Iau ca referință o zi oarecare. Să zicem marți, săptămâna aceasta. Că na, marți sună a 3 ceasuri rele, oricum. Deși nu au fost deloc.
P. pleacă la muncă. Băieții amândoi rămân acasă, fără școală, fără grădiniță.
-Ce vreți să mâncați?
-Ouă moi, zice Radu.
Am fiert 2 ouă, nu le-am nimerit neam, le-am mâncat eu, am pus altele la fiert. Nici astea nu au ieșit cum trebuie.
-Tudor, tu ce mănânci?
-Pepene și castravete.
-Asta nu e mâncare! Omletă?
-Castravete cu ardei, atunci. Dar de fapt nici nu mi-e foame. Eu mănânc direct pepene. Ba nu, vafe (waffles), haaaai că ai zis că faci.
Facem. Am pus masa, am strâns mama. După 10 minute, Tudor anunță senin că lui este foame.
Vine meșterul- ne chinuim de o săptămână să reparăm 2 tavane la băi. Greu, foarte greu, dar asta e altă discuție.
Dă cu smirghel, repară, dă cu var, pleacă…ha, ce ușor pare când scrii :))
În uma lui, un praf de nedescris.
În băi, pe hol, pe podea, pe pereți.
Scot mătura, vrea și Tudor să măture. Măturăm.
Scot aspiratorul. Vrea și Tudor să aspire. Aspirăm.
Scot mopul. Vrea și Tudor să dea cu mopul. De data asta, vrea și Radu să dea cu mopul. Convenim să dăm de 3 ori. Prima dată eu, apoi Radu, apoi Tudor.
Când îi vine rândul lui Tudor, nu stoarce bine, nu ne lasă nici pe noi să-l ajutăm… vă las în suspans, să ghiciți ce se întâmplă, mai departe.
Mai dau eu o dată cu mopul, ei își aduc cutiile cu piese lego. Lego friends, Radu, lego duplo, Tudor.
Se amestecă piesele, se ceartă, se împing.
Le lăsăm așa, că trebuie să plecăm. Am eu o treabă foarte importantă :))
Aveam programare la un tratament facial și pensat, așa că am plecat toți 3.
-Aoleu, dar ce departe e!
-Și ce e așa aglomeraaaaat???
Ajungem, parcăm.
-Așaaa departe? Mergem pe jos acum?
Intrăm. Se așează pe fotoliu, în cameră cu mine.
În primă fază se plictisesc.
Apoi, se ceartă un pic:
Apoi, fac joc de rol. Tudor îl pensează pe Radu. Na, copiii fac ce văd, le ofer un exemplu excelent :))
Ajungem acasă. Mai dăm o dată cu mopul. Strângem cât de cât, jucăriile.
Ajunge și P. acasă.
Casa e clar mai curată decât acum o oră dar mult mai dezordonată decât era de dimineață.
Îmi vine să-i înșir, scurt, la ușă de câte ori am dat cu mopul și aspiratorul și șters praful (și degeaba), vă jur :))
Plec. Aveam puțină treabă. Rămâne P. cu copiii. Revin după 9. Tudor dormea, Radu era în pat.
Ei, și pentru că se întâmplă:
să stea cu ei (și să observe că sunt foarte solicitanți)
ba chiar să și muncească de acasă (și să constate de multe ori, într-o zi că este de o mie de ori mai obositor să lucrezi de acasă, că, doamne, cât țipă copiii ăștia),
să iasă în parc (și să se mire, că alți părinți stau pe bancă, numai el în picioare, planton lângă ei, că fără asistență nu se joacă)
sau la cumpărături cu ei (când fiecare are un cărut, și el trebuie să facă slalom printre ei),
este capabil să-mi spună seară, fără să mă plâng (prea tare:)), că, sincer, nu am de ce), cele mai frumoase cuvinte:
NU-ȘTIU-CUM-REZIȘTI-TOATĂ-ZIUA
Aceste 6 cuvinte care mă bucură cel mai mult!
Ce ușor de mulțumit sunt! 😆
Sursa foto: Unsplah
Photo credit: Photo by Kyle Glenn on Unsplash
Leave a Comment