Ce mai zice Radu, la 5 ani (2017)

Similiar seriei ”Ce mai zice Radu la 4 ani (2016), am adunat aici câteva dintre ”zicerile” lui din anul precedent (2017), ca să ne amintim cu drag de ele  când se va face mare 🙂

Martie 2017

În mașină, în drum spre dentist:

Eu: Hai, Radu, crede-mă, de data asta îți zic- nu o să te mai doară nimic, tu nu mai ai nerv…
Radu: Cuuuum săăăă nu am, mami? Numai când mă gândesc că mă urc pe scaun acolo, mă apucă nervii…

********

Ne-am hotărât să pictăm Și Radu mi-a propus ca fiecare să-i facă celuilalt un desen. Perfect. Eu îi fac o inimă, pentru că..altceva nu știu să fac:))

Ce faci acolo?
Îți fac o inimă, Radu.
Aaaa, da, văd, dar eu nu o primesc. Nu, deci, pe bune, fă-mi altceva.
Cum adică, ce are inima mea?
Maaamiii, deci, gata, hai, deci eu nu o primesc, degeaba o faci pentru mine. Mie fă-mi forme- un pătrat, un romb, cerc sau animale de savană, nu inimă.
Păi eu vreau să îti fac o inimă, Radu mare și frumoaă
Doaaaamne, cum să-mi faci o inimă..eu sunt BĂIAT:
Dar ce legătura are, Radu? Dacă ești băiat nu pot să desenez pentru tine o inimă?
Pffffff, hai, bine, o primesc..dar fă-o măcar albastră”

Aprilie 2017

Mami, tu cu ochii închiși vezi ceva sau vezi doar negru?
Păi, dacă îi am închiși ce să văd? E întuneric! Tu ce vezi?
Orice! Universurile, stelele, planetele, ce vreau eu adică! Că mă gândesc și le văd!

Mai 2017

Radu, la spectacolul cu Masha și Ursul.

Bate gongul o dată, Radu ciulește urechile!
Bate gongul a doua oară, Radu deja e mirat! Ce se aude, tati?
Păi, bate gongul Radu! Înainte de orice spectacol, gongul bate de 3 ori pentru a-i anunța pe spectactori, că în scurt timp va începe spectacolul, sare P., cu explicația.
Radu: Doaaaamneee, dar ce suntem animale? Trebuie să ne vorbească pe limba animalelor? Nu poate să iasă un om să spună la microfon: ‘Mai este puțin și începe spectacolul’

********

Radu: Mami, cât mai e până vine vara?
Păăăăiii,ăăă, mai sunt 20 de zile, Radu!
Radu: Ooooo, păi asta e cât o viață de muscă!’

Iulie 2017

Și, îți place Radu, la Delfinariu?
Mdaaa, sunt amuzanți delfinii când fac salturi. Dar știi unde ar fi cel mai interesant?
?!?
La Rechinariu.

August 2017

Sa va zic ce comparatie am auzit acum 5 minute la Radu.
Contextul: Radu (5.5ani) si Tudor (1.9ani) se joaca in camera. Eu ies, dar lipsesc maxim cateva minute si revin sa vad ce fac. Intru, ies, intre, ies. La a patra iesire si apoi intrare, Radu imi spune:

Doaaaammmneee, maamiii, da’ ce ne controlezi atata?! Deci tot timpul tu vii sa ne controlezi..parca zici ca suntem laaa..AEROPORT!!!

********

Context: Radu se tot certa cu o fetiță, de vârsta lui (deci tot 5 ani). Ea îi cerea imperios una dintre jucăriile lui, acasă, el nu vroia sa i-o dea.

El: Nuuu ți-o dau! Gataaa! E a meeeaaa!
Ea: Ba da, eu o iau, pleeec!
El: Nuuu!
Ea: Ba daaaaa!
Intervine și bunica lui Radu, în discutie. Mai mult sau mai puțin forțat, Radu cade de acord să îi dea jucaria fetiței, acasă, până mâine.
El: Biiiiinneeee, ia-o! Până mâine!
Ea: Mulțumesc, BOULE!
Radu, foarte mândru și plin de el: CU PLĂCEEEREEE!!’

Si apoi am realizat, pentru el “BOULE” este un fel de “LEULE”, Radu, l-a luat ca cel mai mare compliment, de aici și acel sincer: “CU PLACERE”

********

Acum, Radu îmi spune o ghicitoare (auzită la desene)

Deci, mami fii atentă

R: Ce este mai valoros ca aurul, dar nu costă niciun ban, este greu de găsit, dar ușor de pierdut?
Hmmm, păi…nu știu!
PRIETENUL este, mami.

Haaa, ce frumos! Așa este, Radu!!

