…Că degeaba (o)mori cu dreptatea-n buzunar

Pe vremea când făceam eu școala de șoferi, așa completa instructorul auto de educație rutieră cam fiecare frază.

➡ Nu vă bazați exclusiv pe faptul că veniți de pe un drum cu prioritate, dacă ajungeți la o intersecție mai importantă, încetiniți și asigurați-vă și voi că este liber, că vine un căscat care nu observă semnul de ”cedează” și…degeaba mori cu dreptatea-n buzunar.

➡ Dacă pe autostradă sau pe un segement de drum în care se merge cu viteză, mașina din spate nu păstrează distanța regulementară sau măcar o minimă distanță, să nu vă simțiți presați să măriți viteza, dați-vă la o parte și lasați-i să se ducă…că…degeaba mori cu dreptatea-n buzunar.

➡ Dacă o mașină a intrat într-o depășire, pe contrasens, încetiniți, căscați ochii, fiți vigilenți…că….degeaba mori cu dreptatea-n buzunar.

➡ Când intrați într-o intersecție nesemaforizată, uitați-vă în toate direcțiile, nu vă bazați că toți participanții la trafic cunosc regula cu prioritatea de dreapta. Sporiți și voi atenția…că…degeaba mori cu dreptatea-n buzunar.

Și altele asemnenea, acest ”degeaba mori cu dreptatea-n buzunar” era laitmotivul orelor teoretice de educație rutieră.

Și noi doi (eu și P.) am ținut minte și, poate așa ne e și felul, dar,înainte de toate am condus mereu preventiv.

Fără viteză nejustificată, cu vigilență maximă, atenție sporită, fără ogolii în trafic.

Ne dăm la o parte de câte ori ne somează vreun grăbit, oprim forțat ca să ne taie fața vreun șmecher sau vreun căscat, nu ne ambiționăm să nu lăsam pe nimeni în fața noastră, nu ne mândrim cu recorduri de viteză.

Iar când suntem pietoni, nu ne aruncăm pe trecerea de pietoni, traversăm doar dacă mașinile ne-au văzut și au oprit.

Pentru că…degeaba mori cu dreptatea-n buzunar. 

Și pentru că ”viața are prioritate” și ”acasă te așteaptă familia” și ce mai zic toate sloganurile poliției rutiere.

Și mai mult sau mai puțin am crezut că noi, prin condusul ăsta defensiv, putem evita accidentele serioase. Că noi nu mergem cu viteză, frânăm, ne dăm la o parte.

Și apoi mă lovește știrea cu Mario Iorgulescu dar, în toată revolta mea, mă gândesc:

Oare de ce nu a putut să-l evite șoferul care mergea regulamentar? Să traga de volan și să iasă-n câmp? Cred că avea viteză mare și el…

Și citind știrea, aflu și răspunsul

Mașina era staționată la semafor. 

Deci în locul lui, puteam chiar toți. A fost o neșansă și atât. O neșansă care a curmat o viață și a distrus iremediabil, alte câteva.

Pentru că, atunci când vitezomanul Gică își ia mașină mică, ai toate șansele să mori cu dreptatea-n buzunar.

Și la fel ca și mine, cred că și voi vedeți zilnic, șoferi gonind ca nebunii pe străzile înguste, mega-aglomerate de mașini parcate și lipsite deci de vizibilitate optimă.

Probabil de frustrare că au stat în trafic pe bulevradul burdușit de mașini, când reușesc să iasă din coloană, o zbughesc pe străduțele adiacente, fără să se gândească că pe marginea drumului îngust pe care ei îl tranzitează, pot fi școli ori grădinițe, că pe carosabil poate fi un copil cu trotineta, că se știe că trotuarele străduțelor sunt acum, parcări pentru mașini.

Și da, în caz de accident, nu răspunzi legal și ești absolvit de vină, că pietonul era într-un loc nepermis, dar ai putea trăi liniștit cu faptul că ai omorât un copil?

💡 Altfel, și eu sunt pro viteza mare în trafic. Dar nu viteza de rulare ci viteză de reacție, care este invers proporțională cu viteza de rulare.

Pentru că…degeaba mori cu dreptatea-n buzunar.

Photo credit: Photo by Joel Overbeck on Unsplash