Până să nu am doi copii, nu am înțeles pe deplin ce înseamnă…

Nu mă refer la iubire nemărginită ori dragoste necondiționată ori oboseală ori veselie ori griji mărunte dar multe ori mândrie ori frustrare ori sinceritate ori naivitate ori genialitate ori bucurie.

Asta le înțelesesem pe deplin de la primul copil. 

Eeeeei, dar dacă nu făceam încă un copil nu aflam atât de des, clar și răspicat ce înseamnă:

T A C H I N A R E A

Știți voi, acțiunea aia de a necăji în glumă, fără răutate, de a a contraria în lucruri mărunte. Vă jur că de un an, doi încoace e cea mai întânită acțiune din casa noastră.

Și nimic nu mă obosește mai tare ca această tachinare. Nici când țipă, nici când aleargă, nici când bat mingea, nici când sar, nici când plâng, nici când au cereri imposibile. Ei, dar tachinarea asta îmi scoate peri albi.

-Tudoooooor nu știe să vorbeascăăăăă! Ta-na-na-na-na!!

-Tiuuuuuuuu, Adu! Eu tiu tă bobec! Maaaaaaaami, Adu dite că io nu tiu tă bobec ti eu tiu…..cuvinte rostite, evident pe cea mai enervantă voce posibil, aia între smiorcăială, plâns și alint.

Dacă nu s-ar fi inventat tachinarea asta, cred că tare liniște ar fi la noi în casă. Adică nu ar rămâne decât bătutul mingii, datul cu trotineta și claxonatul lung în casă, țipatul la lună, săritul de pe pat, plânsul isteric, sunetul pieselor de lego duplo care se prăbușesc pe parchet la fiecare 3 minute și alte zgomote asemenea. Dar toate astea nu au cum să te enerveze, pentru că asta fac copii. Se joacă, râd, aleargă, plâng.

Până la tachinare…..aia chiar mă enervează.

-Vau ti eu un măl losu!

-Nu avem!

-Ba daaaaa, avem!!

-Nu avem! Ta-na-na-na!

Și acum urmează tonul smiorcăit.

-Mâine tau acată, nu meg a găgăniță!

-Ba te duci!

-Ba nu. E tâmbătă.

-Și ce dacă? Te duci?

-Nuuuu!

-Ba da! Ta-na-na-na!!!

Tachinarea asta continuă are loc…continuu, cum altfel? Datorită sau din cauza ei, după caz, un copil se distrează, altul se enervează iar părinții, cu siguranță se enervează.

Eu, dacă aș putea, chiar aș interzice prin lege această acțiune de a necăji în glumă, fără răutate, a contraria în lucruri mărunte, pe numele ei TACHINARE. Și atunci, va fi liniște și la noi în casă 🙂

Eu sunt Anca, mamă de-un băiat serios și altul haios. Amândoi frumoși, dar mai ales gălăgioși. Dacă dorești să fii la curent cu isprăvile noastre, poți da un like paginii de facebook a blogului sau te poți abona la newsletter, pentru a primi pe e-mail noile articole.

About the Author

Anca Arau
Author with 222 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă de băieți și așa mai departe ;)

Magazin online de cadouri. Pentru a fi oferite cu drag unui copil isteț, frumos, poznaș și drăgălaș, așa ca toți copiii.

Archives