Hai să îți zic acum una inventată de mine.
Deci: ce este mai valoros decât un om și cară ciment?
Păi nu știu.
BETONIERAAAAA, mami.
Păi cum poți să spui, Radu că o mașina este mai valoroasă decât un om?
Maaamiii, tu nu auzi că un OM nu costă niciun ban? MAȘINA costă….

Septembrie 2017

La dentist:
Eu: Vai, Radu, asa imi place de doctorita asta a ta, e tare drăguță!
Radu: Păi da, normal că ție îți place, că ție nu îți face nimic. Așa și mie îmi place de dentistul lui tati, să stau și să mă uit ce-i face lu’ tati…”

********

Radu, uite, ți-am pregătit cămășuța asta, așa ca de prima zi de grădi. E cu mânecă scurtă, te simți bine cu ea…
Doaaamnee, mami, da’ ce eu mă duc la NUNTĂ, acum?! Mă duc la GRĂDINIȚĂ, îmi pun tricou!

Octombrie 2017

Radu: Deci, tati, dacă nu îmi aduci mai repede tricoul, te…bbaat!
Raaadu, eu chiar nu înțeleg ce vorbă e asta? Ție îți zice cineva așa, vreodată?
Doooaammnee, tati,cum să îmi zică, mie, cineva? Păi eu sunt foarte cuminte!!! Voi nu sunteți, de asta vă zic eu!

********

Eu: Radu, hai să te încalți și să-ți pui hanoracul, ca să plecăm.
Radu: Aoleuu, maaami, deci tu chiar nu mai faci nimic aici. Eu trebuie să le fac pe toate. Toată zua: ”Radu, fă aia, Radu, du-țe acolo, Radu, hai”. Nu știu ce se întâmplă cu tine! Tu nu erai așa!

********

Eu: Radu, azi rămâi să dormi la grădi.
Radu: iaaaar?
Eu: Păi da,de acum trebuie să rămâi în fiecare zi!
Radu: Deeeci, mami, tu chiar ai treabă sau mă pui să rămân degeaba?: Să știi că aflu!

********

Discuție într-o dimineață de vineri, în drum spre stomatolog.
R: Dar eu nu înțeleg de ce trebuie să merg la dentist!
Păi, Radu, trebuie, ca să nu ajungi să ai vreodată probleme cu dantura. E bine că mami te duce des, ca să nu ai probleme serioase vreodată. Când eu eram mică, pe mine nu mă ducea Mi (bunica lui Radu) și îmi amintesc că mă durea măseaua, făceam carie adâncă, luam pastile pentru durere.
R: Dar de ce nu te ducea?
Păi mergea la muncă, nu avea timp…
R: Da, nu știu ce să zic, mie mi se pare că Mi stă cam mult pe acasă..
Păi da, Radu, acum, că a ieșit la pensie, dar când eu eram mică mergea la muncă..
R: aha, adică ea primește bani, dar stă acasă
Exact!
R: Haaa, păi E MAI BINE așa!! Nu e mai bine?!!? Tu de ce nu faci așa? Adicăăăă, stai acasă, primești bani….

********

R: ai vazut, mami, ce ii plac lui Tudor, luptele?
Am vazut! Vezi ce noroc ca ai un fratior? Faceti tot timpul lupte! Ce te faceai tu cu o surioara? Cum te jucai cu ea?
R: oooHooo, pai o bateeeeeaamm!
Pai da, Radu, dar fetitelor nu le plac luptele…
R: paaai nuuu! O bateam eu mult ca sa o antrenez, maaami!!! Si dupa aia faceam lupte amandoi!

********

Mami, îmi iei și mie o gelatină? (un fel de plastilină), uite scrie pe ea 10 lei, zice, rămânând în mână cu tubul gelatinos!
Îți iau! În timp ce el căsca gura pe acolo plătesc cei 10 lei.
Uite, te rog, ia cutia asta, fără preț și dă-mi-o mie pe aia din mâna ta, că are prețul pe ea, intervine vânzătorul. Cei doi fac schimbul! Plecăm!…
Haaa, ce noroc am avut, ai văzut? constată foarte mândru Radu.
Noroc? De ce?
Maaaamiii,adică tu n-ai observat? Am luat-o pe asta fără preț! Nu l-ai auzit pe domnul, că mi-o dă pe asta fără preț? Ce-mi cumperi acum, de ăia 10 lei?

********

Aseară, ascultam discuția dintre Radu și tatăl lui.
R: Deci, tati, dacă un om omoară alt om, câti ani de închisoare trebuie să facă?
Păi nu este ceva standard, Radu! Pedepsa se stabilește în funcție de mai mulți factori- dacă a fost o acțiune planificată sau accident sau…
R: aha…și dacă omul pe care îl omoară este bolnav deja, primești mai puțini ani de închisoare…?

