Ne-am gândit, îndoit, răzgândit și apoi am revenit: ”să fie aproape școala!”

Acum un an scriam ”de ce am ales pentru copilul meu grădinița din fața blocului”, pe care îl încheiam ”promițând” că vom alege și școala tot pe principiul proximitate (stăm ce-i drept într-un cartier cu mai multe variante de școli și grădinițe aproape)

Numai că, pe la începutul anului trecut, mi-am pus întrebări serioase dacă facem bine. Citeam pe grupuri dedicate că părinții vânează școli de renume și că la aceste școli, bătălia pentru un loc în clasa pregătitoare este mai mare decât era când am intrat eu la ASE.

Ne-am îndoit de criteriile noastre, de zici că dacă îl înscriam la școala din fața blocului îi refuzam dreptul la educație și nu altceva.

Părea că noi alegem varianta ”școala aproape” și luăm în calcul mai ales criteriul proximitate numai din comoditate. Că nu vrem bătaie de cap. Și umblătură. Și discuții. Și rugăminți. Că suntem comozi. Că nu vrem să ne interesăm.

Într-adevăr nu voiam nimic din cele mai de mai și bașca suntem și comozi. Dar, dacă am fi crezut altfel, am fi trecut peste felul nostru de a fi, de dragul lui și pentru el. 

Când povesteam de grădiniță spuneam așa:

Am ales, așadar, proximitatea, ca principal factor în selecția grădiniței și la fel vom face și pentru școala primară, nu pentru toate cele de mai sus, ci pentru că mi s-a părut important ca el să fie vecin cu colegii lui de grădiniță. Am zis că e mai ușor să lege prietenii așa și să-și amintească cu drag, de cartierul în care a copilărit.

Și în continuare mi se pare un motiv de luat în considerare.  El simte apartenența la acest cartier, ca să zic așa, mult mai mult decât o simt eu. Orice drum, fără excepție aproape, prin cartier, pentru el înseamnă să-și amintească de colegii lui: fie că e în parc și atunci se joacă împreună cu ei sau la Mega Image și se salută, doar. Sau, se poate, doar să li se intersecteze privirile pe trotuar și să se ignore total. Iar dacă nu ne întâlnim cu nimeni, îmi povestește și arată unde stau colegii lui.

Cumva, mie, acest sentiment de apartenență, mi se pare foarte important pentru formarea identității sociale și a imaginii de sine.

Așaadar, noi doi, părinții lui ne-am scuturat de toate îndoielile și ne-am spus că vrem să rămână neschimbate criteriile:

→vecinătate.

Ca să-și întâlnească colegii în parc. Ca să doarmă cât mai mult dimineața. Ca să ajungem la școala pe jos. Și repede, repede. Fără mașină. Fără trafic. Fără grabă și nervi. Fără a căuta loc de parcare. Fără a trage de el. Fără a ne încărca negativ.

Și ne mândrim cu performanța că în două săptămâni de școală nu l-am trezit niciodată noi 🙂

Se trezește singur, deci sătul de somn după cum declară. Între 7,10 și 7,30. Ăsta e ceasul lui biologic. De acasă poate pleca fără probleme la 7,50 pentru un mers lejer și fără grabă până la școală.

După școala primară, criteriile vor fi altele, desigur și probabil, în funcție de evoluția lui vom ”alerga” și noi după școli performante și bine-clasate. 

Că nu prea cred pe deplin nici în principiul că ”cine vrea să învețe, învață oriunde” 

Numai că până atunci îl vrem cât mai odihnit, să-și adune toate forțele că cică se dă examen de admitere pentru ciclul gimnazial la școlile alea mai de renume :))

Dar primii ani, mi se par foarte importante colectivul și doamna învățătoare, în detrimentul performanțelor școlii.  Ca să îi deschidă lui apetitul pentru învățătură:)

Și concluzionez aici, că oricare ar fi criteriile care stau la baza alegerii noastre: că e aproape sau departe școala, că e de renume sau de cartier, că sunt mulți sau foarte mulți în clasă, că se joacă sau mai mult învață, că-i de stat ori privat nu ar trebui să pierdem din vedere cel mai important barometru. Respectiv fericirea copilului, dar și a părinților :)) Starea lui de bine, dar i a părinților. Bucuria și entuziasmul lui. Pentru restul există mastercard, vorba reclamei.

Photo by Estée Janssens on Unsplash

About the Author

Anca Arau
Author with 443 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

2 Comments

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă de băieți și așa mai departe ;)

Archives