Copilul este centrul universului! Al universului tău și atât!

Nu este niciun dubiu, desigur.

Copilul este centrul universului fiecărui părinte.

Este cea mai importantă ființă de pe Pământ. Ți-ai da o mână și-un picior fără să clipești pentru el. Trăiești mai frumos și iubești mai tare pentru că există el. Este cea mai mare realizare a ta, cea mai mare împlinire și totodată cea mai mare mândrie.

Nu există comparație. Copilului tău este unic. Este cel mai frumos copil de pe Pământ. Este minunat. Este perfect.

Îți dorești să-i fie mereu bine. Să-ntâlnească în drumul lui prin viață numai oameni buni. Și ți-ai propus să te asiguri că așa va fi. Vei face tot ce-ți stă în puteri ca să îi fie lui bine. Îl iubești atât de mult!

La modul simplist, mai mult sau mai puțin așa gândește un părinte. Un copil îți schimbă prioritățile în viață. Și devine așadar, centrul universului tău.

Numai că, un copil este centrul universului părintelui lui și ATÂT.

De ce este important să nu uităm asta?

Pentru că, fiecare dintre noi, la modul general vorbind, are o vecină cu un copil nou-născut. Care are nevoie de liniște.  Vecina este obosită. Prin urmare nu suportă nici cel mai mic pas în apartamentul de deasupra.

Pentru că, ea are acum, un bebeluș. Ea este obosită și copilul ei trebuie să doarmă.

Și se așteaptă ca vecinul și copiii lui să meargă, prin casa lor în vârful picioarelor. Și să respecte cele 20 de ore de somn ale bebelușului ei, interval în care, preferabil ar fi, ca vecinul să nu tragă nici apa la toaletă. Că doar se știe că bebelușii au nevoie de odihnă.

Bebelușul vecinei de jos este cea mai importantă ființă din lume, desigur. Dar numai pentru mama lui.  Este centrul universului ei și atât.

Nu poți pretinde, doar în numele calității de prospătă mamă, ca lumea să se oprească-n loc și apoi să orbiteze în jurul centrului universului tău. Pentru că nu e corect să ai asemenea așteptări și cerințe.

Pentru că, mai demult, într-o ceainărie, eu râdeam zgmotos cu niște prietene. Iar la masa alăturată, o mamă al cărei copil dormea în landou, ne-a rugat să vorbim mai încet și să râdem mai puțin 🙂

Și atunci m-am simțit tare prost. Pentru că știu sentimentul de teamă pe care îl simți ca nu cumva să nu se trezească copilul înainte să respiri măcar de 4 ori, ca să te țină până seara.

Bebelușul era foarte mic, deci mama trebuie să fi fost obosită. Și m-am simțit prost pentru că am deranjat.

Dar apoi, m-am gândit…Odihna copilului tău este cel mai important lucru, desigur. Dar numai pentru tine. Nu poți pretinde ca ceilalți să-și schimbe dispoziția, programul sau rutina, doar pentru că tu ai ales să culci bebelușul într-o ceainărie.

Pentru că, poveștile lungi și dese despre scaunele copilului, regurgitare sau drăgălășenia lui prezintă un mare interes pentru tine, dar nu și pentru prietena ta care nu are copiii, eventual.

Pentru că, copilul tău poate fi rege la el acasă și este, cu siguranță centrul universului părinților lui. Și atât.

Nu poți pretinde, doar în numele calității de părinte, ca el, copilul tău să fie și centrul universului doamnei educatoare, a chelnerului de la restaurant, a străinului de pe stradă, a șoferului de autobuz, a grupului tău de prieteni adulți, a tuturor vecinilor din bloc, a vânzătoarei de la magazin sau a clienților din ceainărie.

Nu este corect, ca în numele dragostei ce i-o porți, ca părinte, să devii  nepoliticos spre agresiv verbal cu chelnerul care nu a remarcat că ești însoțită de un copil mic și a pus sare în mâncare și gheață în limondă.

Adică, tu nici nu te-ai mai gândit să-i spui să aducă limonada fără gheață, că doar toată lumea știe că un copil foarte mic nu mânâncă sare sau nu bea rece. E la mintea cocoșului. Așa că țipi direct la el.

Nu este corect ca în numele dragostei ce i-o porți să devii nepoliticos spre agresiv verbal cu bunica străină din parc care îi oferă biscuiți copilului tău. Și-n loc să îi explici că nu ești adepta împărțitului de mâncare, îi spui pe un ton revoltat, dar foarte evident că tu nu îi dai gluten și zahăr copilului. Și ești foarte uimită că ea nu știe asta.

Nu te poți supără și apoi cataloga drept ciudat și nesimțit pe străinul de pe stradă care nu i-a zâmbit copilului tău când acesta l-a tras de geacă. Cum să nu remarce cât de drăgalaș e? Poate are o zi proastă, poate nu îi plac copiii, poate are o suferință, poate orice.

Fiecare copil, în parte este centrul universului părintelui. Și atât.

Sursă foto: arhivă personală.

Articole asemănătoare:

Poate Ionel nu mai e ce-a fost, dar doamna Popescu e printre noi…