De la ”ce contează cât costă, poți să scoți câți bani vrei de la bancomat” la ”doamne, ce scump e totul”

Adică o evoluție în gândirea și percepția unui copil în ultimii 4 ani. De la la 3 la 7 ani, dacă mă raportez la experiența noastră.

Radu are 7 ani și acum, îmi face o plăcere deosebită să merg cu el la cumpărături să văd cum îi cade fața de câte ori îi zic cât costă ceva. E de vis! Nu m-am distrat niciodată așa la cumpărături.

A început să conștientizeze ce înseamnă ”bani” pe la 3 ani. Numai că nu conștientiza deloc.

Aveam un joc cu cartonașe. O parte dintre cartonașe erau cu diverse produse, o altă parte cu bani- bancnote și monede de diverse valori. Și din jocul nostru, copilul a înțeles că banii sunt un mijloc de schimb. Și atât. Ba mai mult, subiectul ”bani” nu prezenta deloc interes. Era un subiect anost, greu de înțeles, nu-l atrăgeau banii deloc. Aproape că mă îngrijorasem 😀

La vârsta aceasta, chiar până pe la 5 ani așa, nu era deloc interesat de bani și deloc încântat când primea bani, de Crăciun sau cu vreo altă ocazie. De fapt, după cum bine ne amintim îi și refuza:

-Uite 10 lei, să-ți iei tu o ciocolată, ai colindat foarte frumos!

-Nu, nu vreau!

-Pai hai, îi păstrezi

-Păi nu, nu, nu îmi trebuie, avem si noi bani acasa!

Tot pe atunci, pe la 5 ani până spre 6, am început noi să îi transformăm alte prețuri în înghețate, că sa înțeleagă dacă e mult sau puțin. Un lego face cât 100 cupe de înghețată, o bicicletă cât 200 cupe de înghețată și tot așa. Dar nu a părut nici atunci interesat, pentru că dacă ceva era prea scump, puteam scoate oricând bani de la bancomat. Fără număr.

Deci în continuare, nu înțelegea conceptul de bani. La 5 ani și jumătate era așa:

Un dialog din parc:

-Mami, îmi iei și mie o gelatină? (un fel de plastilină), uite scrie pe ea 10 lei, zice, rămânând în mână cu tubul gelatinos!
-Îți iau! În timp ce el căsca gura pe acolo plătesc cei 10 lei.
-Uite, te rog, ia cutia asta, fără preț și dă-mi-o mie pe aia din mâna ta, că are prețul pe ea, intervine vânzătorul. Cei doi fac schimbul! Plecăm!…
-Haaa, ce noroc am avut, ai văzut? constată foarte mândru Radu.
-Noroc? De ce?
-Maaaamiii,adică tu n-ai observat? Am luat-o pe asta fără preț! Nu l-ai auzit pe domnul, că mi-o dă pe asta fără preț? Ce-mi cumperi acum, de ăia 10 lei?

Pe la 6 ani, s-a cam prins un pic cum stă treaba.

Adică că e bine să ai bani. Se bucura când primea. Și-i punea în portofel și de câte ori își dorea ceva pe care noi nu am fi dat banii, își cumpăra ”acel ceva” din banii lui. Banii lui, decizia lui.

A vrut un lego de aproape 300 lei, și-a luat. După achiziție, a văzut ca i-au mai rămas doar 96 lei. Nu ”l-a durut” deloc și îmi zice chiar că vrea să îi cumpere și lui Tudor un espressor care era 65 lei, că el, mai are bani, ce?  I-a cumpărat. Nu l-a deranjat câtuși de puțin că a mai rămas cu doar 30 lei.

Ei, dar după 6 ani jumate, alta e povestea

Se bucură și mai tare când primește bani, dar pe cât se bucură, pe atât nu i-ar cheltui pe nimic. Când e vorba de banii lui, chiar e zgârcit și se gândește de 54905840 dacă merită să facă o achiziție.

În perioada asta a anului, Radu tot timpul are bani. Că îi strânge de la colinde, de la sărbători și apoi de la ziua lui din ianuarie. Și-i pune mândru în portofel și îi numără tot timpul.

Acum, câteva zile a  venit la mine să-mi arate câți bani are și să-mi povestească exact de unde. 

-Zici că e șaorma portofelul meu, constată cu un zâmbet de mulțumire maximă.

Și azi, am fost la cumpărături. Cu o parte din bani își cumpără birou. A fost foarte dezamăgit dimineața, pentru că în mintea lui un birou costa maxim, dar maxim 100 lei. și așa i se părea enorm, că trebuie să dea atâția bani de la el. I-am zis că, oricum un birou e oricum mai ieftin decât un joc de lego, așa că relax…

Ajungem la Ikea. Ne așezăm să mâncăm și în timpul ăsta răsfoim revista IKEA. Îmi citește toate prețurile din revistă  șiexclamă de uimire la toate.

-O canapea 3699 lei??? Noi nu am dat atât pe ea, nu? Doamnneee!

-Noi am dat în jur de 3000, parcă!

-Doamneeee, pe o canapea?!?! Chiar așa….

-Ia uite, asta-i 7999 lei. Cine are atâția bani? Nici nu îți încap în portofel! Doamnee!

Întrăm în showroom, citește toate etichetele, totul i se pare foarte scump, adică nejustificat de scump după expresia lui.

Pare chiar dezamăgit. El se considera atât de bogat la acest început de an și când ce să vezi, are bani strânși de vreo…3 scaune. Mergem, studiem, se mai minuează, se mai descalță și trântește în paturi, când vede un fotoliu de copill mic.

-Ahahha, ce frumos e! Pot să mă așez?

-Sigur!

-E frumos, mami, nu? E și comod… Ia să văd io cât costă?

Întoarce eticheta, se uită o secundă și sare ca ars- sare la propriu de pe fotoliu, direct în 2 picioare.

-399 lei???? Atââââât de scump? Și e atâââât de mic?

Welcome to our world!

Asta înseamnă să fii copil mare. Când nu mai crezi că poți scoate de la bancomat orice sumă vrei, când vrei ci când ți se pare enorm de scump un fotoliu mic pentru un copil mic.

Sursa foto: Photo by Ben White on Unsplash

About the Author

Anca Arau
Author with 212 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă de băieți și așa mai departe ;)

Magazin online de cadouri. Pentru a fi oferite cu drag unui copil isteț, frumos, poznaș și drăgălaș, așa ca toți copiii.

Archives