Statul degeaba cu copilul

Hai că nu am făcut nimic weekendul ăsta. Am pierdut timpul grav!

Fraza poate fi gândită de mine sau rostită de soțul meu.

Asta se traduce prin:

Nu am muncit nimic pentru alții.

Nu am deschis laptopul deloc.

Nu am citit articole și studii de caz legate de muncă, deloc.

Nu am fost la muncă.

Nu am vorbit cu niciun coleg de muncă.

Am stat degeaba tot weekendul. Dar cu ochiul meu, statul ăsta degeaba s-a văzut așa:

Ne-am trezit dis de dimineață. 

Ne-am jucat cu lego.

Am pregătit împreună micul dejun.

Am ieșit în parc.

Ne-am uitat la desene animate.

Am mâncat.

Am răspuns la cel puțin 12538975 de ”de ce-uri” și alte întrebări deja grele.

Am vorbit despre istorie. Despre planete. Despre geografie. Am numărat bile. Și toate aceste repetate în a doua parte a zilei.

Iar la sfârșitul weekendului mai mult sau mai puțin recunoscut ne-am gândit:

Hai că am stat degeaba tot weekendul

Numai că tot statul nostru degeaba i-a adus lui Tudor un zâmbet și mai senin pe fața lui și asa senină. Și un limbaj mai diversificat. Și conexiuni logice mai multe. Și dat din piciorușe mai energic pe bicicleta lui. Și îndemânare mai mare. Și înțelegere mai multă.

Lui Radu i-a deschis și mai mult apetitul pentru geografie. Și un început timid pentru istorie.

I-a adus o plimbare lungă cu bicicletă.

Tăvăleală-n iarbă cu prietenii lui. Și  numărat bile.

Și mi-a ”ordonat” să îi pun multe întrebări.

Arată-mi atâtea bile câte continente sau oceane sunt.

Arată-mi atâtea bile câte picioare de băiat sunt în casa noastră.

Arată-mi atâtea bile câte laturi egale are un dreptunghi.

Arată-mi atâtea bile câte laturi are un romb.

Arată-mi atâtea bile câte țări sunt mai mari decat India.

Arată-mi atâtea bile câte țări care produc avioane sunt în Europa.

Arată-mi atâtea bile câte planete sunt în sistemul nostru solar.

Deci am stat degeaba cum ar veni.

Dacă aș fi călcat/gătit/ făcut curățenie cu siguranță nu aveam cum să consider că am pierdut timpul aiurea.

Ce ironie!

Hainele călcate astăzi se șifonează mâine.

Mâncarea se termină joi iar curat nu mai este după 30 minute.

O zi în care am stat degeaba împreună pentru copil înseamnă încă o cărămida în dezvoltarea lui fizică, dar mai ales psihică.

Înseamnă înc-un gând bun și stabilitatea de care are atâta nevoie.

Înseamnă rutina care îi dă siguranță, care mai departe se traduce prin inteligență emoțională.

Statul ăsta degeaba, înseamnă o investiție de timp cu profitabilitate maximă.

Toate de mai sus și călcat și gătit și spălat și muncit pentru muncă trebuie făcute, desigur. Că nu ne pică nimic din cer și nu le face nimeni în locul nostru. Voiam doar să evidențiez cum ne raportăm la timp.

Și-n tot iureșul vieții, ni se pare, adesea că parcă au intrat zilele în sac și pentru copiii noștri.

Le luăm și role și bicicletă și trotinetă și skateboard, de parcă vara ce vine e singura vară din viața lor.

Îi ducem la balet și dansuri și șah și scrimă și înot și engleză și germană și la auzul unui timid ”m-am plictisit” sărim cu trei variante de lego, vreo 1o cărți, două jocuri de societate, cuburi de lemn și centre educaționale.

Când plicteaseala pe care o simt ei este o pauză binemeritată pentru creier, noi o tratăm ca și cum ar fi cel mai mare inamic. 

Ai stat degeaba weekendul ăsta și nu ai preluat niciun caz de la clientul care-habar-nu-are-cine-ești, dar ai răspuns la un milion de întrebări copilului pentru-care-ești-totul.

Photo titlu: Photo by 🇸🇮 Janko Ferlič on Unsplash