Mi-e tare greu să mi-i închipui, vreodată, mari

Lui Radu (6 ani) îi este foarte greu să-și imagineze că noi, părinții lui, am fost odată de vârsta lui. Știe și întelege exact ce înseamnă un ciclu de viață, dar îl văd că se blochează un pic când vede vreo poză în care noi aveam 2 ani.

Și exact cum lui îi este greu spre imposibil să-și închipuie că noi am fost odată copii, așa îmi este dificil mie să mi-i închipui pe ei doi adulți.

Și totuși, paradoxul este că zilnic îmi doresc să fie mai mari și mai independenți. În timpul zilei îmi doresc să fie mari, seara, când îi văd dormind mă bucur că sunt mici. Mi-e așa ușor în deplasări, la restaurant sau acasă cu Radu mare. Este incomparabil! Dar…nu pot să mi-i închipui vreodată mari.

Radu, se uită la poze cu noi de acum 10 ani și ne întreabă dacă atunci era născut și el. Îi răspundem că nu și atunci concluzionează singur: A, deci eu eram în burtă la mami. Și el și Tudor erau acolo, dintodeauna, consideră el. 

Pentru că nu poate percepe timpul altfel. Și întocmai ca el, eu. Ce este oarecum ciudat este că anii mei mi-i număr în anii lor.

Nu m-am gândit că eu am făcut 34 de ani ci că asta însemnă că Radu va face 6 și Tudor 2. Nu-i bai că urmează 35, chiar dacă asta înseamnă 7 ani pentru Radu. Dar chiar nu-i problemă căci Tudor o să aibă doar 3 și poate fi pentru înc-un an, copilul meu mic. Și apoi, mai departe n-o să mă ‘atingă’ nici cei 40 de ani noștri și cei 8 ai copilului nostru mic. 8 și 12 ani! Va fi vârsta la care nu vom mai avea niciun copil mic.

Mintea mea se blochează. Deși nu pot să mi-i imaginez mari, aproape l-am uitat de tot pe Radu bebeluș și nu au trecut de atunci decât 5 ani. 5 ani cât un fluturat scurt de gene.

Nu știu dacă vi s-a întâmplat vreodată să simțiți ce zic aici: deși nu credeam că e posibil, am uitat cum erau bebeluși, îi consider încă mici, dar nu pot să mi-i închipui mari.

Radu, ce vrei să te faci când vei fi mare?

Păi orice, dar să lucrez în Pipera!

?!?! De ce în Pipera?

Păi ca să ies la prânz cu tati să mănânc.

Radu, la cei 5 ani nu percepe trecerea timpului decât într-un sens. Va crește el și noi vom râmâne pe loc.

Mama lui, la 35 de ani, percepe trecerea timpului tot într-un singur sens. Cum adică: ei vor fi vreodată mari? vor avea slujbe și copii de crescut?

Poate nu întâmplător acesta este melodia mea preferată:

Timp, 

Încotro mergi? 

Spre ce meleaguri noi, grăbit, alergi? 

Cum

Poți într-o zi

Să schimbi în oameni mari niște copii?

Sursa foto: Photo by Gabby Orcutt on Unsplash