Este una dintre frazele pe care copiii noștri le aud des, sub o formă sau alta.
De la o mamă exasperată că al ei copil refuză să schimbe tricoul pătat la ieșirea din casă:
Cum să te duci cu tricoul ăla murdar în parc? Ce-o să zică copiii: Cum să ne jucăm noi cu băiețelul ăla urât?
De la o bunică ca formă de motivare pentru a nu mai plânge copilul.
Uite ce urât ești când plângi! Nu o să se mai joace nimeni cu tine așa urât.
De la un tată care vrea să își învețe fetița să fie ordonată și îngrijită:
Unde ieși tu cu părul așa, lațe? Nu vezi ce urâtă ești cu el ciufulit? Cum să se joace copiii cu tine așa?
De la un trecător pe stradă, care încearcă să ajute o mamă ce-i pare lui depășită de situație.
Măăăi așa băiețel mare și să țipe? Știi ce urât ești când țipi? Nimeni nu se joacă cu băieții urâți! Ascult-o pe mami și nu mai țipa.
Toate acestea de mai sus sunt adresate, desigur, copiilor frumoși. Deci pe ei nu îi lezează prea tare. Nu îi facem să sufere sau nu le creăm vreo stare de depresie sau de dezamăgire sau de anxietate.
Și noi tot ce vrem de la ei când rostim sub o formă sau alta ”că dacă sunt urâți nu se joacă nimeni cu ei” este să îi facem să înțeleagă cât de important este să fii curat și ordonat.
Numai că le transmitem involuntar repulsia și nevoia de respingere a oamenilor cu defecte fizice.
Radu, acum la 6 ani, cele mai jignitoare cuvinte pe care le rostește sunt: Ești urât/ă!
Așa te pedepsește el, pentru o nedreptate sau vreo supărare pe care i-ai pricinuit-o.
Și continuarea din subconștientul lui probabil este
Nu mă mai joc cu tine pentru că ești urâtă.
Nu te mai iubesc mami, pentru că ești urâtă.
Nu vreau să mai am de a face cu tine, pentru că ești urâtă.
Ei deja știu din basme că o condiție esențială pentru a avea succes în viață este să fii frumos.
Și asociază defectele fizice cu răutate sufletească.
Diafilmul meu preferat când eram mică era cu o fetiță, Rodica care refuză să-și pieptene părul și să-și schimbe rochița murdară când pleca la joacă. Și de fiecare dată era respinsă de copiii, până în ziua în care își piaptănă părul și își pune haine curate.
Mama îmi zice că, la 4 ani știam pe de rost acest diafilm și recitam ce ar fi trebuit să citească ea. Deci mi-a plăcut.
Și morala era bună desigur: în viață trebuie să fii curat și ordonat, ca formă de respect pentru tine și pentru cei din jur.
Numai că, eu zic că reversul medaliei este că le transmitem copiilor noștri să aibă o toleranță scăzută pentru copiii cu defecte fizice. Și chiar să nu îi accepte în jocul lor. Pentru că un copil nu poate face diferența între un copil ciufulit și un copil cu cicatrici. Între un copil murdar din proprie neglijență și un copil supraviețuitor al unui accident (ars, opărit).
Și mai vreau să amintesc de o carte citită de curând, Wonder/Minunea, care spune povestea unui băiețel care se naște cu o gravă diformitate facială.
Părinții, pentru a-l feri de privirile răutăcioase, aleg să-l educe acasă, până într-o zi când decid să-l integeze, în clasa a 5 a în sistemul public de învâțământ. Devine ținta jignirilor. Este agresat. Este victima bullying-ului. Vrea să renunțe. Se simte umilit. Reușește să răzbată și devine chiar un model, prin bunătatea de care dă dovadă.
Este cartea care redă extrordinar de bine: ”nu judeca un om după aparențe” Este o poveste emoționantă despre trăirile unui băiețel cu chip diform. Care aude des de la colegii lui că ”și-ar pune capăt zilelor dacă ar arăta așa” Care este respins constant din joaca lor. Care este izolat și alungat. Un băiețel pentru care Halloween-ul este cea mai frumoasă sărbătoare din an.
“I wish every day could be Halloween. We could all wear masks all the time. Then we could walk around and get to know each other before we got to see what we looked like under the masks”
”Mi-aș dori să fie Halloween-ul în fiecare zi. Să putem purta măști tot timpul. Și așa ne putem plimba în voie și să ne cunoaștem înainte de a vedea cum arătăm”
Noi (societatea, generic vorbind) când le spunem copiilor că sunt urâți, o facem cu unicul scop de a-i ajuta pe ei să fie curați și ordonați, în niciun caz pentru a semăna ură și respingere pentru copiii cu defecte fizice.
Numai că, o minte de copil care aude atât de des cât de importante sunt aparențele s-ar putea să înțeleagă și să acționeze contrar așteptărilor noastre.
Anca Arau
2 Comments