Când s-a născut Radu am cumpărat și noi, ca tot omul-părinte, un aparat foto profesionist, cu obiective și tot ce îi trebuie pentru a face poze poze reușite.
Am făcut poze bune mai mult sau mai degrabă, mai puțin.
Apoi am zis că noi nu avem poze reușite pentru că aparatul este mare și incomod.
Și ni s-a părut imperios necesar să achiziționam un aparat foto profesionist, dar mic, ca să fie ușor de cărat.
Am făcut și asta.
Dar nici de data asta nu am reușit să avem poze reușite.
Copiii noștri nu stau deloc la poze, dar din dorința de a avea poze reușite toți 4, am făcut și ședințe foto profesioniste. Au fost frumoase pozele. Calitative. Luminoase. Corecte. Personajele perfect centrate. Copiii de mână sau în brațe la noi.
Ne e drag și de ele, desigur, daaaar ce credeți?
Altele sunt pozele mele preferate. Că noi ne amintim tot ce trebuie uitându-ne, mai degrabă la o poză spontană. Un instantaneu, cu un telefon neperformant, într-o lumină nefavorabilă.
Am ales 5 poze. Și le notez aici, pe ele și pe poveștile lor din spate.
De locul 5 la locul 1 (în topul preferințelor mele).
LOCUL V
O poză făcută în Atena de Radu. Atât de ne-a asigurat că ne-a încadrat bine, încât l-am încurajat să apese o dată pe buton.
Și a apăsat, nu înainte de a ne spune încă o dată că ne vedem toți foooooarte bine și că se cam pricepe la poze. Mai ales dacă sunt selfie-uri.
Avem multe poze reușite din vacanța aceea dar noi am păstrat-o pe aceasta ca referință. Mai 2018.
LOCUL IV
O poză de familie de pe un vârf de munte.
Era prima zi din an și am zis să facem și noi o poză toți 4. Radu era cu schiurile în picioare.
Îl cheamă P. pe Radu, să ne aliniem toți 4, moment în care Radu alunecă.
Îl prinde P. cumva, înainte ca Radu să cadă chiar de tot, și să le facă pe schiuri proaste, eu îi prind în poză fără ca măcar să văd ceva pe ecranul telefonului din cauza soarelui.
Mă duc la umbră și gata. Am decratat poza de referință din vacanța de la Bansko. Mai ales că suntem mângăiați de soare așa frumos.
Am numit-o ”My chosen ones”. Ianuarie, 2019.
LOCUL III
O poză din avion. Eram așezați toți 4, în linie. Eu cu băieții, culoarul între noi și P.
Și vreo oră sunt foarte prinsă cu milioane de cereri, că vreau apă, că la baie, că să colorăm, că ce m-am plictisit, cât mai avem, când vine mâncarea, oare ce suc să îmi iau, ca să jucăm cărți, ba nu să citim etc.
La un moment dat, facem schimb de locuri. Radu trece la geam, eu la mijloc (între ei, că era nevoie), Tudor la margine și le propun să le arăt video-urile din vacanță, cum se dădeau în toboganul cu apă cu tati.
Tudor dă să fugă pe culoar, eu pun ”barieră” cu piciorul meu, Radu se întinde și se împinge că nu mai avea stare. Mut telefonul pe modul selfie.
Și ce să vezi, tatăl lor…..ăăăăă…..dormea. Că doar era în vacanță :). August, 2018.
LOCUL II
O poză de la ziua lui Tudor. Suprinsă de o prietenă, în timp ce noi încercam să ne ”adunăm” pentru statul la poză clasică.
Și această poză, în poziție ne-clasică, ne amintește de tot ce trebuie de la acea aniversare.
Radu nu se vede, că stă cu spatele la cameră, dar este mândru tare că îi ține tortul lui Tudor. Zâmbește.
P. nu-și ia ochii de la Tudor, pentru că-i supraveghează atent și îndeaproape tot timpul.
Tudor nu are răbdare și chef de poză și vrea ursul de pe tort. Pentru că așa este la 2 ani.
Iar eu râd pentru că în prezența lor, râd des.
Și-ncă o mânuță în poză, pentru că avem mulți oameni dragi, aproape, cu care împărtășim aceste momente.
Na, cine are nevoie de poză clasică. Noiembrie 2018.
LOCUL I
Și aceasta este poza mea preferată.
O familie mai numeroasă ne-au rugat să le facem o poză, ca să fie cu toții.
Le-am facut!
S-au simțit datori să ne întoarcă serviciul.
–Dvs nu doriti o poza toti 4?
-A, nu, stați liniștită, nu cred că stau ai noștri…
-Eeeiii, cum să nu stea? Haideti sa aveti o amintire împreună…dați-mi telefonul
Eu i-am zis:))))
August 2017.
Și mai am poze preferate, pe care am învățat să le apreciez la ceva vreme după ”producerea” lor.
Această poză este făcută cu aparatul foto, cel mare, pe vremea când nu aveam telefoane smart.
M-am uitat prin obiectiv, Radu stătea pe canapea, lângă tatăl lui. Apăs pe buton și asta-i poză. Nu știu când și cum a sărit de pe canapea fix în lada cu jucării.
Dar poza e frumoasă, nu? :))
Și similar poveștii de mai sus, încă una trasă parcă la indigo. Intenția a fost să-i fac poză cum vine spre mine alergând. Am apăsat pe buton. Și mi-a ieșit această poză. Din cauza gecii rigide nu a putut nici măcar să bareze cu coatele căderea. S-a oprit fix în nas.
Ei, dar ce ar fi viața fără amintiri? :))
Și apoi mai asta. când îmi așez părul, zâmbesc și apoi îi cer lui P. telefonul să văd cum am ieșit. Și îi văd pe ei pe fundal. Unul cu fundul pe fața celuilalt.
Dar eu am ieșit bine, nu?:))
Anca Arau
Leave a Comment