Zi după zi și an după an…am strâns amintiri într-un cufăr, mai mare decât un geamantan

Știți cum fiecare mamă are o pasiune, se atașează de un obiect care a aparținut bebelușului și nu-i mai dă drumul din inimă toată viața?

Eeee, eu am mai multe. Și nu le dau drumul nici din casă, nu numai din inimă, deși de fel nu sunt strângătoare deloc. Renunț ușor la haine, obiecte, cărți dar când vine vorba de cutia cu amintiri….hm, e mai mare decât un geamantan foarte mare 🙂

Tenișii lui negri cu șireturi albe.

Numărul 18- cel mai mic număr comercializat, cât jumătate din palma mea dar mare pentru bebelușul nostru.

I-am găsit haioși și le-am zâmbit așa, ținându-i, pe ei mici, în palmele mele  așaaa de încăpătoare. Și-apoi i-am pus unul lângă altul și imaginea aceea mi s-a părut grăitoare.

Tatăl și fiul sau cât de mari suntem noi și cât de mic este el. Și cât de mare va ajunge.

Aici, cu această poză, cu doi teniși negri cu șireturi albe și cu un bebeluș nou-nouț, începea cea mai frumoasă perioadă din viața noastră.

Și am păstrat ca referință tenișii aceștia negri cu șireturi albe.

 

I-a purtat cât i-a purtat și au plecat direct în cutia cu amintiri.

Lângă căciulita din maternitate, aceea bleu deschis cu dungulițe și un pic țuguiată, pe care i-a pus-o doctorul pe cap, repede după ce s-a născut.

Am plecat cu ea acasă, a purtat-o, cât a purtat-o și apoi a luat drumul veșniciei spre cutia cu amintiri.

Și căciulița aceasta a lui Radu stă acolo în cutia cu amintiri, lângă primul body al lui Tudor.

Care primul body este așezat în cufărul fermecat peste cămășuța pe care a purtat-o când a făcut 1 an.

Și mai departe, în această cutie magică stau mândre 2 șuvițe de păr- una blondă, una șatenă.

Dinți de lapte, albume cu amintiri și notițe și povești despre ei mici.

Ba chiar, și un animal de companie 😀