Noi locuim la bloc. La etajul 10, într-un bloc vechi, după toate standardele dar nou după limbajul agenților imobiliari.
În 2010, când ne-am apucat de căutat apartament, am pornit la drum, desigur, cu niște criterii: o anumită zonă, 3 camere, să nu fie la parter și nici la ultimul etaj, ideal bloc cu regim mic de înălțime, an construcție dupa 1980, prețul cât mai aproape de plafonul maxim acordat de bănci pentru prima casă.
Am cumpărat un apartament cu 4 camere, la etajul 10, mai scump decât aveam în plan (dar noroc că se dădeau ușor credite de toate felurile), construit între 1978-1981.
Nu am avut niciun dubiu că este un apartament potrivit pentru noi. Singurul element care ne-a pus un pic pe gânduri este că e la etajul 10. Până la acest apartament, refuzasem toate vizionările la apartamente la ultimul etaj. Ce ne-a convins să-l vizionăm e că, practic blocul are 11 etaje, numai că, chiar și așa deasupra noastră se află doar camera tehnică și terasa. Dar să nu ne facem griji, că blocul se va reabilita (licitația era câștigată încă din 2008) iar terasa va fi prioritară.
Long story short, am cumpărat aparamentul în 2010. 8 ani mai târziu, adică azi, terasa tot nereabilitată a rămas.
Buuuuun, toate ca toate, dar nu degeaba am avut noi criteriul ăla să nu fie la ultimul etaj. Să vedeți.
Am primit cheile, am refăcut noi cât de cât terasa de deasupra noastră, am pus gresie, parchet, schimbat țevi, prize, îndreptat pereții, văruit- așa ca tot omul care-și cumpăra un apartament despre care zice: ”nu am nimic de făcut în el, cel mult dăm un var…”
Când în sfârșit am terminat cu renovarea și am fi putut să ne mutăm, ne-am hotărât să ne mutăm un pic mai departe, vreo 3000 km spre nord.
Am revenit acasă, după 3 ani și ne-am mutat în apartament. Dormitorul nostru (care încorporează un mic hol, baie și balcon deschis) avea, pe 2 dintre pereți urme de mucegai, deși apartamentul fusese aerisit, în toată perioada asta.
Și atunci l-am auzit prima dată pe P. rostind:
Cred că e umiditate mare
Ei, asta era! Ce-o mai fi asta? În afară de constarea lui, nu am făcut atunci fix nimic. Adică am răzuit pereții iar, i-am încărcat, uscat, văruit. Ne-am mutat.
Și în fiecare dimineața găseam șiroiae de apă pe geamurile balconului din dormitor. Peretele pe care era așezat patul era rece și umed. Apoi au apărut câteva puncte de mucegai. Am găsit câteva urme și pe salteaua patului.
Mda, i-am dat dreptate. Cred că e umiditate mare. Și de când am fost și eu de acord că e umiditate mare, invariabil în fiecare seară, cu plapuma pe nas și ochii-n tavan, ne întrebam:
Ce-i de făcut?
P. se interesase deja de toate riscurile și-mi povestea, la ceas de seară, romantic și mie:
-alergii și rinite alergice, pentru că umiditatea este un mediu propice pentru acarieni;
-afecțiuni și infecții respiratorii, pentru toate motivele evidente;
-mucegaiurile pot elibera toxine care afecteaza sistemul nervos, astfel încât cei care locuiesc în case în care sunt prezente pot suferi de migrene, dificultăti de concentrare, depresie.
Și toate aceste riscuri se multiplică ca gravitate, în cazul copiilor mici, cu o sensibilitate crescută și cu un sistem imunitar, încă imatur.
De vorbit, vorbeam, de știut, știam, de infomat, ne-am informat, dar a trebuit să se nască Tudor ca să ne mobilizăm și noi să facem ceva.
Am cumpărat prima data un higrostat (adică un fel de termometru, ca să vedem ce umiditate avem, în casă, că poate era totul în mintea noastră)
88% arăta în dormitor la noi, când nivelul optim de umiditate dintr-o locuinta este intre 40% şi 60%
L-am lăsat pe P. să se documenteze, să cumpere un dezumidificator. Ceea ce a și făcut. Și când a venit curierul, primul meu gând a fost: ”doamne, unde-l mai ținem și pe el”
Pentru că în mintea mea, un dezumificator arăta ca un aparat pe care îl pui în priză și alungă țânțarii. Dar nu! Un dezumidificator arată așa:
M-am supărat pe dezumidificator că e un pic cam mare și-l auzi când ”toarce” dar, ce bine e cu el.
Ce bine că cineva l-a inventat, ce mirare că nu am știut mai devreme!
Și de 3 ani, a devenit a treia persoană din dormitorul nostru. Îl folosim zil-nic, mai ales în sezonul rece. Când funcționează dezumidificatorul, higrostatul ne arată un nivel de umiditate de 55-60%. Noaptea îl oprim, pe mine mă deranjează zgomotul pe care-l face.
Iar zilele trecute, am primit o propunere de la Alecoir să povestesc despre produsele pentru îmbunătățirea aerului, pe care le comericializează ei. Și primul gând a fost: ”e prea tehnic pentru mine, nu am cum să scriu”, până când am văzut că este vorba despre umidificatoare și dezumidificatoare, iar pe mine, ultimii ani m-au făcut expert fără voie dar de nevoie.
Și mi s-a părut foarte fain, în sensul de util un dezumidificator de la ei, care e 2in1, adică cu ajutorul filtrului HEPA Optional, acest dezumidificator poate deveni și un purificator de aer excelent pentru cei cu alergii la: spori de mucegai, polen, praf, acarieni, păr de animale și alte 99,97% particule mai mari de 0.3µm (microni).
Dacă dați click pe numele lui, găsiți tot ce știe să facă și cum poate să vă ajute 🙂
Eu am ales să scriu despre dezumidificatoare pentru că noi ne confruntăm cu o umiditate mare. Dar, să știți că la fel de periculoasă (mai ales dacă aveți copii mici) este și o umiditiate scăzută, putând duce la alergii, deshidratarea organismului, astm, bronșită, sinuzită, congestie nazală, sângerări nazale. Și atunci vă trebuie umidificator.
!Așadar, țineți minte: 40-60% nivel optim de umiditate. Ce este peste sau sub, trebuie să ne îndemne să găsim o soluție.
Noua ne-a luat 2 ani, până am făcut ceva, dar vorba aia, mai bine mai târziu decât niciodată.
Inspirați, respirați, expirați! Dar aer optim, da?
Sharing is caring și mereu apreciată! 😉
Sursă foto copertă: Arhivă personală
Foto articol: Alecoir
Anca Arau
Leave a Comment