Copiii care cresc și casa care rămâne mică

Sub streașina casei bunicilor și-au făcut cuib, ca în fiecare an, niște rândunele simpatice. Și-și cresc ele aici, în cuibul de sub streașină puii lor gălăgioși. Puii lor, aproape la fel de gălăgioși ca ai noștri. Sau poate nu chiar aproape.

Acum 2 săptămâni când am ajuns noi la Medgidia, de-abia le zăreai ochii și cu greu puteai să-i numeri. Or fi 4 or fi 5? Nu prea se vedeau.

După încă câteva zile, dar nu multe, vreo 2, puii s-au mai înălțat un pic. Și de uitau din cuibul lor ca de la balconul casei. Îi puteai număra sunt 5. Și se agitau, și deveneau foarte vocali de câte ori părinții lor se întorceau în cuib cu ale gurii. Așteptau guralivi și fericiți, cu gura deschisă. Atât de dependenți de părinții lor erau. 

După încă câteva zile, ni s-au părut și mai mari. Păreau că înțeleg mai multe. Dar tot dependenți de părinții lor. Să îi hrănească, să-i spele, să-învețe cum se zboară și sensul vieții. Încă aveau loc în cuib. Mai înghesuiți dar încăpeau fără probleme. 

Până într-o dimineața, din aceste 2 săptămâni, când am ieșit cu cafeaua dimineața și am avut un fel de șoc. Uimitor de mari mi s-au părut.

Unul dintre și-a luat și zborul, a căzut, am vrut să-l punem la loc, s-au agitat rău părinții când ne-au văzut, cocoțați pe scară, lângă cuib. A zburat puiul. Și au rămas în cuib 4. 4 pui mari. 

Avem deci 5 pui care au crescut ca din apă, afară, și încă 4 care au crescut tot ca din apă, în casă.

Toți nepoții din casa sub a cărei streașină își fac cuib în fiecare an, niște rândunele simpatice și gălăgioase.

Și știm sigur cât de mult au crescut puii din casă, după această masă pe care o avem la Medgidia. E mare, pătrată, cu colțuri ascuțite, cam 90 de cm înălțime.

În primul an de viață al copilui venit în vizită la bunici, masa nu incomoda deloc. Ei mergeau de-a bușilea și apoi în picioare dar treceau lejer pe sub masă. Deci, era ca și cum nu ar fi fost.

La 2 ani,  masa era cât copilul. Intra la fix, razant pe sub ea.

La 3 ani, bunica lor, la fiecare vizită, a acoperit colțurile pătrate cu colțare rotunde. Copilul deja întrecuse masa. Acum ajungea cu urechea până la masă.

La 4 ani, colțarele au fost ”îmbrăcate” cu mănușile de box ale lui Radu și lipite frenetic cu scotch, mult scotch. Ca în cazul în care copilul deja mare cade-n colțul mesei, să aterizeze pe moale.

 

Și de fiecare dată când mergeam la Medgidia, realizăm ce mari au crescut copiii noștri și ce mică a rămas masa ce mare.

Iar într-una dintre aceste zile, de la ultima vizită toți cei 4 pui din casă se jucau pe lângă masă.

Puiul cel mare are, acum,  8 ani și 1,30 cm înălțime. Masa e un fleac pentru el. A fost el atât de mic vreodată, încât să treacă pe sub masă?

Urmează al doilea și al treilea pui, de aceeași vârstă, 4 ani și jumătate și 110 cm deja. Masa nu mai reprezintă un pericol. Că ei s-au făcut mari.

Și ultimul pui, în rang, pe la 80 cm, care abia a pornit în picioare, nu are motive să considere masa cea mare un risc. Că-i prea sus. Și cââââât mai are până la masă. Când s-o face și el așa înalt ca masa?Pare atât de departe acel moment. Dar probabil, acel moment va fi la următoare vizită. 

Că asta fac puii de orice fel. Cresc. Și tot cresc. Și nu se mai opresc. Depășesc scaune, mese, paturi, părinți și apoi chiar uși. Ușile acelea mari, pentru care clanța reprezenta un fel de Everest așa sus părea, de vizor ce să mai zic 🙂

Copiii care cresc și casa rămâne mică. Casa care rămâne mică și copiii care își iau zborul. La propriu în cuibul de afară, la figurat din cel din casă.

About the Author

Anca Arau
Author with 387 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă de băieți și așa mai departe ;)

Magazin online de cadouri. Pentru a fi oferite cu drag unui copil isteț, frumos, poznaș și drăgălaș, așa ca toți copiii.

Archives

Mulțumesc și mulțumesc