În ultimele patru zile mă uitasem la televizor cât pentru ultimii 20 de ani.
De dimineața până seară urmăream știrile Digi.
Se vorbea aproape exclusiv de drama Colectiv.
Aveam timp să urmăresc toate știrile, că nu e ca și cum aveam altceva de făcut.
Tudor urma să ne nască din clipă în clipă, ba chiar întârziase oricum destul de mult. Sarcina trecuse de 41 de săptămâni.
Piata Victoriei, locul unde urma să ajungem și noi pentru nașterea iminentă a lui Tudor era ocupată zi de zi, seară de seară de protestatari.
Mamă, ce mă oftic că nu pot merge și eu în piață! Sunt plină de resentimente pentru ai noștri guvernanți, cum naiba să mai nasc?
Ce de oameni au fost atunci în stradă! Ce oameni am fost!
Ziua P. mergea la muncă, seara în piață, iar spre 10 seara ajungea acasă.
Eu de dimineața până seara mă uitam pe Digi, citeam reportaje, anchete, păreri, drame personale și tragedii colective.
Acesta a fost programul din ultimele 4 zile.
Sâmbătă, duminică, luni, marți. 31 octombrie 1,2, 3 noiembrie.
Pe 4 noiembrie, ne-am trezit pe la 8 dimineața, am făcut o cafea, un duș, am dat drumul la televizor și pe la 10 am primit prima veste bună pe ziua aceea:
”Guvernul Ponta, primul executiv răsturnat de vocea străzii, de la Mineriade încoace”
”La presiunea străzii, Guvernul Ponta își depune mandatul”
”Sloganul ”Corupţia ucide” a sintetizat revolta faţă de situaţia tolerată sau încurajată de sistemul politic”
Uite o veste excelentă. Ce oameni am fost atunci! Vocea străzii se făcuse auzită. Gata cu corupția. Ce zi mare!
Și îi zic lui P. asta ar fi o zi bună să se nască Tudor. Are sanșe să devină ziua națională a României moderne. Ziua când România unită a stârpit corupția. Când nimic nu va mai fi ca înainte.
Pesemne că Tudor a auzit discuția, s-a lăsat convins că este cea mai bună zi să te naști, ne-a dat semne că vrea afară, pe la 12 am plecat spre spital.
Aglomerat și lume multă pe străzi. Mașini în coloană. Semafoare roșii și mai multe. Contracții dese. Stăteam pe loc. Înaintam. Iar ne opream. Și-mi amintesc despre ce vorbeam în mașină:
-Băăăăi, îți vine să crezi că a picat guvernul Ponta.
-Da, nu mă așteptam, zice P.
-Uite că Tudor a știut el ce așteaptă. Se naște într-o zi istorică.
La Radio se vorbea tot despre cum guvernul Ponta și-a depus mandatul.
La ora 13,45 am primit a doua veste bună din ziua aceea.
Ne-a dat vestea personal un băiețel de nota 10.
Mie mi se părea că merită nota 20, dar s-ar putea să fiu subiectivă.
Și de atunci până azi au trecut fix 3 ani.
3 ani și aceeași Românie.
Spre dezamăgirea tuturor, acel 04 noiembrie 2015 nu a fost nici pe departe schimbarea așteptată.
3 ani în care ne-am întors în același loc sau am bătut pasul pe loc, mai degrabă.
Iar azi sunt toate cum le știți. 3 ani în care sloganele atât de strigate de stradă: ”fără catedrale, noi vrem spitale” ”vrem o țară ca afară” ”stop corupției. Corupția ucide” au rămas fără ecou.
3 ani în care un băiețel a crescut dintr-un boț delicios un copil haios.
3 ani în care el a crescut cum nu se poate mai frumos.
Liniștit, fericit, bucuros, frumos, vesel, sănătos și voios.
3 ani care pentru el și pentru noi nu ar fi putut trece mai bine de atât. Și 4 noiembrie 2015 va rămâne desigur o zi memorabilă pentru noi.
Dar,
Ceea ce părea o zi memorabilă pentru toată România va rămâne o zi memorabilă doar pentru noi.
Sursa foto: Unsplash.
♥
Eu sunt Anca, mamă de-un băiat serios și altul haios. Amândoi frumoși, dar mai ales gălăgioși. Dacă dorești să fii la curent cu isprăvile noastre, poți da un like paginii de facebook a blogului sau te poți abona la newsletter, pentru a primi pe e-mail noile articole.
Anca Arau
Leave a Comment