful de pat cu care era OBIȘNUIT, cu un altul, ușor satinat.
Doaaamne, mami, ce-i cu cearceaful ăsta?
Aaaaa, de ce? E la spalat ala de-l aveai..nu-ti place?
Mnmmm, e o culoare..nu stiu..BOGATĂ!
Bogată?
Da, tu nu vezi că lucește? Mie nu prea-mi plac culorile astea bogate.
Anca Arau
5 Comments