Ne-am gândit, îndoit, răzgândit și apoi am revenit: ”să fie aproape școala!”

Acum un an scriam ”de ce am ales pentru copilul meu grădinița din fața blocului”, pe care îl încheiam ”promițând” că vom alege și școala tot pe principiul proximitate (stăm ce-i drept într-un cartier cu mai multe variante de școli și grădinițe aproape)

Numai că, pe la începutul anului trecut, mi-am pus întrebări serioase dacă facem bine. Citeam pe grupuri dedicate că părinții vânează școli de renume și că la aceste școli, bătălia pentru un loc în clasa pregătitoare este mai mare decât era când am intrat eu la ASE.

Ne-am îndoit de criteriile noastre, de zici că dacă îl înscriam la școala din fața blocului îi refuzam dreptul la educație și nu altceva.

Părea că noi alegem varianta ”școala aproape” și luăm în calcul mai ales criteriul proximitate numai din comoditate. Că nu vrem bătaie de cap. Și umblătură. Și discuții. Și rugăminți. Că suntem comozi. Că nu vrem să ne interesăm.

Într-adevăr nu vroiam nimic din cele mai de mai și bașca suntem și comozi. Dar dacă am fi crezut altfel, am fi trecut peste felul nostru de a fi, de dragul lui și pentru el. 

Când povesteam de grădiniță spuneam așa:

Am ales, așadar, proximitatea, ca principal factor în selecția grădiniței și la fel vom face și pentru școala primară, nu pentru toate cele de mai sus, ci pentru că mi s-a părut important ca el să fie vecin cu colegii lui de grădiniță. Am zis că e mai ușor să lege prietenii așa și să-și amintească cu drag, de cartierul în care a copilărit.

Și în continuare mi se pare un motiv de luat în considerare.  El simte apartenența la acest cartier, ca să zic așa, mult mai mult decât o simt eu. Orice drum, fără excepție aproape, prin cartier, pentru el înseamnă să-și amintească de colegii lui: fie că e în parc și atunci se joacă împreună cu ei sau la Mega Image și se salută, doar. Sau, se poate, doar să li se intersecteze privirile pe trotuar și să se ignore total. Iar dacă nu ne întâlnim cu nimeni, îmi povestește și arată unde stau colegii lui.

Cumva, mie, acest sentiment de apartenență, mi se pare foarte important pentru formarea identității sociale și a imaginii de sine.

Așaadar, noi doi, părinții lui ne-am scuturat de toate îndoielile și ne-am spus că vrem să rămână neschimbate criteriile:

→vecinătate. Ca să-și întâlnească colegii în parc. Ca să doarmă cât mai mult dimineața. Ca să ajungem la școala pe jos. Și repede, repede. Fără mașină. Fără trafic. Fără grabă și nervi. Fără a căuta loc de parcare. Fără a trage de el. Fără a ne încărca negativ.

Și ne mândrim cu performanța ca în două săptămâni de școală nu l-am trezit niciodată noi 🙂

Se trezește singur, deci sătul de somn după cum declară. Între 7,10 și 7,30. Ăsta e ceasul lui biologic.  De acasă poate pleca fără probleme la 7,50 pentru un mers lejer și fără grabă până la școală.

După școala primară, criteriile vor fi altele, desigur și probabil, în funcție de evoluția lui vom ”alerga” și noi după școli performante și bine-clasate. Că nu prea cred pe deplin nici în principiul că ”cine vrea să învețe, învață oriunde” Numai că până atunci îl vrem cât mai odihnit, să-și adune toate forțele că cică se dă examen de admitere pentru ciclul gimnazial la școlile alea mai de renume :))

Dar primii ani, mi se par foarte importante colectivul și învățătoare, în detrimentul performanțelor școlii.  Ca să îi deschidă lui apetitul pentru învățătură:)

Și concluzionez aici, că oricare ar fi criteriile care stau la baza alegerii noastre: că e aproape sau departe școala, că e de renume sau de cartier, că sunt mulți sau foarte mulți în clasă, că se joacă sau mai mult învață, că-i de stat ori privat nu ar trebui să pierdem din vedere cel mai important barometru.  Respectiv fericirea copilului. Starea lui de bine. Bucuria și entuziasmul lui. Pentru restul există mastercard, vorba reclamei.

Photo by Estée Janssens on Unsplash

About the Author

Anca Arau
Author with 193 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

2 Comments

  • Gabi September 20, 2018 09.28 pm

    Inteleg foarte bine aceasta alegere. Si noi am cautat scoala si gradinita aproape si am avut norocul sa prindem loc in clasa zero, in seria experimentala (deci clasa a 6-a acum, aceea care pateste toate nenorocirile de experimente). In etapa a patra, tremurand de teama (ca mi s-a parut o prostie sa face flotant), am prins loc in a doua cea mai buna scoala din sector.
    Acum doi ani au inceput problemele – niste copii din clasa il hartuiesc – si nu am reusit sa gasim o alternativa viabila pentru scoala asta. Clasa a cincea este grea, ghiozdanul este din ce in ce mai greu, jumatate de ora in plus pe drum la dus deja iti reconfigureaza toata ziua. Copilului ii este greu, iar tie, parintele lui, si mai si.
    Ne-am gandit si ne-am razgandit si a ramas in aceeasi scoala. Am vrut sa il mutam si sa faca gimnaziul in liceu, dar fie erau departe scolile, fie aveau prea multe fitze. chiar nu sunt genul care sa puna bani in plic si sa ii achite profesorului superbun chiria pentru ca altfel nu vine la cele doua ore pe care le are in acel liceu.
    Nu merg nici eu pe ideea ca cine vrea sa invete invata oricum, dar uneori costurile pe care le presupune o mutare a copilului intr-o scoala mai buna sunt subestimate. Cand pierzi timp pe drum, intr-un trafic cum e cel din Bucuresti, iar el merge intr-un mediu plin de fitze si de presiuni pentru superperformanta, nu cred ca reusesti sa obtii ceea ce ai sperat, prin mutarea lui acolo…

    Reply 
    • Anca Arau September 21, 2018 12.44 pm

      Rezonez perfect cu acest punct de vedere. Noi am zis să o luăm pe pași mărunți și să facem planurile pe scurtă durată (adică să alegem școala pentru ciclul primar acum, care poate rămâne și pentru cel gimnazial desigur)

      Reply 

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă de băieți și așa mai departe ;)

Magazin online de cadouri. Pentru a fi oferite cu drag unui copil isteț, frumos, poznaș și drăgălaș, așa ca toți copiii.

Archives