Dispoziția părintelui se vede pe chipul copilului

Deci nu știu ce au în seara asta copiii. Sunt imposibili!

Deci chiar nu te înțelegi cu ei! Nu știu ce i-a apucat!

Așa mai gândesc eu, ba chiar și exclam în felul acesta, în fața lui P.

Numai că, ce credeți? Ei sunt fix ca-n toate zilele. La fel de nervoși, la fel de obosiți, la fel de solicitanți. Sau nu.

 

Ei, și dacă ei sunt le fel atunci de ce îi văd eu altfel? 

Pentru că, pe scurt: 

Noi nu vedem lucrurile așa cum sunt ele ci așa cum suntem noi (Anais Nin)

 

Adică, dacă o iau logic:

o

⇒Ei sunt nervoși, fix când sunt eu obosită;

⇒Ei sunt agitați, fix în dimineața asta în care eu alerg grăbită prin casă, fiind într-o mare întârziere;

⇒Ei vor totul acum, fix în momentul rar, când eu am ceva urgent de făcut;

⇒Ei adorm foarte greu, fix în seara asta. când după ce se culcă ei eu am un program bine stabilit, care nu poate fi amânat.

o

Și la polul opus:

0

⇒Ei sunt maleabili fix atunci când noi avem cea mai răbdare din lume;

⇒Ei se joacă frumos și în liniste fix când noi suntem liniștiți și nu ne grăbim nicăieri;

⇒Ei ne ascultă, fix atunci când îi privim cu blândețe și avem timp pentru ei.

 

Copiii mei, mai mult decât orice, când sunt împreună fac multă gălăgie. Iar pe mine, cred că nimic nu mă epuizează mai tare. Nu numai că țipă mult, dar fac și întrecere cine țipă mai tare și mai mult.

Și așa calmă cum sunt, ridic adesea vocea și eu ca să îi acopăr pe ei. Și le cer să facă liniște.

Se opresc sau nu, asta după caz, dar mereu sunt apostrofată de Radu:

Nu mai vorbi așa! Vorbește și tu frumos…

Și știți cum simt: cu cât sunt mai incordată, cu atât le dau mai multă apă la moară.  

 

Pentru că ei,  copiii sunt niște imitatori desăvârșiți. Depinde de noi, ce le oferim spre imitație.

 

Când supărările vieții și dorințele neîmplinite ale zilei, la care se adaugă oboseala acumulată, ne împiedică să facem față cu calm și răbdare solicitărilor lor multe, ar trebui să ne amintim că ei sunt niște imitatori desăvârșiți. Că ei pe aceasta lumea, pe noi ne admiră cel mai tare. Ca noi își doresc să ajungă.

⇒Că ei se liniștesc, dacă simt că noi îi înțelegem.

⇒Că ei ne povestesc ce au facut peste zi, dacă noi suntem cu adevărat dispuși să îi ascultăm numai pe ei. Când vor ei.

⇒Că ei sunt fericiți dacă noi le arătăm că suntem fericiți.

⇒Că ei colaborează mai bine cu noi, dacă noi știm când să îi lăsăm în pace. Și când să cedăm.

⇒Că ei se simt protejați dacă simt că frustările zilei lor își găsesc rezolvare într-un zâmbet de părinte.

⇒Că ei au nevoie să se simtă centrul universului părinților lui:

⇒Au nevoie mereu  de răspunsuri la întrebările lor.

⇒Au nevoie de cărți citite în tihnă, în brațele părinților lui.

⇒Au nevoie ca noi să ne oprim din goana după mai mult și să-i ascultăm zâmbind despre provocările zilei lor.

⇒Au nevoie să știe și să li se confirme mereu că ei vor fi iubiți necondiționat, orice-ar face, vorba unei cărți 🙂 Să știe unde greșesc, de ce ne supără, cum își pot îndrepta comportamentul, desigur, dar să nu pună niciodată la îndoială dragostea părinților.

⇒Au nevoie să le oferim niște modele excelente de imitat. Acum, cât sunt în plină dezvoltare emoțională.

 

Pentru că dispoziția noastră se vede pe chipul lor și-n compartamentul lor, în fiecare zi.