În casa mea de vis, pe lângă o curte verde, living luminos, bucătărie cu blatul de lucru pe mijloc, colț de citit în livingul ăla luminos, geamuri cât tot peretele și un fotoliu pufos în geam unde să mă cuibăresc când plouă cu tunete și fulgere, o baie matrimonială cât toate dormitoarele noastre de acum la un loc, îmi doresc neapărat o zonă de dining. Colorată, mă gândesc. Să fie tot în living. O masă din lemn și 6 scaune galbene. Luminată de-o lustră numai a ei.
Aaaah, ce mi-ar plăcea.
Dar până la casa aia, reformulez:
Aaaaah, ce mi-ar plăcea să luăm cina în fiecare seară, împreună. Toți 4. Să ne povestim zilele. În bucătăria noastră. Cu masă albă și scaune negre, în loc de galbene.
Dar nu știu cum se face că nouă nu prea ne iese, mereu. Așa s-a nimerit. Să reparăm niște tavane și o cămară, și să fie un pic mai haos pe aici, să întârzie mult prea mult P., să nu fiu eu acasă, să nu reușim să-i ținem pe scaun, la masă, pe amândoi deodată mai mult de 90 secunde. Hai poate 110 dacă pun castraveți ”normali” pe masă. Și tot pe acolo dacă sunt murați.
Deci casa aia de mai sus nu, cină împreună zilnic, nu..daaaar ne-am făcut și noi un obicei.
În vinerile în care suntem în București și acasă toți 4, comandăm mâncare cu un anumit specific. Ne așezăm la masă, mâncăm împreună.
Chinezesc, italian, românesc, libanez, japonez, indian au fost edițiile de până acum. Diseară sirian. Asta dacă nu veniți voi cu o idee mai bună.
Tudor nu e curios de alte bucătării. Nu e curios nici măcar de a lui. Dar dacă e mâncare comandată stă și el la masă cu noi și mănâncă un castravete ori niște miez de pâine ori gogoșar murat.
Dar așa ne-curios cum e, ce credeți? S-a supărat maxim săptămâna trecută. Că el nu vrea libanez, vea chinetetc.
-Păi ce contează? Că tu mănânci gogoșar murat!
-Vau chinetetc!
Radu spune că e dezgustătoare mâncarea de pe masă. Mănâncă. Dă din cap că-i bună și din gură spune că-i scârboasă.
Și cum copilul e cea mai bună scuză, desigur că și noi am inventat acest obicei pentru ei. Și comandăm mâncare pentru 4, deși real ar fi suficiente două porții. Că noi seara nu mâncăm 😀 Dar doar să-și amintească ei de serile noastre de vineri, în care mâncam mese cu un anumit specific.
Ei nu știu dacă s-au obișnuit cu acest ritual, dar mie mi se pare un aranajament minunat. Pentru ei desigur. Că noi seara nu mâncăm. 😀
Sursă foto: Unsplash.
Eu sunt Anca, mamă de-un băiat serios și altul haios. Amândoi frumoși, dar mai ales gălăgioși. Dacă dorești să fii la curent cu isprăvile noastre, poți da un like paginii de facebook a blogului sau te poți abona la newsletter, pentru a primi pe e-mail noile articole.
Anca Arau
Leave a Comment