Dubai-ul este o destinație care nu m-a atras niciodată. Dar niciodată. Adică niciodată nu mi-am dorit să vizitez Dubai. Mi se părea o destinație neatractivă, un loc superficial, comercial, fără esență, adică doar grandoare, kitsch. Ceea ce până la un punct este foarte adevărat.
Dar cu toate astea, l-am găsit plin de culoare și foarte potrivit pentru câteva zile de vacanță cu copiii, așa că mi-am schimbat un pic părerea despre el 🙂
Long story short, am vizitat Dubaiul cu copiii, la începutul lui noiembrie 2019.
Și pe principiul, mai bine mai târziu decât niciodată, acum, că am prins câteva momente libere, consemnez aici, sub formă de Jurnal de Vacanță, zilele noastre în Dubai, pe aceeași structură a articolelor noastre de vacanță și cu aceeași mențiune- nu este un blog de travel, nu știm să facem poze, nu le edităm, centrăm, sunt făcute cu telefonul pe care l-am avut la îndemână cu scopul unic de a crea amintiri.
Deci Dubai, văzut și povestit de noi:
Unde? (am stat, ce am vizitat)
Cât? (am cheltuit)
Când? (am fost)
Cum? (am ajuns, ne-am deplasat)
Bine de știut (înainte de plecare)
BINE DE ȘTIUT
➡ Este o destinație cu un climat fierbinte și foarte fierbinte. Adică un emirat cu un singur anotimp, respectiv o vară călduroasă.
Cea mai perioadă de vizitat Dubai, în sensul că temperaturile sunt suportabile este sezonul rece de la noi.
Adică din noiembrie, când temperaturile încep să coboare spre 30 grade, până prin martie.
➡ Nu este o destinație de descoperit la picior. Nu este un oraș care poate fi luat la pas, în primul rând pentru că distanța dintre obiective este mare, apoi este foarte cald și ca să fiu sinceră nici nu prea am văzut trotuare :))
➡ Este un oraș aglomerat. Cu ambuteiaje în trafic, deși are o infrastructură extraordinară.
➡ Consumul de alcool în public nu este permis. Nu se consumă alcool. În sensul că nu se găsește la supermarket. În anumite restaurante, poate fi comandat.
➡ Este un stat care se conduce după dreptul islamic, chiar dacă toleranța față de comportamentele mai liberale, ca să zic așa, este mai ridicată. Deci îmbrăcăminte modestă și fără semne de afecțiune evidente în public.
➡ Nu este nevoie de viză pentru vizitarea Dubai-ului.
➡ Taxiurile sunt ieftine și ușor de găsit, inclusiv pentru distanțe de zeci de km.
➡ Diferența de temperatură afară/ interior este de vreo 15 grade.
➡ Este mai bine (și mai ieftin și mai rapid) să achiziționăm biletele de acces la obiectivele turistice, online.
CÂND? (am fost)
Noi am fost în Dubai la începutul lui noiembrie, ca să prindem cei 4 ani ai lui Tudor acolo. Termperaturile au fost suportabile, chiar foarte ok.
CUM? (am ajuns)
Cu Wizzair, orar de zbor bun, 5h30 durata de zbor iar avionul aterizează pe aeroportul secundar Al-Makhtoum.
Noi am închiriat mașină din aeroport și mi s-a părut bine așa, să avem mașină proprie la dispoziție, fiind cu 2 copii după noi.
UNDE? (am fost)
Aici o să trec în revistă ce am făcut și am văzut și totodată las și locația unde am stat noi. Sunt o grămadă de variante de cazare în Dubai, noi am stat aici.
Este un aparthotel din Al Barsha, Dubai situat lângă Mall of the Emirates. Noi am căutat un aparthotel, adică să avem 2 camere și să aibă parcare proprie. Am avut 2 dormitoare măricele, b băi și un living.
Noi am stat 5 zile și fiind cu copiii nu ne-am dorit un program foarte solicitant.
Ne-am propus să facem în tihnă un obiectiv pe zi și să ne pliem pe programul și rutina copiilor.
Buuun, deci ce am văzut noi pe zile.
Am ajuns seara, în jur de ora 23 la hotel, deci de a doua zi a început practic vacanța noastră.
ZIUA 1/ 3 noiembrie
Am ales în această zi să vizităm BURJ KHALIFA, cea mai înaltă clădire din lume.
Și am ales să ne începem vacanța cu acest obiectiv turistic, pentru că era ultima zi în care Tudor putea intra fără să plătească. Copiii sub 4 ani au acces gratuit iar pentru el era ultima zi, înainte să facă 4 ani.