********

Discuție între Radu (5 ani) și Tudor (2 ani), în mașină:
R: Tudor, ia zi ma-ma.
T: ma-ma.
R:Tudor, da zi, acum, scaun
T: Ca
Și continuă ei așa, preț de vreo 20 de cuvinte.
baie- ba; masă-ma; frate-ti; radu-da; leu-u; pian-pa; carte-ti; joc-cu; bombă-boba; iepure-pu; banană-ba; tudor-tu:
R: Mdaa, deci el nu știe să zică decât prima silabă. Tudor ia spune Bonjour.
Tudor: boonul.
Radu, concluzionează: Haa, mami, ai văzut ce bine a zis ”bonjour”? Mai bine îl învățăm FRANCEZA decât ROMÂNA.

Noiembrie 2017

Radu se joacă cu un lego. Îl rog să se-mbrace căci tatăl lui și Tudor îl așteaptă ca să iasă afară.
“Hai, Raaaaadu, ce faaaci..nu esti GATA?
Stai că am treabă!
Haideee o dată, ca te așteaptă Tudor și tati!!!
Doaaaamne, mami, deci tu, daca ai fi copil, ai fi numai la GRUPA MICA, cred. Nu știi să aștepți și tu puțin. Și nu ai răbdare chiar deloc.”

 ********

R: Tuudooor, pleacă de aici, poate strici ceva! Fac o gară.
Eu: Lasă-l, Radu și pe el să se uite..pentru el e foarte important să observe ce faci tu…
R: Atat de important încât să-și strice auzul?
?!? Ce treabă are auzul?
R: Dacă-mi strică ceva o să plâng atât de tare, încât o să surzească!

Decembrie 2017

Radu, copiii vorbesc urât la grădiniță?
R: Ooooo, daaa!
Păi și ce zic?
R: Eee, zic cuvinte urâte!
Dar să ne povestești, ca să îți povestesc ce înseamnă. Să ții minte cuvântul, să ne întrebi, dar să nu folosești niciodată un cuvânt dacă nu îi știi sensul.
R: Păi da, nu folosesc. Biiine, te întreb un cuvânt mmmurât.
Hai (deja mintea mea o luase înainte și mă gândeam de care parte anatomică mă întreabă)
R: Daaa’ nu știu, mami, e cam urât..dar nu știu ce înseamnă..eu nu-l folosesc..
(Dacă-i așa urât înseamnă că-s mai multe părți anatomice denumite vulgar, clar:D ) Păi spune-mi cuvântul, Radu și îți zic..
R: Mbiiine, hai că îți zic. un copil a zis…ăăăă…(șoptește) JAN-DARM..ce înseamnă?

********

R: maaami, iti place ce am desenat?


Hmmm, mmsi-gur! (Foaia era deja galbena, deci fondul nu-i făcut de el)
R: E foarte frumos, nu?
Mdaa, l-ai facut repede oricum…
R: daaa, l-am facut frumos..stii ce e, nu?
Aaaa, un drum?
R: este un triunghi, tu nu vezi?
Aaaa, asta vad…pai si sarpele ala ce e?
R: UN ASTEROID CARE LOVESTE PAMANTUL, deci tu chiar nu ti-ai dat seama??!??

********

Context: Pusesem la cuptor niste ciocanele de pui, Radu setase timer-ul la 55 minute. Peste 20 minute, constată: “deci se mișcă butonul ăsta, dar nu știu când că eu când ma uit la el stă pe loc”…si continuă

R: și ceasul de la grădiniță are ochi..
?!? Adică? (Mă gândeam că poate le zice doamna cd iese din clasă, sa stea liniștiți ca ceasul are ochi)..dar explicatia lui Radu e alta:

R: Eu când mă uit la el, limbile stau pe loc, dacă las capul în jos și fac altceva se deplasează foarte mult. Mă vede, are ochi! Se mișcă doar când eu nu sunt atent”

********

Context: băieții fac cheescake. Radu amestecă brânză cu ingredientele pe care i le toarnă rând pe rând Tudor. Întâi ouăle, apoi mierea, apoi esența de vanilie și la final smantana pentru frișcă.
R: Hai Tudor apasă și tu mai tare (pe cutia de smantana pt frișcă)
T: Ata, Adu?
R: Nu, nu e gata. E gata când auzi că face PÂRȚ cutia. Atunci n-a mai rămas nimic înăuntru.

********

Sursă foto titlu: Photo by Ben White on Unsplash

About the Author

Anca Arau
Author with 155 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă fericită de Tudor&Radu și așa mai departe

Magazin online de cadouri. Pentru a fi oferite cu drag unui copil isteț, frumos, poznaș și drăgălaș, așa ca toți copiii.

Archives