Mă întrebă Radu.
Păi tu și Tudor, zic eu.
Mnuu. Tudor este!
Dar de ce zici Radu așa?
Pentru că așa este și știi și tu.
Și atunci mi-a părut așa de rău. Și am început cumva să mă scuz.
M-am gândit că poate este un regret pentru el că noi râdem de/cu Tudor foarte des.
Tudor are avantajul vârstei. 2,5 ani este cu siguranță o vârstă mai comică decât 6 ani. 6 ani este o vârstă minunată și plină de provocări și mult frumos în general dar la 2 ani copiii stârnesc foarte multe zâmbete și râsete de-a dreptul.
Și încep să bâgui scuze…
Dar de ce zici că Tudor e mai simpatic? Că e mai mic? Sau că stâlcește cuvinte? Sau de ce?
Pentru că mă amuză. Și eu când am mâncare în gură, îmi vine să o scuip că mă face să râd. Este simpatic.
Păi și ai mai vrea să fii tu și mic așa?
Nuuuu, de ce? Eu vreau să râd de el.
Așadar, Tudor prin prisma vârstei și a felului lui de a fi chiar este delicios de simpatic.
Radu ne amuză și a fost și este tare haios prin prisma seriozății lui. Nu zâmbește așa ușor oricui. Este matur și foarte responsabil.
Tudor îl zgârie pe Radu și-l trage de păr.
Radu țipă și se supără pe el. Pentru 2 minute, maxim că Tudor se strâmbă la el până îi trece supărarea. Și apoi îl îmbrățișează tare. Tudor pe Radu. Cum să mai fii supărat pe el?
Tudor este haios intenționat.
Face fețe, fețe special ca să ne facă să râdem pe noi, oamenii mari. Se alintă și se gudură pe lângă noi. Lui Radu nu i-a plăcut niciodată să fie drăgălit. Tudor toarce ca o pisicuță la noi în brațe. Radu ne împingea cu mânuțele lui mici de câte ori îl strângeam mai tare.
Tudor se bucură zgomotos și se face auzit.
Întoarce priviri.
Râde fericit și tare când avionul decolează.
Bate din palme.
Radu în public se cenzura și se cenzurează.
Domnul de la control pașapoarte îl strigă pe nume:
-Tudor Ștefan?
Îl iau în brațe ca să-l vadă și să-l analizeze. Tudor vâzând ghișeul cu geam s-a crezut la magazinul de cartier de la bunici și și-a afișat un zâmbet cu toți dinții:
-Domnu, ai bombao?
-Nu am. zise zâmbind domnul controlor de pașapoarte.
-Deci tu ești Tudor Ștefan, da?
-Tudu da, da tu ai bombao?! Duă vau!
(Dar tu ai bomboane, două vreau)
Dă energic din mână când pleacă metroul. Și țipă cât îl țin plămânii ca să-l audă și lumea din stația vecină..PAAAPPAAAA!
Când din cauza vântului își pierde pălărioara nu se supără și dă din picioare ca Radu, nervos pe vânt ci spune exact așa:
Măi vântuie, e a mia apca, nu tua. As-o pe capu meu. E a mia!
(Măi vântule este șapca mea nu a e ta. Las-o pe capul meu. E a mea).
Exact așa. Este un deliciu să-l auzi vorbind cu vântul.
Și să vrei să râmâi serios, el te face să râzi. Și are o față zâmbitoare intenționat sau neintenționat, ochi blânzi și obraji moi.
Și așa senin cum este și zen și liniștit deodată se năpustește asupra lui Radu și îl smulge un smoc de păr.
Tudoooooor, gata, o să plătești..Ești un obrazniiiiic, tună printre dinți Radu..
Adu, io făia tine nu pot, îi zice Tudor bâtând mieros din genele lungi
Măi micuțule…apucă să îi mai spună Radu..
Hai că l-a făcut și azi din vorbe..
Anca Arau
Leave a Comment