Singurele nopți care-mi doresc să treacă mai repede chiar dacă asta înseamnă să sar eu peste orele de somn

Niciodată nu mă grăbesc ori doresc să treacă repede noaptea, evident. Chiar deloc. Ba mai mult, chiar mă bucur aproape de câte ori mă trezesc, strigată de copii, să-l învelesc pe unul, să îi aduc apă celuilalt și tot așa și observ că e de-abia 1.41 am.

Pfoai, cât timp mai am de dormit.

Mă întorc în pat, parcă și mai bucuroasă, decât la începutul nopții că mai e noapte pentru atât de multă vreme de acum încolo și am timp să dorm.

Deci, după cum spuneam nu mă grăbesc ori doresc să se facă dimineață, din simplul motiv că, de câte ori mă trezesc forțat noaptea (de 8 ani, adică:))), îmi este somn și mă bucur când ceasul îmi arată o oră mică-n noapte.

Eeeeei, dar tot în acești 8 ani, am dat de o singură excepție când îmi doresc ca nopțile să treacă mai repede, adică nici să nu simt când trec,  chiar dacă asta înseamnă să sar peste somnul din noaptea respectivă, să fie efectiv cât un clipit de gene….și anume nopțile în care copiii sunt răciți.

Să iau exemplu noaptea trecută.

Ambii copii, s-au culcat la 8, cu nas desfundat și antitermic administrat (la Tudor e foarte complicat să ia Nurofenul, deci orice reușită e o adevărată victorie).

Fiecare dintre noi doarme cu un copil. Eu cu Tudor, P. cu Radu.

După ce am adormit copiii, ne facem și noi un ceai cu ghimbir și lămâie și punem un film. În timpul filmului hotărâm că mai bine ne culcăm și noi mai devreme, ca să ne odihnim. Ne culcăm la  22.30, fiecare cu copilul lui.

După un timp, îl aud pe Radu că s-a trezit. Mă duc și eu la ei în cameră. Radu se plângea că nu poate să respire, că are nasul foarte înfundat, că îl doare capul, că are febră, că îi este frig. 

Ok, mă duc să pregătesc antitermicul. Oare cât o fi 6, 7 dimineața? Parcă se și luminează, nu? Îl întreb pe P. cât e ceasul, adică să-mi confirme dacă e 6 sau 7, că mi se păruse că dormisem o veșnicie. 

E 11.42 mi-a zis el extrem de mirat, se vedea după fața lui.

Câââât?

Da, cum se poate? 11.42??? Și eu am zis că e cel puțin 5 dimineața.

Și pentru că e de-abia 11.42, asta înseamnă că de-abia au trecut 4 ore de la ultimul antitermic, nu 10 ore cum credeam eu.

Îl culcăm pe Radu și de data asta mă bag în pat, nu cu gândul

Aaaa ce bine că e de-abia 11.45 și ce tare că mai avem mult de dormit”

ci cu gândul:

Oau, de-abia 11.45 și el a făcut din nou febră. Sper ca următoarea trezire să fie dimineață.

Evident că nu a fost așa. La 1.45 a făcut Tudor febră, apoi la 4 Radu. Mie mi se părea dimineață târziu la fiecare trezire 🙂 Deci acestea sunt singurele nopți care-mi doresc să treacă mai repede, chiar dacă asta înseamnă să sar peste somn.

Știți ce zic? Prima noapte, după câteva zile de viroză în care dorm  copiii bine, adică aproape de normalul lor se simte așa ca o mare victorie, nu?

Sursă foto: Arhivă personală, Radu, 4 luni.

About the Author

Anca Arau
Author with 334 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă de băieți și așa mai departe ;)

Magazin online de cadouri. Pentru a fi oferite cu drag unui copil isteț, frumos, poznaș și drăgălaș, așa ca toți copiii.

Archives

Cică dacă nu ai facebook, nu exiști. Am și eu ca să ne împrietenim mai ușor