Mai bine că nu am trăit o întreagă viață la un click distanță

Vorbesc despre mine ca să nu vorbesc despre cea mai alfabetizată tehnologic generație pe care a cunoscut-o omenirea până acum, respectiv generația copiilor noștri.

Pentru care, viața, efectiv se trăiește apăsând pe un buton. Nimic de zis, ei sunt cea mai deșteaptă, cea  mai longevivă, cea mai bogată, cea mai numeroasă generație pe care a cunoscut-o omenirea până acum. Sunt cea mai dinamică generație. Și deșteaptă, am mai zis, nu?

Eeeeei, dar să vă zic despre mine, că acum și eu sunt alfabetizată tehnologic, mai mult decât mi-ar plăcea, că mna, vremurile.

Dar altceva voiam să vă povestesc și să constat și anume cum pe mine lipsa tehnologiei m-a făcut mai responsabilă și mai descurcăreață-n viață-n general. De deșteaptă nu știu, asta cred că e din naștere 😛

Și o să iau tot cel mai la îndemână exemplu.

💡 Cel mai tare mi-am dat seama de asta, mai ales în ultima perioada, când în fiecare dimineață trebuia să ajung la o altă școală, deci mereu o adresă nouă. Easy, peasy!

Urc în mașină, scot telefonul, deschid waze-ul, tastez adresa, pun telefonul în suport și pornesc.

😯 Daaaar nu înainte de a trece și eu pe modul robot.

Nu procesez nicio informație, nu știu pe unde mă scoate waze-ul ăsta, nu știu pe unde am luat-o, ce bulevarde am traversat.

Știu doar câ în 27 minute trebuie să ajung pe Bdul Mihalache, unde era destinația mea.

Mai am un minut, trebuie să virez stânga și gata, ajungeam.

Ratez acea stradă la stânga dar nu mă supăr prea tare că oricum era devreme.

Îmi arată waze-ul încă 8 minute. Pfoa, am timp berechet.

Trec iar pe modul robot, fac dreapta după cum mă sfătueiește și arată James, prietenul meu din fiecare dimineață.

Mă trezesc pe o străduță foarte îngustă, între blocuri, unde mă blochez efectiv.

Am în față o mașină de gunoi, care îmi face semn că va dura și să dau cu spatele până în capătul străzii și apoi să o iau pe strada parelelă. Ceea ce și fac, pun în marșarier, dau cu spatele, se creează un mic ambuteiaj, cu mașinile din spatele, scoase de Waze tot pe această străduță îngustă, ne înțelegem cumva, dăm cu spatele-n coloană, în timp ce James tot insista să merg înainte, să fac întoarcere și țin înainte.

O iau pe strada parelelă, fără nicio idee unde sunt, deși bănuiam că trebuie să fiu foarte aproape de destinația mea. Știam doar că sunt pe niște străduțe întortocheate la mila lui James.

Deci o iau pe strada parelelă, apoi mă hotărăsc să ascult iar de Waze, să mă scoată din belea, că habar n-am unde sunt.

Și după 5 viraje înguste, ajung iar, unde credeți: în spatele mașinii de gunoi de acum 10 minute!!! Și deja acum nu mai aveam deloc timp berechet. Plus că mie nu-mi place deloc să întârzii, cred că tot de la lipsa tehnologiei cu care am crescut mi se trage și asta, vă povestesc :))

➡ Și acela a fost momentul, în care am tras pe dreapta, am oprit waze-ul și mi-am tras 2 palme. Ca să ies din modul robot,

Că deșteapto, știi Bucureștiul bine, nu mai zic de bulevardul Mihalache, cum e posibil să te învârți 20 de minute în jurul unei școli, fără să fii capabilă să ajungi, doar pentru că James nu știe să te ghideze???

M-am uitat pe hartă unde trebuie să ajung, cum se numește strada unde sunt, care este blocată și ce alte străzi adiacente mă duc la adresa mea. Am întrebat și vreo 2 oameni :)) Și am ajuns în câteva minute, evident.

Exact cum făceam pe vremea când trebuia să ajung la client la o anumită oră și nu aveam nici internet pe telefon și nici waze care să mă ducă de mână până acolo.

Mă uitam pe hartă la birou și în cazurile mai complicate printam harta și o luam pe mine. Și știam clar și rămâneam și foarte alertă la volan- o iei pe Regina Elisabeta, până la intersecția cu Berzei, apoi o ții pe Berzei și faci la a treia la dreapta și mai departe…

Și acum mi se pare de-a dreptul fabulos cum mă descurcam în altă viață, fără waze.

Dar dacă nu aș fi trăit și alte vremuri, cam cât de ușor e să faci un mic atac de panică că nu știi unde ești și nu poți afla apăsând pe un buton?

 

Vă dați seama că am dat acest exemplu, pentru că mi s-a părut la îndemână și deși, poate este stupid, l-am dat doar pentru pentru a evidenția tot ce înseamnă a-ți trăi toată viața apăsând pe un buton. Și dacă butonul nu-ți răspunde, pfoai, păi nu ai niciun plan de backup.


Noi, când eram la liceu, vineri sau sâmbătă seară ne întâlneam la ora 8 la ceas, în centru. Și de acolo hotăram ce facem.

Deci ora 8. Și hai, poate ne așteptam unii pe alții 10 minute. Și aia era.

Dacă nu ajugeam la 8, însemna fie să bântui singură prin oraș în căutarea prietenilor, fie să mă întorc acasă cu coada-ntre picioare și cu distracția pe săptămâna aceea ratată. Nu avea nimeni telefon mobil, întâlnirile erau ferme, nu de genul ”dă-mi un semn pe wapp când ajungi și îți zic unde suntem”

Și atunci am învățat pe pielea că punctualitatea este extrem de importantă-n viață. Că dacă nu ajungi la timp, ești lăsat pe dinafară. La propriu și la figurat 🙂

Și foarte rar mi se întâmplă să întârzii undeva, de frică să nu ratez ceva, cred :)) 


Am făcut proiecte și am scris lucrări de licență, în care documentarea se făcea clasic, la bibliotecă, luai o carte, căutai ce-ți trebuie, luai alta, scoteai trei idei, apoi încă una și încă una, și încă una, și încă una și încă una și azi și mâine și săptâmâna viitoare și tot așa.

Eeeeei, dar pentru că am făcut asta, mă face să apreciez cu adevărat minunea aceasta care este google și internetul și tehnologia. Și să am răbdare să caut o informație, dacă îmi trebuie, și pe pagina 8 a google-ului, pentru că mie tot mi se pare incomparabil și infinit mai ușor să cauți acolo, din vârful patului, chiar dacă ești pe a opta pagină, decât să cauți într-o bibliotecă.

Păi să mă fi născut eu cu google-ul la picioarele și să nu fi făcut niciodată o altfel de documentare, cred că nu aș fi ajuns în veci pe pagina 2 a google-ului, ce să zic de pagina 8. Adică dacă nu e pe prima pagina, nu există informația și gata, că doar totul trebuie să fie la un buton distanță, nu?


Photo by Ashim D’Silva on Unsplash

About the Author

Anca Arau
Author with 384 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă de băieți și așa mai departe ;)

Magazin online de cadouri. Pentru a fi oferite cu drag unui copil isteț, frumos, poznaș și drăgălaș, așa ca toți copiii.

Archives

Cică dacă nu ai facebook, nu exiști. Am și eu ca să ne împrietenim mai ușor