A fost odată o pereche de teniși negri cu șireturi albe. Care a devenit, alături de alte 3, laitmotiv.

Totul a început în urmă cu 7 ani.

Când, într-o zi P. i-a cumpărat bebelușului nostru de 1 lună și jumătate, o pereche de teniși. 

Miiiiciiii. Simpatic de miiiiciii. Negri, cu șireturi albe. La fel cum avea și el.

I-am găsit haioși și le-am zâmbit așa, ținându-i, pe ei mici, în palmele mele  așaaa de încăpătoare. Și-apoi i-am pus unul lângă altul și imaginea aceea mi s-a părut grăitoare.

Tatăl și fiul

 

Cât de mari suntem noi și cât de mic este el.

 

Numărul 18- cel mai mic număr comercializat, dar mare pentru bebelușul nostru. Împreună cu numărul 45, unul dintre cele mai mari numere din ”ofertă”

 

Și mi-a plăcut această poză. Am printat-o și am înrămat-o, așa neluminoasă și de necentrată cum e.

 

Aici, cu această poză, cu doi teniși negri cu șireturi albe și cu un bebeluș nou-nouț, începea cea mai frumoasă perioadă din viața noastră.

Și am păstrat ca referință tenișii aceștia negri cu șireturi albe. Știți cum fiecare mamă are o pasiune, se atașează de un obiect care a aparținut bebelușului și nu-i mai dă drumul din inimă toată viața?

Ei, obiectul acela pentru mine sunt tenișii negri cu șireturi albe, numărul 18.

Cât de mari suntem și noi și cât de mic este el! 

 

 

După tenișii negri cu șireturi albe, numărul 18 au urmat alte perechi de teniși, numărul 23, 26, 29 și așa mai departe. Că așa e în viața. Picioarele copiilor o iau la fugă.

 

Și undeva, pe la numărul 25, avea să înceapă, de fapt cea mai frumoasă perioadă din viața noastră.

 

Aveam să revenim din nou la numărul 18. Numai că, acum aveam și-un număr 26, printre picioarele noastre de 37 și 45.

 

 

Și ne-am continuat viața de zi cu zi, păstrând ca element de referință, tenișii negri cu șireturi albe, numărul 18.

Mi s-a părut firesc chiar, să îi atârn pe o sârmă deasupra pătuțului noului nostru bebeluș. Să îi vegheze somnul. 

 

Să îi vegheze somnul și să ne amintească constant cât de mari suntem noi și cât de mic este el. 

 

Daaaar așa mic cum era, undeva peste noapte, a luat-o la fugă și el, cât l-au ținut picioarele cele mici.

Astăzi, părinții lor sunt unde erau și acum 7 ani, când am adoptat acest laitmotiv. La numărul 37, respectiv 45.

Au rămas statui, zâmbind și privind încremeniți, cum picioarele cele mici se fac din ce în ce mai mari.

Primul număr 18 este acum 34 iar ce de-al doilea este acum 26. Părinții lor au rămas pe loc.

 

Și gata! Numerele se schimbau de la an la an, ba chiar și la câteva luni. Mama lor s-a hotărât atunci să înghețe prezentul în această poză și să o păstreze ca referință. Laitmotivul vieții ei.

 


Am pornit un blog, pe care inițial l-am numit ”Unu și cu Unu fac Patru”.

Poza de cover era cea de mai sus, cu toți tenișii aliniați. Adică viața noastră toată.

Am schimbat numele.

Cum să fie logo-ul blogului? 

Aaaa, păi tenișii pe o sârmă!

Mi s-a părut atât de firesc. Nu-mi închipuiam că blogul poate avea altă identitate.

Și de atunci păstrez acel prezent, captiv, pe peretele de aici, ca poză de fundal.

Pe umăr, în vacanțe, în parc, la terase sau plimbări. Prezentul nostru de atunci, pictat cu talent de Lyria.

 

La mână, lângă ceas, viața toată, prinsă-n imagini de BuzduBijoux, să știu mereu cât e timpul acum și-n același timp să nu uit cât era atunci. 

A fost odată o pereche de teniși negri cu șireturi albe. Care a devenit, alături de alte 3, laitmotiv.

Viața într-o imagine.

Numărul 18, numărul 26, numărul 37 și numărul 45.

Și va veni o vreme când numărul 37 va deveni, dintr-odată, cel mai mic din înșiruire.


 

About the Author

Anca Arau
Author with 306 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă de băieți și așa mai departe ;)

Magazin online de cadouri. Pentru a fi oferite cu drag unui copil isteț, frumos, poznaș și drăgălaș, așa ca toți copiii.

Archives