Statul degeaba cu copilul

Hai că nu am făcut nimic weekendul ăsta. Am pierdut timpul grav!

Fraza poate fi gândită de mine sau rostită de soțul meu.

Asta se traduce prin ”nu am muncit nimic pentru alții” ” nu am deschis laptopul deloc” ” nu am citit articole și studii de caz legate de muncă deloc” ”nu am fost la muncă” ”nu am vorbit cu niciun coleg de muncă și nu am preluat niciun caz”

M-am pliat pe specificul muncii lui P. că el este mai afectat de statul ăsta degeaba.

Am stat degeaba tot weekendul. Dar cu ochiul meu statul ăsta degeaba s-a văzut așa:

Ne-am trezit dis de dimineață. Ne-am jucat cu lego. Am pregătit împreună micul dejun. Am ieșit în parc. Ne-am uitat la desene animate. Am mâncat. Am răspuns la cel puțin 12538975 de ”de ce-uri” și alte întrebări deja grele. Am vorbit despre istorie. Despre planete. Despre geografie. Am numărat bile. Și toate aceste repetate în a doua parte a zilei.

Iar la sfârșitul weekendului mai mult sau mai puțin recunoscut ne-am gândit:

Hai că am stat degeaba tot weekendul

Numai că tot statul nostru degeaba i-a adus lui Tudor un zâmbet și mai senin pe fața lui și asa senină. Și un limbaj mai diversificat. Și conexiuni logice mai multe. Și dat din piciorușe mai energic pe bicicleta lui. Și îndemânare mai mare. Și înțelegere mai multă.

Lui Radu i-a deschis și mai mult apetitul pentru geografie. Și un început timid pentru istorie. I-a adus o plimbare lungă cu bicicletă. Tăvăleală-n iarbă cu prietenii lui. Și  numărat bile. Și mi-a ”ordonat” să îi pun multe întrebări.

Arată-mi atâtea bile câte continente sau oceane sunt.

Arată-mi atâtea bile câte picioare de băiat sunt în casa noastră.

Arată-mi atâtea bile câte laturi egale are un dreptunghi.

Arată-mi atâtea bile câte laturi are un romb.

Arată-mi atâtea bile câte țări sunt mai mari decat India.

Arată-mi atâtea bile câte țări care produc avioane sunt în Europa.

Arată-mi atâtea bile câte planete sunt în sistemul nostru solar.

Raspunde bine la toate, că sunt din aria lui de interes. Chiar îl intreb cate degete sunt în casa noastră și numără conștiincios 80 de bile.

Și continuu cu o intrebare muuult mai simplă.

Arată-mi atâtea bile câte picioare are un iepure. Fără să clipească îmi arată…2 BILE.

Deci am stat degeaba cum ar veni.

Dacă aș fi călcat/gătit/ făcut curățenie cu siguranță nu aveam cum să consider că am pierdut timpul aiurea.

Ce ironie!

Hainele călcate astăzi se șifonează mâine. Mâncarea se termină joi iar curat nu mai este după 30 minute. O zi în care am stat degeaba împreună pentru copil înseamnă încă o cărămida în dezvoltarea lui fizică, dar mai ales psihică. Înseamnă înc-un gând bun și stabilitatea de care are atâta nevoie. Înseamnă rutina care îi dă siguranță, care mai departe se traduce prin inteligență emoțională.

Statul ăsta degeaba, înseamnă o investiție de timp cu profitabilitate maximă.

Toate de mai sus și călcat și gătit și spălat și muncit pentru muncă trebuie făcute, desigur. Că nu ne pică nimic din cer și nu le face nimeni în locul nostru. Vroiam doar să evidențiez cum ne raportăm la timp.

Și-n tot iureșul vieții ni se pare, adesea că parcă au intrat zilele în sac și pentru copiii noștri.

Le luăm și role și bicicletă și trotinetă și skateboard, de parcă vara ce vine e singura vară din viața lor.

Îi ducem la balet și dansuri și șah și scrimă și înot și engleză și germană și la auzul unui timid ”m-am plictisit” sărim cu trei variante de lego, vreo 1o cărți, două jocuri de societate, cuburi de lemn și centre educaționale.

Când plicteaseala pe care o simt ei este o pauză binemeritată pentru creier, noi o tratăm ca și cum ar fi cel mai mare inamic. 

Și apoi cresc și devin și ei ca unii adulți (nu dau nume, dar locuim în aceeași casă și are un milion de calități, de altfel ♥)

Știti sentimentul acela de neliniște, de agitație continuă, de oboseală psihică, de senzație de lucru neterminat, de grijă constantă, de alertă, de ‘nu am timp’? Unii dintre noi, mai puțin norocoși rămân în alertă, chiar și noaptea, ei vor să doarmă, dar creierului lor, energic și activ, i se pare momentul potrivit să pună țara la cale.

Ai stat degeaba weekendul ăsta și nu ai preluat niciun caz de la clientul care-habar-nu-are-cine-ești, dar ai răspuns la un milion de întrebări copilului pentru-care-ești-totul.

Am citit recent într-o carte (Minunea, J. Pallacio), această definiție a succesului:

It’s what you’ve done with your time, how you’ve chosen to spend your days, and whom you’ve touched this year. That, to me, is the greatest measure of success.

Respectiv,

”Este vorba despre ce ați făcut cu timpul vostru, cum ați ales să vă petreceți zilele și cu cine ați interacționat în acest an. În toate aceastea ar trebui să se măsoare succesul!”

Photo titlu: by Daan Stevens on Unsplash

Sharing is caring.

About the Author

Anca Arau
Author with 183 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă de băieți și așa mai departe ;)

Magazin online de cadouri. Pentru a fi oferite cu drag unui copil isteț, frumos, poznaș și drăgălaș, așa ca toți copiii.

Archives