Fetele nu sunt ca băieții (teoria sociologică versus teoria biologică a genurilor)

-Mami, hai să facem fiecare un desen pentru celălalt.
-Perfect!
-Da’ ce faci acolo, mami?
-Îți fac o inimă, Radu.
-Aaaa, da, văd, dar eu nu o primesc. Nu, deci pe bune, fă-mi altceva.
-Cum adică, ce are inima mea?
-Maaamiii, deci, gata, hai, deci eu nu o primesc, degeaba o faci pentru mine. Mie fă-mi forme- un pătrat, un romb, cerc sau animale de savană, nu inimă.
–Păi eu vreau să îti fac o inimă, mare și frumoasă.
-Doaaaamne, cum să-mi faci o inimă..eu sunt băiat.
-Dar ce legătura are, Radu? Dacă ești băiat nu pot să desenez pentru tine o inimă?
-Pffffffoooai, hai, bine, o primesc..dar măcar fă-o albastră.
(Radu, 5 ani)

 

Am povestit deja cum băieții se joacă altfel decât fetele, ei sunt mai năzdrăvani, în timp ce fetele sunt mai liniștite, ei sunt puternici, fetele sunt delicate, ei preferă albastru, în timp ce fetele poartă roz, băieții sunt mai duri, fetele mai sensibile.

Nu e nevoie, deci, de niciun argument în plus, ca să afirmăm că:

 

Fetele nu sunt ca băieții așa cum nici băieții nu-s ca fetele!

 

Dar oare, genul este înnăscut sau în totalitate construit?

Și noi, ca majoritatea părinților am eliminat stereotipurile evidente, adică băieții noștri au cratiță, oală, fier de călcat, matură și aspirator printre jucării, plușuri în loc de păpuși, cărți cu zâne și altele din sfera aceasta, considerate, altădată jucării de fetițe.

Codul vestimentar l-am păstrat totuși. Îi îmbrăcam convențional, fără roz aprins, fără volănașe și dantele.

Iar eu am considerat tot timpul foarte interesantă genetica asta, am observat și am povestit des, cum copiii mei sunt băieței și au preocupări de băieței, înainte de a-și ține capul singuri.

Și țin minte perfect cum la consultul de 6 luni, Radu, dintre toate jucăriile, pentru toate genurile, din sala de așteptare, care mai de care mai arătoase, el a ales o mașină. Era roșie ce-i drept.

 

Deci eu m-am gândit că suntem băieți sau fetițe înainte de a ne naște. Căci dacă nu suntem așa, de la stadiul de embrion, deci înainte de a ne naște, după nu mai avem apoi nicio șansă – știm că suntem foarte influențați de mediu și așteptări.

Iar influența este mult mai puternică decât ne putem închipui.

Nu putem gândi decât în albastru când vine vorba de băieței și în roz sau roșu când vorbim de fetițe.

Încă din ziua nașterii, în maternitate, bebelușii băieți vor primi căciuliță albastră iar fetițele roz. Băieților li se va spune să nu plângă că ei nu sunt fetițe.

Pe fete le vom lăuda că sunt frumoase, pe băieți că sunt puternici.

La fetițe vom cumpăra păpuși, la băieței mașini, la fetițe vom pune preț pe calitățile fizice încă de când se nasc.

Hăinuțele și accesoriile vor fi alese în consecință, părul va fi purtat cum este moda, dictată de Elsa sau de etalonul frumuseții din momentul respectiv.

Băieții vor sări de pe mese, se vor cățăra pe mobilă și își vor umfla mușchii întocmai ca Spiderman, Superman sau Eroii în Pijamale.

 

Pe fetițe le vom crește delicate, ca Alba ca Zăpada, la băieței ne așteptăm să fie năzdrăvani, întocmai ca Peter Pan.

Și dacă toate poveștile copilăriei conțin clișee clare, prejudecăți evidente, atunci este firesc că este imposibil să crești un copil eliberat de stereotipurile de gen. 

 

Băieții aleg albastru și fetele roz, e clar, dar este așa pentru că îi îndemnăm și-i învățăm noi sau suntem programați genetic așa?

 

Cât vezi cu ochii și cât auzi cu urechile, lumea e împărțită în fete și băieți. Panourile publicitare de pe toate clădirile înalte ale orașului ne vor dezvălui familia perfecta: O mamă îmbrăcată într-o rochie de vară, un tată îmbracat într-un tricou albastru, un băiețel cu zambet ștrengar și șapcă pe ochi, alături de surioară lui, cu păr lung, privire sfioasă și trăsături de zână.

Ne sunt inoculate aceste stereotipuri atât de subtil încât bagi mâna în foc că ne-am născut diferiți. Aceasta este TEORIA SOCIOLOGICĂ A GENURILOR sau ‘social constructionism’, respectiv un curent de gândire care explică faptul că genul fiecărui individ este rezultatul unei alegeri personale și al influențelor culturale, deci nu ține de biologie.

Apoi, există, desigur, TEORIA BIOLOGICĂ A GENURILOR, care susține și explică că nu există diferență între sex și gen, în sensul că sexul este cel care dictează genul și în consecință comportamentul, indiferent de alegerile și modul nostru de viață.

 

Tranșează lucrurile clar: genul este stabilit și influențat de hormoni și cromozomi, nu de societate.

 

Bărbații sunt înzestrați cu mai mult testosteron decât femeile, deci de aici si caracteristicile lor masculine.

Sunt mai puternici, mai agresivi și mai competitivi, numai datorită compoziției lor chimice.

Și tocmai când tinzi să concluzionezi, ca biologii au dreptate și ca genul este stabilit genetic deci înnăscut și nu construit, cum susține cealaltă teorie, ies la iveală anumite experimente sociale, ca să le numim așa, cel mai cunoscut caz fiind al indivizilor Fa’afafine, din Samoa, născuți bărbați, crescuți femei.

Mot-a-mot, Fa’afafine înseamnă ‘ca o femeie’.

Există acest al treilea gen, <ca o femeie>, de zeci de ani, deja, inventat din rațiuni practice.

În familiile unde se nășteau mai mulți băieți decât fete, mama era copleșită de treburile casnice, așa că s-a ajuns la acest fa’afafine, respectiv băiețelul cel mai mic al familiei era crescut întocmai ca o fată, ajuta la treburile casnice, era îmbrăcat și îngrijit ca o fetiță.

Copiii Fa’afafine s-au făcut mari și desi născuți băieți au toate caracteristicile unei femei- au pielea mai fină, sunt mai sensibili, cu pielea mai mătăsoasă, mai emotivi, mult mai mult femei decat bărbați.

Sunt multe documentare și informație pe subiect, de exemplu:

 

Toate la un loc, te fac să te întrebi:

 

Tiparele de gen sunt naturale sau culturale?

Genul este înnăscut sau în totalitate construit?

___

Sursă foto copertă: Arhivă personală.