Știți cum, la fiecare schimbare de job, primul și primul lucru pe care îl face angajatorul, de cum ai intrat pe poarta insituției este să ne dea acea de fișă a postului? S-o citim, s-o înțelegem și cel mai important s-o agreem și să o semnăm. Acolo ne povestește angajatorul în cadru formal ce sarcini avem, ce ierarhie respectăm, ce șanse de promovare sunt, orarul de muncă și alte asemenea.
Buuuun, totul clar! Negru pe alb. Citim. Semnăm. Respectăm. Nu ne convine, plecăm în altă parte. Repetăm procesul. Punct și de la capăt.
Și undeva între punctele astea, mai devreme sau mai târziu se naște ideea de…mamă.
Și mai mult decât orice ne informăm. Dar nu ca să știm la ce să ne înhămăm, nici ca să acceptăm termene și condiții ci ca să-l facem cel mai satisfăcător job. Pentru că am citit deja, cam de 23585 de ori că jobul de mamă este cel mai important și totodată cel mai solicitant job din lume. Nu necesită experiență anterioară dar nici șanse de promovare nu sunt. Nu avem o fisă standard a postului, cum eram noi obișnuite, sarcinilie nu sunt trasate în alb și negru, nu știm ce responsilități avem, ce orar de muncă, ce ierarhie sau ce sarcini sunt de îndeplinit.
Iar lipsa unei fișe standard a postului ne aruncă rapid în capcana lui ”alte mame fac mai bine, alte mame pot mai mult”
Citim cărți, studii, infomații, experiențe personale, bloguri de toate felurile, ne identificăm rapid cu alte mame, rezonăm cu anumite puncte de vedere, condamnăm vehement altele și iar citim și iar ne informăm. Facem rapid în minte o fișă a postului, care de azi înainte va crea numai frustări. Ne vom compara mereu cu alte mame care fac mai bine, care pot mai mult. Și mereu vom trece în revistă ce nu putem, ce nu știm, ce nu avem acum.
Și acesta va deveni regretul unei mame din zilele noastre:
→Faptul că ea poate mai puțin decât vecina de la 2, care are timp să-i gătească copilului 10 feluri de mâncare, în fiecare zi, plus desert eco, bio, neapărat făcut în casă.
→Faptul că ea este mai obosită decât colega de la muncă la care vede tot timpul poze vesele și frumoase de la munte.
→Faptul că ea nu are timp de nimic, deci nu știe să-și gestioneze resursele de timp, din moment ce, prietenele din lista ei, mame și ele la rândul lor au timp de bucle, cafele în oraș și cine romantice.
→Faptul că alți părinți au timp să le citească copiilor 5 cărți în fiecare zi, iar ea de-abia are timp să ajungă de la muncă să-i pupe de noapte bună.
→Faptul că alți părinți își duc în fiecare weekend copilul la munte sau la mare, iar ea nu reușește să iasă decât la locul de joacă din fața blocului.
Deci sub tot tăvălugul ăsta de informații și sub tot cumulul de factori mai toate mamele aleg să se simtă..vinovate. Pare că e singurul liant, singurul punct din atâtea fișe de post diferite.
→Vinovate că-și lasă copilul la bunici peste noapte.
→Vinovate că se duc la muncă, în loc să stea cu copilul acasă.
→Vinovate că petrec o vacanță în doi.
→Vinovate că se întâmplă să mai ridice vocea la el.
→Vinovate că ”poate” copilul va plânge la grădiniță fără ea.
→Vinvoate că și că și că…și de la capăt.
Și mai mult decât orice, cred eu aici, pe acest blog am scris despre cât de greșit și nefiresc mi se pare acest sentiment de vinovăție. Nu ajută pe nimeni. Nici pe mamă și în niciun caz pe copil.
♥
Așa că, acum o săptămână când am primit invitația de a povesti părinților despre campania „Povestioare cu Tihnă” un program ce își propune să ofere un strop de tihnă părinților din România, am acceptat pe loc. Pentru că trăim într-o lume în care deciziile părinților sunt analizate, criticate și uneori chiar dezbătute în spațiul public, știm și simțim deja.
Mi s-a părut o idee excelentă tot acest demers care își propune să aducă un strop de tihnă în viața părinților, să îi bată pe umăr și să le spună că e bine ceea ce fac.
Vă invit, așadar să vă spuneți povestea pe site-ul www.intihnă.ro, să împărtășiți cu alți părinți lecțiile și experiențele personale, să fiți sursă de inspirație pentru etapa următoare a campaniei în care se va tipări următorul set de 12 povești inspiraționale. 12 povești extrase din situații reale cu ajutorul experților psihologi ai ReadyNation România. Fiecare poveste se incheie cu o concluzie care îl face pe părinte să fie mai bun în acest rol. Cele 12 povești se vor regăsi pe cutiile de lapte Napolact BIO.
♥
Și în încheiere mai vreau să vă spun e că dacă sunt sigură de ceva de când am devenit mamă este că sunt absolut convinsă că, un copil are nevoie mai mult de cât oricât de un părinte care să fie bine cu el. Iar binele ăsta cu el diferă de la părinte la părinte, de la situație la situație.
Și mai știu că dacă e ceva ce nu trebuie să uităm vreodată este că ”orice mamă e anume, cea mai bună de pe lume”. De unde știu asta? Păi în fiecare zi la prânz și seara cât îl legăn pe Tudor să adoarmă, ascultăm cântece de leagăn. Al treilea cântec în playlist-ul nostru zilnic spune că:
Spune-mi care mamă e anume/ Cea mai bună de pe lume? Puii toti au zis de pasari/Zarzarii au zis de zarzari/ Pestisorii, de pestoaica/Ursuletii, de ursoaica/ Serpisorii, de serpoaica/ Tigrisorii, de tigroaica/ Manjii toti au zis de iepe/ Firul cepii-a zis de cepe/ Nucii toti au zis de nuca/ Cucii toti au zis de cuca/ Toti pisoii, de pisica/ Iara eu, de-a mea mamica/ Orice mama e anume/ Cea mai scumpa de pe lume”
Na, mai ziceți voi ceva!
Sharing is caring, desigur! Pentru că toate mamele trebuie să afle că ”orice mamă e anume, cea mai bună de pe lume. O știe orișicine. Chiar și un copil de 3 ani.
——–
Sursă foto copertă: Unsplash.
Foto articol: Evenimentul oficial în care ReadyNation Romania și NapolactBio au lansat proiectul ”Povestioară în tihnă”
Anca Arau
2 Comments