Mami, eu îmi fac griji pentru el

Știți și ați trăit pe pielea voastră cum inevitabil experiența de părinți ne schimbă iremediabil, pe fiecare dintre noi…

Înainte de copii, puteai să tai lemne lângă noi, că nu auzeam nimic. Dar când vine vorba de copilul nostru auzim și cum respiră în somn, din cealaltă cameră.

Înainte de copii, nu ne puteam închipui ca într-o zi de weekend să ne trezim mai devreme de 11. Ei uite, că de 10 ani ne trezim la 6 dimineața și nu am murit 🙂

Și așa mai departe, cu testarea limitelor care nu sunt acolo unde credem noi ci muult mai departe. Ba mai mult, chiar, niciun părinte nu le-a atins încă.

Dar dintre toate schimbările la care ne supune această experiență, cea mai pregnantă este zic eu ”făcutul de griji”. Omniprezente de acum, în viața noastră..

Deciziile se vor lua altfel, prioritățile se vor schimba, ritmul zilelor se va ”alerta”, iar viața se va trăi cu un puternic sentiment de responsabilitate.

Indiferent de vârstă, de-abia copiii proprii te fac mare. Ești direct responsabil pentru un alt destin. Și asta este cea mai mare ”povară” în sensul frumos al cuvântului pe care o vei duce cu tine de acum încolo.

Dar desigur, fiecare dintre noi, la momentul la care a devenit părinte a conștientizat această schimbare.

Ceea ce vroiam eu să constat acum, este că toate acestea le simte întocmai un frate mai mare, când la mijloc e fratele lui mai mic.

La fel cum “părințeala” te face responsabil, așa și experiența de frate mai mare te maturizează cumva. Vrem ori nu vrem.

Pentru că, un frate mai mare are suferințele lui, la care se adaugă și suferința pentru suferințele fratelui mai mic, are grijile lui, la care se adaugă și grija pentru fratele mai mic, are supărările lui, la care se adaugă și supărarea pentru supărările fratelui mai mic.

Asta m-a învățat Radu de când l-am făcut, fără să-l întrebăm, frate mai mare.

El nu a fost niciodată responsabilizat de noi, respectiv nu a auzit niciodată: “Tudor are voie să facă asta pentru că e mic, tu nu că ești mare”

Și totuși, cu toate eforturile noastre de a nu-l responsabiliza pe Radu, el a simțit altfel.

Se simte direct responsabil de evoluția lui Tudor.

Se simte mândru pentru fiecare achiziție minoră a lui. Este mândru, pentru că el consideră achizițiile lui Tudor, victoriile lui personale.

Se laudă cu ce știe să facă Tudor, și când avem musafiri îl pune să repete cuvintele pe care le-a învățat, să le arate din carte fructe, legume sau diverse animale sau să-l imite pe el.

Și de câte ori execută bine vreo sarcină, mustăcește împlinit.

Mai departe, i se face milă de Tudor la orice suferință reală sau ipotetică. (asta dacă suferința nu e provocată de el, bineînțeles, căci îl chinuie des)

Din primele săptămâni de viață a lui Tudor, stătea cu gura pe mine să nu-l las să plângă. Mă zorea să mă duc la el, de la primele scâncete.

Acum ceva vreme, în timp ce îi explicam lui Tudor, că dacă continuă să pună monede în gură, i se pot bloca pe trahee, căci eu nu-mi pot da seama când are ceva în gură și vom fi nevoiți să ajungem, de urgență, la spital.

Iar Radu, cu ochii miloși, îmi spune:

-Mami, dar fii și tu atentă, să-i scoți tot timpul ce are în gură.

-Să nu-l duci la spital, da?

Se sperie de câte ori îmi dă drumul la mână la metrou. Îl păzăște. Îl ține strâns de mână pentru a nu depăși linia galbenă.

Chiar mă și ceartă:

-Mami, deci, dacă nu poți să îl poți să îl ții, dă-mi-l mie. EU ÎMI FAC GRIJI pentru el.

Așa cum viața și trăirile noastre se schimbă radical după ce am devenit părinți, fix așa se schimbă toate cele și pentru un frate mai mare.

Vrea ori nu vrea, din momentul în care a devenit frate mai mare se va simți, de la el putere, direct resposanbil.

Va avea mai multe griji, posibil mai multe suferințe, mai puțin timp pentru plăcerile lui.

Va învăța să renunțe și să aibă răbdare.

Se va simți mai stresat și avea parte de mai multe supărări.

Dar cel mai important, toate cele ce le va simți, odată cu schimbarea statutului lui, nu le va simți din obligație ci din dragoste necondiționată. Întocmai ca un părinte.

Așa cum un copil este parte din părinții lui, un frate mai mic este parte din părinții lui dar și parte din fratele mai mare.

Și așa, cum un părinte intră într-un carusel de sentimente și trări și emoții și trece de la oboseală excesivă la fericire deplină, de la grijă nemăsurată la un zen absolut, de la monotonie la diversitate, de la plictiseală la distracție, de la firesc la nefiresc, de la normal la anormal, de la bine la rău, de la rău la excelent, de la greu la ușor, de la facil la dificil, întocmai simte și un frate mai mare.

Și așa cum un părinte simte că are nevoie de o pauză, așa e firesc să simtă și fratele mai mare.

Și așa cum în niciun moment părinții aceștia excesiv de obosiți și cu dor de viața de dinainte nu ar mai da niciodată timpul înapoi, așa e și cu fratele mare.

-Dar Radu, ți-ai dori să fii iar singur? Să nu ai frate? Să stai doar cu mami și tati?

-Aaaa, nuuu, de ce? Eu nici nu pot să-mi amintesc ce făceam noi, înainte de Tudor.

Îl înțeleg pentru că și mie mi-e greu să-mi amintesc cum era înainte de ei.

Mami, EU ÎMI FAC GRIJI pentru el, îmi repetă și în gară la bunici, de câte ori fuge pe peron.

Și oricât de lipsit de griji ne-am dori să-i știm toată viață, nu-i putem opri din a-și face griji. Pentru că, așa e în dragoste..

Sursa foto: Unsplash.