Fraza care nu cred că a ajutat vreodată pe cineva, deși este rostită foarte des în momentele în care persoana căreia îi este adresată caută consolare și sprijin, într-un moment de vulnerabilitate.
Mai devreme, Tudor trăgea de partea mobilă a mesei noastre din bucătărie.
Tudor, te rog să nu mai tragi de masă că o să te lovești!
El, în continuare se juca acolo. Într-un final se lovește ușor. Începe să plângă plin de nervi, dând din picioare.
Căuta alinare la mine..venea către mine cu bratele deschise și joc de picioare, nervos.
În timp ce-l iau în brațe, care credeți că sunt primele cuvinte pe care i le adresez?
Măi, Tudor, dar ce ți-am zis eu ție..
Și-n timp ce-l ascultam plângând și mai nervos, după intervenția mea, mi s-a părut cea mai fără sens frază.
Adică, la ce-l ajută pe el, acum, când este supărat să audă de la mine o frază plină de reproș. Nu face decât să-l enerveze și mai tare.
În timp ce urechile lui aud: ”Ți-am zis eu” creierul lui traduce: Așa-ți trebuie, dacă nu asculți. Și-acuma de ce plângi?!
și normal că, criza de furie se intensifică.
Și în parc sau la orice loc de joacă aud atât de des această frază rostită copilului care are nevoie de consolare.
Să nu te aud că plângi. Dar ce ți-am zis eu ție?
Nu ți-am zis că te lovești?
Nu veni la mine acum, plângând, că nu am ce să îți fac.
Dar de ce plângi acum, mă rog, că doar eu ți-am zis.
Păi copilul plânge, în principal, pentru că s-a lovit. Și are nevoie de consolare atunci. Și după ce criza de furie și durere trece, el va fi mult mai receptiv a înțelege de ce comportamentul lui necorespunzător a dus la ”daune” fizice sau morale.
Instinctiv, în urma unei sperieturi, când îi vedem loviți le spunem: ”Dar nu ți-am spus eu ție?”, ca să ne descărcăm. Dar cu siguranță, nu este ce au ei nevoie să audă în acele momente.
Și întocmai ca ei, suntem și noi oamenii mari, aș zice. De câte ori îmi este adresată această frază, simt că-mi crește tensiunea brusc. Mi se accelerează pulsul și mi se întunecă privirea. Simt că urechile îmi iau foc de indignare și neputința.
În momentele de vulnerabilitate, în care simți și știi sigur că ai greșit ai nevoie de suport și compasiune. Nu vrei să auzi că celălalt a avut dreptate. Nu ai nevoie de reproșuri. Nu ai nevoie de ”ți-am zis eu”
Un copil când se lovește, oricare ar fi motivele care au dus la această întâmplare, nu are nevoie să fie certat. Are nevoie de brațele mamei lui și minute multe, în liniște, cuibărit la ea, acolo, inimă lângă inimă.
El a înțeles deja că dacă o asculta pe mama lui, nu s-ar fi fi lovit. Nu e nevoie de o fraza plina de reproș: ”Dar nu ți-am zis eu?”
Acolo, în brațe la ea, alintat și mângâiat în timp ce el plânge suspinând, va înțelege mult mai bine consecințele comportamentul lui. În momentul în care aude ”ți-am zis”, vede negru în fața ochilor, criza de furie se intensifică și creierul lui refuză orice dialog. Nu este cooperant. Atunci, în momentul acela, creierul lui nu este dispus să asculte argumente logice.
Un copil când se lovește, oricare ar fi motivele care au dus la această întâmplare, nu are nevoie să fie certat. Are nevoie de brațele mamei lui și minute multe, în liniște, cuibărit la ea, acolo, inimă lângă inimă.
Sharing is caring.
P.S. Ref. poza din titlu: Care credeți că este primul lucru pe care l-a auzit Radu, după căzătura asta?
Anca Arau
Leave a Comment