-Al meu nu doarme deloc toată noaptea, exclamă cu oarecare disperare o mamă. Printre rânduri, cel căruia i se adresează ”plângerea” citește cu ușurință:
-Nu mai pooooooooot! Înnebuneeeeesc! Moooor de oboseaaaală!
Și cu toate astea, bag mâna în foc că, cel mai adesea, ca răspuns la acest ”copilul meu nu doarme” primește din partea interlocutorului:
-Al meu doarme neîntors!
Și în momentele alea, nu numai că nu este un răspuns care să ajute dar irită la maxim, cred eu. Pentru că, într-un moment de vulnerabilitate și ”neajunsuri” nimeni nu vrea să audă ce bine le este celorlați.
♥
-Copilul meu are 3 ani și nu vorbește!
-Al meu la 1 an spune poezii!
Ăsta-i primul ”sfat” pe care-l primește mama la problema ei. Când mai de folos ar fi să răspundem așa:
-Fiecare copil cu ritmul lui dar ca să stai tu liniștită, poți lua legătura cu un logoped, eventual!
♥
-Al meu încă nu stă în funduleț. Și are 7 luni, deja!
-Al meu stă bine de 6.
Total nerelevant pentru mamă aceste răspuns. Și enervant pe deasupra. Pentru că și ea știe că sunt copii care stau în fund de la 5 luni.
Dacă tot îi oferim ca răspuns o comparație, mai de folos e:
-Eiiii, nepoțelul meu a stat la 8 luni în funduleț. Așa neimportante o să ți se pară milestone-urile astea.
♥
-Al meu, de când a început grădinița e răcit non-stop. Ia antibiotic acum.
-Al meu n-a răcit absolut deloc.
Și dăm acest răspuns fără nicio valoare de suport pentru mama cu copilul veșnic bolnav, pentru că știu că-i greu să facem abstracție de experienta noastră. Și mai ales când e una pozitivă vrem să știe toată lumea. Dar câteodată, mai bine nu răspundem.
♥
-A mea nu merge încă singură!
-A mea merge de la 11 luni! Aleargă acum la 1 an și 2 luni.
Acesta este cel mai frecvent răspuns dar nu prea ajută nici el. Pentru că, noi toți rezonăm mai bine cu experiențe similare.
-Stai liniștită, a mea a mers la 1 an și 4 luni. Și ia uite-o acum, nici nu pot să mă mai țin după ea.
♥
-A mea nu mănâncă nimic.
-A mea rupe tot.
♥
-A mea nu se joacă deloc cu copiii. Se sperie de ei.
-A mea e foarte sociabilă.
♥
E aât de greu cu bebelușul, cu alăptatul, cu nopțile pierdute!
Hehehe, și greul încă nu a început, stai să vezi când începe școala, vine răspunsul.
Și aș putea să scriu și să dau exemple până mâine dar ați prins ideea.
Și mai vreau să spun că nu mă exclud nici eu din aceste generalizări. Și eu poate am mai oferit răspunsurile acestea. Mai mult ca sigur. Care nu numai că nu oferă ajutor ci mai mult frustrează.
Căci oricât de buni am fi și oricât de sincer ne bucurăm de binele altuia, în momentele în care nouă nu ne este așa de bine nu vrem să ni arunce-n ochi ce bine le e altora.
Atunci, în acele momente, avem nevoie să fim bătuți pe umăr și să ni se șoptească că va fi bine. Atât. Asta înseamnă empatie. Iar o mamă dacă face o dezvăluire vulnerabilă, asta caută.
Ăsta este un sfat valoros. ”Va fi bine” și nu ”Ce bine că nu sunt în locul tău”
Anca Arau
Leave a Comment