Până unde merge dragostea de mamă/tată? Oare de ce am fi în stare?

Chiar pe la ora asta, mai demult (să tot fie 7-8 ani) urmăream ”Neveste disperate”. 

Iar într-unul dintre episoadele de început, Andreew (fiul lui Bree- roșcata), dă cu mașina peste mama lui Carlos, soacra lui Gaby (care era foarte bună prietenă a lui Bree) și o accidentează mortal. Matori la accident sunt doar părinții lui Andreew, care Andreew era sub influența băuturilor alcoolice și nu avea parcă nici 16 ani, nu mai știu. Și decid ei că o asemenea faptă i-ar ruina clar viitorul și-l acoperă vreo 8 sezoane :))

Se face anchetă, se fac cercetări în cartier, se iau la rând vecinii, se clasează cazul: ”accident cu autor necunoscut”.

Andreew vrea să recunoască și să-și asume vina, părinții îl sfătuiesc altfel, familia se destramă, Andreew pleacă, în fine…

Ei, și atunci mă gândeam: 

 

Oare ce ai face în acele momente? Ce decizie ai lua? Că au trăit într-un stres psihologic fantastic vreo 8 sezoane, după cum spuneam:

 

Îl denunți sau îl acoperi? 

 

În fine, mi-am pus întrebarea asta atunci dar doar preț de un episod. Și poate mi-am mai pus-o când s-au abordat subiecte asemnătoare în alte filme, ba chiar și când urmăream știrile de cum baronii locali, apelează la traficul de influență, pentru a-și scăpa odraselele de închisoare. 

 

Dar niciodată nu m-am întrebat serios de ce am fi în stare, că na, este o realitate foarte departe de noi. 

 

Noi nu suntem nici americanii din filme, nici baronii locali, deci evident că nu prea ne identificăm cu dramele lor.

 

Daaaar, ne putem identifica mai ușor, de exemplu, cu părinții copilului cu piciorul rupt de educatoarea din Timișoara.

 

Și atunci, în timp ce urmăream într-o seară știrile, chiar P. exclamă: 

-Ce vacă idioată! Oare ce de ești în stare ca părinte când te uiți pe această filmare, în mod repetat de un an de zile?

Într-una dintre secvenţe se vede cum educatoarea îl smuceşte pe cel mic pentru că acesta nu se oprea din plâns şi – ulterior, cu un gest dur, îl trânteşte cu fața într-o pernă. O altă angajată care se afla în încăpere asistă – impasibilă – la scenă.

După câteva zeci de secunde – pentru că băiatul se ridică şi continuă să plângă – educatoarea îl apucă de cap – ca pe o păpuşă – şi îl trânteşte din nou.

 

Copilul ajunge acasă cu piciorul rupt, părinții dau în judecată grădinița, educatoare (fiica fostului internaţional Iosif Rotariu) este judecată, își recunoște vina și declară la știrile la care ne uitam noi:

-Mi-a scăzut glicemia (este diabetică) iar copilul făcea crize! 

 

Adică cum ar veni, voia să zică că are circumstanțe atenuante. Asta fost justificarea, a primit amendă și probabil foarte puțini ani cu suspendare.

_______

Noi doi suntem foarte calmi, nu acționăm impulsiv, nu suntem deloc violenți și credem mai mult decât orice în: ”unde-i lege, nu-i tocmeală”

Nu am înțeles niciodată de ce se iau la bătaie oamenii pe străzi ca să-și facă dreptate singuri, nu înțeleg de ce se înjură lumea în trafic, de ce ripostează (ilegal) în loc să apeleze la organele legii.

 

Unde-i lege, nu-i tocmeală, clar! Dar oare cum o fi când e vorba de copilul tău?

 

A doua zi, urmăream altă știre, tot despre o educatoare. Și citeam mărturia mamei:

“a fost luat din pătuţ, trântit pe scăunel, plesnit peste cap, a dat cu capul de masă, după care a început să plângă. A fost băgat în debara, încuiat, cu lumina stinsă. Doamna s-a apropiat de uşă urlând că aşa o să i se întâmple de fiecare dată când nu va dormi. După care, după câteva minute a fost scos, băiatul plângea. Iar unul dintre colegi spunându-i un lucru, copilul a început să râdă. Iar doamna văzând că copilul râde, doamna a spus că nu s-a speriat suficient şi l-a băgat din nou în debara, tot cu lumina stinsă şi încuiat.”

Mama face plângere, directoarea recunoaște parțial fapta educaoarei și promite că o va sancționa.

Și atunci m-am întrebat: 

 

Reziști în calitatea ta de părinte să stai liniștit în banca ta și să respecți acest: ”unde-i lege nu-i tocmeală?”

 

Și am dat doar aceste exemple ”ușoare”, fără să deschid subiectul ”abuzuri grave”, când se întâmplă poate ca unii pedofili să scape chiar și de acele pedepse mici care se practică la noi.

 

Până unde merge dragostea de mamă/tată? Tu de ce ai fi în stare?

 

Sursa foto: Photo by Katie Emslie on Unsplash

About the Author

Anca Arau
Author with 222 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă de băieți și așa mai departe ;)

Magazin online de cadouri. Pentru a fi oferite cu drag unui copil isteț, frumos, poznaș și drăgălaș, așa ca toți copiii.

Archives