Această văcuță care mă învață atâtea despre copilul meu

Primul și primul lucru pe care l-am primit de la niște prieteni, pentru Radu, înainte să se nască Radu, a fost un ursuleț de pluș.

L-am botezat Bibi și a fost alături de Radu din prima lui zi de viață. Iar eu am încercat din răsputeri, să îi fac cei mai buni prieteni. Nu am reușit.

Adică nu plecam nicăieri fără Bibi, pentru că așa aveam eu grijă, dar Radu nu dădea doi bani pe el.

Adică îi era total indiferent. Nici nu putea fi vorba de un atașament, așa cum voiam eu, ci era, doar, o indiferență totală.

Deci nu și nu, cu Bibi. 

A avut o perioadă scurtă în care, în timp ce eu încercam să i-l bag pe sub piele pe ursul cel simpatic, el s-a atașat, de la el putere de un mouse alb. Și-l plimba peste tot. Exact așa cum mi-ar fi păcut mie, să plimbe ursul 🙂

N-a durat mult. Și nici nu i-a mai trebuit, vreodată, alt obiect de care să se atașeze.

Când s-a născut Tudor, dacă tot aveam acest ursuleț, am mai primit unul, la fel, pentru Tudor.

L-am numit Bibidoi.

Acum aveam 2 Bibi și 2 copii care să nu se atașeze de el.

Nu e vorba, că la fel, îi luam peste tot. Că mama lor era insistentă. Copiii nu și nu, mama lor, da și da, voia să îi împrietenească, neapărat, cu acești ursuleți.

Și apoi, în locul ursulețului,  Tudor  a ales să îi fie aproape, la bine și la greu, această văcuță, primită tot de la o prietenă, când s-a născut.

Ei, și pe văcuța asta, pe care a botezat-o Văcuța o ia cu el peste tot. Și asta de multă vreme, deja!

Dar nu este un atașament din acela puternic. Adică dacă nu o găsește sau o pierde, nu plânge după ea.

Adică, la începutul lui februarie, am pierdut-o, într-o vineri, când plecam la munte și am regăsit-o o lună mai târziu, la farmacia din fața blocului. Tudor se tot întreba în timpul acesta unde e Văcuța, dar fără drame și durere.

Ei, dar știți care este marele beneficiu al acestei văcuțe?

Că mă învață atâtea despre copilul meu.

Adică lui Tudor nu îi este frică să se dea în toboganul mare (doar că alege să nu se dea) dar Văcuței, da, că ea e mică. 

Lui Tudor nu îi este frică la doctor, chiar dacă plânge, dar Văcuței, da, că ea este mică.

Tudor știe că nu trebuie să mănânce dulciuri și el nu cere, dar Văcuței îi plac, că e mică și nu înțelege.

Tudor înțelege că pentru a-i scădea febra trebuie să ia antitermic (chiar dacă nu îl ia) dar Văcuța e mică și nu acceptă și pace siropul. Pentru că nu îi place la gust. Și mi-a zis Văcuța să nu îi mai pun niciodată supozitor că nu îi place…Văcuței, că Tudor înțelege că trebuie.

Tudor zice a făcut ”bine” la grădinița dar Văcuța zice, mereu, că îi este dor de Tudor când el este la grădiniță…că ea e mică.

Tudor este foarte ascultător dar Văcuța e mică și, câteodată, nu îl ascultă deloc, peTudor.

 Tudor vrea mereu să se culce la prânz dar Văcuța îl ține de vorbă, îl împinge din pat și nu îl lasă în pace, să doarmă.

Tudor înțelege când mama lui trebuie să plece de acasă dar Văcuța nu înțelege deloc, că ea e mică, și plânge de câte ori trebuie să plece Tudor de acasă.

Tudor ar sta să îi pună mama lui picături nazale, dar dacă vrei să îi pui Văcuței nu ai nicio șansă, pentru că, ea e mică și se sperie. 

Deci dacă ar fi după Tudor el ar lua și sirop de tuse și picături nazale, ar dormi la prânz, ar sta fără mama lui și nu i-ar fi frică de nimic, dar pentru că există această Văcuță, am înțeles mai ușor de ce el:

Nu ia sirop antitermic;

Nu te poți atinge de nasul și urechile lui;

Îi este dor de mama lui când este la grădiniță;

Îi este frică să se dea într-un tobogan mai mare;

Plânge la doctor.

Tare utilă e o vacă la casa omului, vă zic!