Acum mai bine de 8 ani, pe vremea când noi nu aveam mașină și Radu urma să se nască, recunosc că mie nu mi se părea așa grav să-l țin în brațe la vreun drum scurt, cu taxi-ul.
Adică da, cumpărasem scoică, dar fără să ne interesăm prea mult, respectiv scoica care se vindea cu landoul și căruțul sport.
Numai că, norocul nostru a fost că țara în care s-a născut Radu avea niște reguli foarte clare în ale transportului copiilor în autovehiculele personale ori nu.
Adică clar și răspicat:
Copilul nu este transportat decât în dispozitiv special și asigurat corespunzător. Nu există excepție ori derogare de la această regulă. În taxi, copiii nu sunt ținuți în brațe, pentru că șoferul ar primi amenzi usturătoare, și-ar risca locul de munca. Și pentru ce? Doar ca să facă pe plac un părinte neinformat?
Că eu așa mă gândesc, că toți părinții care aleg să își țină copiii în brațe o fac pentru că nu cunosc statisticile înfiorătoare și riscurile imense își expun copiii. Și pe acești părinți îi pot înțelege, dar să cunoști realitatea, să știi și să-ți transporți copilul în brațe ori fără scaun sau centuri, e destul de înțeles.
Și așa, în România legea este destul de permisivă, în sensul că este obligatoriu să transporți în scaun auto omologat doar copiii cu vârstă mai mică de 36 de luni.
(12) Conducatorii de autovehicule avand locuri prevazute prin constructie cu centuri de siguranta au obligatia sa se asigure ca, pe timpul conducerii vehiculului, minorii poarta centurile de siguranta sau sunt transpoertati numai in dispozitive de fixare in scaune pentru copii omologate, in conditiile prevazute de regulament.
(13) Conducatorilor de autovehicule le este interzis sa transporte copii in varsta de pana la 3 ani in autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranta, cu exceptia celor destinate transportului public de persoane, precum si a taxiurilor, daca in acestea din urma ocupa orice alt loc decat cel de pe scaunul din fata, in conditiile prevazute in regulament.
Copiii cu varsta de peste 3 ani, avand inaltime de pana la 150 cm, pot fi transportati in autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranta doar daca ocupa, pe timpul transportului orice alt loc decat cel de pe scaunul din fata.
(OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, Republicata si Actualizata 2017, Capitolul V: Reguli de Circulatie, SECTIUNEA 1: Obligatiile participantilor la trafic, art. 36)
Așa, și după această paranteză lungă, să revin la momentul de acum 8 ani și mai bine.
La ultimul consult înainte de naștere, am primit lista celor necesare pentru naștere, printre care și scoica auto. Da, trecută pe lista de la spital.
A venit ziua cu pricina, am plecat la spital, cu scoica, că doar era trecută pe listă, am născut și peste 3 ore a venit doctorul să se ne facă externarea (așa e acolo, pleci foarte repede acasă).
Și pe lângă consult, hârtii, ceva sfaturi, ne-a întrebat cu ce plecăm.
Păăăi cu taxiul!
Ok, comandăm noi.
A ajuns taxiul, e în parcarea subterană, vă conduc.
A nu, nu e nevoie, nu vă deranjați.
Așa e procedura, ajungem la mașină, montați scoica, vă ajut să poziționați copilul (care repet avea 3 ore de viață, hai maxim 3 ore și un sfert) și vă dau și externarea.
Mă uit la P. în acel moment și el înțeles din privirea mea ce voiam să-i transmit:
Hai că-s nebuni ăștia cu sistemul și procedurile lor.
Și fix așa s-a întâmplat: ne-a semnat externarea la mașină, cu copilul aranjat și asigurat corespunzător în scoica lui auto, care era trecută pe lista celor necesare pentru naștere.
Îmi pare rău că nu am fost pe fază să încerc o glumă:
Aaaa nu, că noi îl ținem în brațe, nu vă chinuiți cu scoica aia :))
Aș fi vrut să îi văd privirea consternată.
Copiii noștri au acum 8, respectiv 4 ani și nu călătorit niciodată altfel decât în scaun auto omologat și corespunzător vârstei (deși amândoi au depășit de mult acei 3 ani, de Radu nu mai zic, are și peste 30kg :))
Copiii care nu călătoresc în dispozitive speciale sunt de 7 ori mai expuși riscului de a fi vătămați în accidente rutiere.
La o viteză de 64 km/oră, corpul unui pasager din mașină cântărește la impact de 9 ori propria greutate, ceea ce duce la spargerea organelor și, implict, la hemoragie internă. Impactul unui copil cu parbrizul în caz de accident este echivalent cu căderea de la etajul 3 al unei clădiri.
Iar România este fruntașă, în UE în ceea ce privește numărul copiilor morți în accidente auto.
Și cu aceste statistici în minte, urmăresc la un moment dat un video, al unei vedete foarte cunoscute care-și filma copiii în timp ce cântau în mașină. Băiat și fată, liberi pe bancheta din spate, mașina în mers, fetița simpatică, cu voce frumoasă. Și citesc comentariile, video-ul avea mai bine de 1 milion vizionări.
Cineva întreabă:
Dar totuși fetița este foarte mică, ar fi bine să fie transportată în scaun auto, mai ales că dai un exemplu etc.
Pfoi, ce de controverse a născut acest comentariu, cu zeci sute de reply-uri. Cele mai multe erau (și citez, aproape):
Bravo ei, de asta îmi place de ea, e foarte naturală, nu ca toate vedetele care se sparg în figuri cu scaune auto.
Dar noi cum am crescut și nu am mai murit.
Hahahhaha, ce panicate sunt mamele de azi, auzi, scaun auto, hahahha, săracii copii, dar nu vreți și o lesă?
Și atunci, când citeam aceste comentarii, fix la acest aspect m-am gândit: diferența uriașă de mentalitate între 2 țări apropiate geografic.
Aaa, și am și un video, filmat acum câteva luni, la propunerea unui coleg de muncă, cam pe nepusă masă dar mai bine așa.
Și una din întrebările principale a fost:
Dar cum îți convingi tu copiii să stea în scaun auto?
Păi ei nu știu că se poate altfel. Atât de simplu este.
Anca Arau
Leave a Comment