Pentru copii este un obiectiv important doar pentru simplul fapt că este CEA MAI ÎNALTĂ CLĂDIRE DIN LUME și ajungem sus CU CEL MAI RAPID LIFT DIN LUME și trecem prin CEL MAI MARE MALL DIN LUME.
ZIUA 2/ 4 Noiembrie
Pentru că doar o dată în viață faci 4 ani, am zis să-l ducem pe sărbătoritul zilei într-un Legoland și WaterPark, că lui îi place și lego și bălăceala în apă.
Și am notat din acea zi aniversară:
🌶Scandalul monstru pe care l-a făcut înainte să urce în barca lego, doar pentru că domnul de acolo l-a măsurat și i-a spus că la înălțimea lui trebuie să poarte vestă de salvare.
S-a simțit foarte jignit, adică el tocmai a făcut 4 ani. Dar măcar am fost in centrul atenției…multe minute 😃
🍉a mâncat 2 înghețate, până la prânz numai și s-a plâns de câteva ori de căldură ceea ce nu s-a mai întâmplat, de ziua lui, până acum.
🍋s-a plimbat de 2 ori cu un submarin și a văzut pești adevărați și rechini mici adevărați și comori și și sirene din lego;
🍊s-a urcat într-o mașină mare de pompieri, exact ca lego-ul lui de acasă.
🍌a văzut o construcție din 440.000 piese lego, la care s-a muncit 5000 de ore și era tocmai Burh Khalifa în care a urcat el ieri;
În acest parc sunt foarte, foarte multe de văzut. Pentru noi, o zi și pentru lego și pentru waterpark a fost puțin. Din această cauză, la lego am vizitat cam jumătate. Sunt o grămadă de atracții pentru copii aici, conduc mașini și își iau permisul auto, se dau în bărci și urcă-n mașini de pompieri din lego, sunt orașe, clădiri, trenuri, poduri, autospeciale, oameni și tot ce-ți trece prin cap, construite, din lego- mai sau mai mari.
ZIUA 3/ 5 noiembrie
Ziua aceasta iar le-a plăcut mult copiilor.
În prima parte a zilei, am rămas la hotel, copiii au fost un pic la piscină dar am murit de cald, că piscina era pe acoperiș, deci nu era de stat la piscină iar după amiază am plecat într-un safari în deșert.
Cu o mașină 4X4, ne-am dat pe dunele de nisip (mie nu mi-a plăcut partea asta, pentru că am rău de mașină), apoi, la apus am ajuns la ”oază”.
Am luat masa, Radu s-a urcat pe o cămilă, și-a făcut tatuaj cu henna, au urmărit, foarte încântați spectacolul și apoi am plecat spre hotel.
ZIUA 4/ 6 noiembrie
Această zi a fost tot împărțită în 2.
În prima parte ne-am întâlnit cu o fostă colegă, la recomandarea ei în resortul AL QASR MADINAT JUMEIRAH.
Madinat Jumeirah este situat de-a lungul unui kilometru de plajă privată, lângă hotelurile Jumeirah Beach, Burj Al Arab și Wild Wadi Water Park.
Pitoresc, frumos, mare, cu peisaje exotice.
Iar în a doua parte a zilei, am vizitat Dubai Mall, Muzeul Acvatic de aici și am văzut spectacolul de lumini de la fântânile din fața Burj Khalifa.
ZIUA 5/ 7 Noiembrie
Aquaventure de la Atlantis the Palm Dubai.
Acesta este unul dintre cele mai palpitante parcuri acvatice din Dubai. Sunt multe atracții pentru toate vârstele, tobogane coborând în spirală în jurul noii piramide dar și cel mai lung traseu de tiroliană din Orientul Mijlociu.
Mai e „Leap of Faith”, înalt de 27,5 metri, care i-a purtat pe Radu și P. printr-un tub transparent, înconjurat de rechini și pisici de mare. Nu avem poze interesante de aici, că am lăsat telefonul în rucsac, ba chiar și în vestiar, cred. Dar distracția e garantată, pentru toată familia aici.
CÂT? (am cheltuit)
Păi însumat și adunat și în lei defalcat:
√ Hotel- 3000 lei (5 nopți)
√Avion- 3500 lei (4 bilete dus-întors)
√Mașina- 1000 lei (închiriat mașină mică și benzină)
√Intrare BurjKhalifa- 750 lei (3 persoane)
√Safari deșert- 540 lei (4 persoane)
√Intrare Legoland&Water Park- 540 lei (4 persoane)
√Intrare parc acvatic Atlantis- 1500 lei (4 persoane)
√Mâncare- 1500-2000 lei (4 persoane, 5 zile)
Și gata, asta a fost aniversarea lui Tudor de 4 ani:D
3 Comments