Poate el nu are albume foto și foldere de poze ordonate cu prima zi, prima săptămână, prima lună, primul an, așa cum are fratele lui mai mare. Și mai facem.
Poate lui nu i-am pozat fiecare deget în parte, vârful nasului și lobul urechii.
Poate nu are nici filmulețe de zeci de minute în care surprinzi o grimasă ușoară ori un zâmbet în colțul gurii.
Poate la el nu ne-am strâmbat în fel și chip ca să râdă când îl prindem în poză.
Poate pe el nu l-am îmbracat de poze și nu am creat scenarii perfecte de pozat
Dar cât de firești sunt imortalizate amintirile cu el.
Cu poze mișcate, unele întunecate, și din prima zi, și din a doua, și din a zecea.
Și de la prima aniversare și de la a cincea.
Și când râde și când plânge.
Și când sare și când doarme.
Și din dormitor și din bucătărie.
Și singur și cu noi.
Și în brațe și pe jos.
Și de acasă și din vacanță.
Ca să nu-l uităm nicicând pe el cel de atunci.
➡ Să nu ne pară rău că s-a făcut mare și că nu ne-am bucurat suficient de el. Că ne-am bucurat.
➡ Să nu ne pară rău că nu l-am filmat și pozat mai mult. Că l-am filmat și pozat cât trebuie.
➡ Să nu ne pară rău că nu am râs mai mult și ne-am ucat mai intens. Că am râs. Că ne-am jucat.
➡ Să nu ne pară rău că nu l-am învățat mai multe și nu i-am arătat mai mai mult din lumea cea mare. Că l-am învățat și i-am arătat.
Iar mii de poze ne stau mărturie că anii lui au trecut cu atâta bucurie.
Și parcă nu am realizat asta nicicând mai bine ca înainte de a cincea lui aniversare când am scotocit bine prin pozele cu el, care nu sunt organizate, nici măcar salvate din telefon.
Dar am găsit tot ce-mi trebuia ca să amintim de acești 5 ani și-n format clasic, nu numai virtual.
Și am prins toți anii lui într-un album foto, sub forma unei cărți aniversare, că odată-n viață face omul 5 ani.
Iar să scotocesc prin sute de poze a fost parcă că o călătorie spre cea mai cea destinație-EL. El, de acum 5, 4, 3, 2, 1 an, de ieri și de azi. Un copil coborât din Soare să ne dea și mai mult sens, savoare și culoare.
Am vrut să-i arătăm și să nu uităm nici noi nicicând ce mare era, pe când abia așteptam să-și ia nasul la purtare și ce mic s-a făcut apoi.
Ce bebeluș rotund și pufos a fost și ce frate minunat îl aștepta acasă.
Cât a râs, cât a plâns, cât s-a jucat, cât s-a bucurat și cât s-a încruntat.
Un băiețel rupt din Soare, o minune cu 2 mâini și 2 picioare.
0,1,2,3,4,5. Deja 5 ani. Niciun dinte, 2 dinți și apoi 20. Primul tort și al doilea, și al treilea și al patrulea. De abia 5 ani.
Să crești cu un frate nu-i ușor. Câteodată îți vine să-i strigi că-l adori, altădată că-l omori.
Și am vrut neapărat să nu uităm nicicând cum ne-a îndulcit viața de familie, ce supererou a fost în bucătărie și cum a gătit cu bucurie.
Dar dintre toate întâmplările, un lucru rămâne cert. În 4 e cel mai bine. Iar pentru asta îi mulțumim lui, copilul coborât din Soare, venit să ne dea vieții și mai mult sens, savoare și culoare.
*Dacă vreți să vă păstrați amintirile și-n format fizic, să le pipăiți și să le savurați la cafeaua de dimineață, mai adaug că albumul nostru este făcut de Celebook, mie îmi place programul lor de creare și editare album foto online, am mai făcut fotocărți la ei și în trecut. Iar pentru albumele foto copil, au ilustrații și imagini de fundal simpatice tare.
Și mai facem.
Că omul înțelept își face provizii. Să ne țină de cald, că ei cresc și nu se mai opresc.
Anca Arau
Leave a Comment