”A apărut un tip cu ochii verzi. Și ceva din felul în care se purta cu copiii mei, mi-a reaprins dorința.
Da, dorința.
O parte din sentimentele mele pentru Asaf s-au stins din pricina felului în care se poartă cu copiii.
E ca și cum paternitatea și atracția sexuală ar ocupa aceeași poziție în mintea mea. Sau ca și cum ar ocupa poziții diferite, conectate prin intermediul unui întrerupător: una o aprinde pe cealaltă.
Poate și faptul că Asaf nu știe nimic despre bufnițe, pentru că este, pur și simplu, prea normal pentru a-i putea povesti despre un astfel de lucru, poate că și asta a ridicat o bariera între noi. În orice caz, faptele vorbesc de la sine: trupul-sufletul meu cântă iar și iar pe aceeași coardă a reticenței când sunt în pat cu Asaf (Asta nu înseamnă că nu ajung uneori la un orgasm. Trupul meu știe. Dar până și orgasmele mele sunt puțin reticente, înțelegi ceva din ce îți spun?)”
Este un extras dintr-o carte citită acum mai bine de 1 an și-un articol rămas în ciornă de atunci cu câteva idei schițate. Nu-l comentez, l-am pus doar ca să-l citiți și să vă pun pe gânduri :))
Ea este Hanna, o mamă care a renunțat la carieră pentru a-i crește pe cei doi copii ai lor. Asaf este soțul ei, care o iubește pe Hanna și muncește foarte mult pentru ca soției și copiilor lor să nu le lipsească nimic și într-o scrisoare adresată unei prietene îi descrie acesteia sentimentele cu care se confruntă. Și își imaginează și răspunsul pe care i l-ar da soțul ei.
Cartea de care zic este ”Trei Etaje” a scriitorului israelian Eshol Nevo și cuprinde 3 povești, care sunt de fapt confesiunile a trei vecini de bloc.
Și surprinde niște trăiri care te pun pe gânduri 🙂
Despre viața de cuplu, despre viața de familie sau mai bine zis despre dedesubturile ei, despre copiii ca liant și copiii ca factor de dezbinare a unei relații. Și fiecare poveste (din cele 3) atinge un subiect.
După cum spune chiar autorul:
La fiecare etaj și în fiecare confesiune, poți simți acest conflict între nevoie și moralitate, între ceea ce vreau să fac și ceea ce ar trebui să fac, între ceea ce-mi cere corpul meu să fac și ceea ce mă îndeamnă conștiința să fac. Cred că atunci când există acest gen de conflict există o poveste și asta am încercat să oglindesc în cartea mea.”
Așa, dar să revin la citatul de mai sus. Doar la acest extras, că altfel, pe alocuri mi-a plăcut de Asaf mai mult decât de Hanna 🙂
Dar aici are dreptate:
Poate și faptul că Asaf nu știe nimic despre bufnițe, pentru că este, pur și simplu, prea normal pentru a-i putea povesti despre un astfel de lucru, poate că și asta a ridicat o bariera între noi.
Și tot ea continuă.
”Dacă i s-ar oferi posibilitatea (ipotetic vorbind) să dea o replică la această scrisoare, ar spune acum:
1. Orgasme reticente? What the fuck?
2. Încerc să mă sustrag de la îndatoriile de tată? Ea este cea care îi ține pe copii lipiți de pieptul ei. Nu-i scapă o clipă din ochi. Din punctul ei de vedere, mereu e ceva în neregulă: În felul în care i-am strâns în brațe. În modul în care le-am legat centurile de siguranță. În felul în care i-am hrănit. A fost dezamăgită de mine încă de la bun început. După care a modelat realitatea realitatea în așa fel încât să corespundă dezamăgirii ei”
Hai, că are și el dreptate :))) Cred că mai bine mă duc să mă culc dar nu înainte de a mai lăsa un citat deștept:
„Cât de mult te izolează infidelitatea. După ce ai trăit vreme de douăzeci de ani cu o femeie, nu mai știi unde te termini tu și unde începe ea. Iar dacă te părăsește, pleacă cu tot cu tine”.
Interesantă această imagine de cuplu, nu? Dragostea ca un tot!
Sursă foto: Unsplash
Anca Arau
Leave a Comment