Ți-ai lăsat copilul să sară în bălți? De ce e asta o idee bună

Natura poate avea un impact profund asupra sănătății fizice și mentale a copilului. Numeroase studii confirmă acest lucru. Un studiu recent al unor cercetători de la Universitatea din Illinois, SUA, arată că doar doar două ore petrecute de copii în natură săptămânal sunt asociate cu sănătatea și bunăstarea.

 

Alte studii au demonstrat că interacțiunea celor mici cu natura poate fi asociată cu performanțe academice mai mari, niveluri reduse de stres, abilități sociale îmbunătățite și multe altele. Și în timp ce trebuie să facem o distincție clară între ce înseamnă educația pentru mediu și petrecerea timpului în natură, cele două sunt strâns legate între ele, iar copiii care iubesc natura sunt cei care o protejează.

 

Știți că vă povesteam mai demult de băieții mei și verișoarele lor? Radu și Tudor au două verișoare. Ele nu locuiesc în România, dar toată vara și-au petrecut-o împreună.

Cea mica avea pe atunci 3 ani și de câte ori mânca un fruct, păstra sâmburele și se ducea să îl planteze. Așa știa ea de la creșa ei. Băieții mei cam râdeau de ea, dar ‘le-am închis gura’ când le-am arătat frunzulițele care dat din sâmburii ei de pepene. Mi s-a părut și mie grozav când am văzut poza trimisă de mama.

Uite, vezi, are dreptate fata, de înseamnă educația pentru mediu. La 3 ani, ea știe mai multe decât noi la un loc.

Cea mare, care e de o vârstă cu Tudor (6 ani), l-a certat constant  pe Radu toată vara că mototolește  foile după ce a desenat ceva greșit.

Să o întorci și pe partea cealaltă, să ai grijă de planetă

Nu vă zic ce a fost la gura lui Radu, că ‘ce, vrei să spui ca de la foaia mea se distruge planeta și nu mai există copaci?’

Cam asta vrea să spună, da și are dreptate, așa că ne-am pus și noi cu burta pe cărțile despre mediu și natură :)) Vă arăt cum imediat.

Acum, sincer vă zic, noi nu ieșim în natură cât ar trebuie, de abia trag de ei să-i scot 30 de minute în curte, acum că s-au mărit. Dar când erau mici, oooooo,Parcul Circului, Herastrăul, Pădurea Băneasa sau parcul Mogoșoaia erau locurile unde copiii au învățat să exploreze liber. Mi-am amintit de aceste lucruri răsfoind două cărți simpatice, ilustrate și mai simpatic, cu un bursuc explorator. Pe numele lui Barnabe. Are prieteni mulți și simpatici, tot animăluțe, iar asta îi dă curajul să… salveze lumea. Îmi place abordarea aceasta ușor naivă, copilărească, dulce, pentru că seamană mult cu discuțiile pe care le-ar avea orice copil. La fel de îndrăznețe și sigure. Până la urmă nu e așa complicat nici să ajungi la capătul lumii, ca în

Barnabe descoperă lumea:

 

  • Apropo, ia uitați ce frumos se termină:)

…și nici să salvezi planeta:

 

Foarte, foarte frumoase aceste cărți cu Barnabe, mi-au plăcut tare mult, dar, aș zic că un pic mai potrivite pentru vârsta lui Tudor și Radu sunt și aceste două cărți:

Misiunea Planeta, plină de idei și activități pe zona educației pentru mediu, interactivă, cu informații interesante. Doar ce i-am auzit pe băieți că vor să construiască un robot cu care să salveze lumea (da, e o activitate din carte):

Luna și Pădurea Magică – prima carte dintr-o serie de 3, foarte interesant și subiectul acesta, chiar dacă personajul central este o fetiță, pentru că ne-a oferit prilejul de a discuta despre braconaj și braconieri, specii pe cale de dispariție, habitat natural și multe alte noțiuni. Dincolo de asta, este o carte ce poate fi parcursă ușor de un cititor de 9 – 12 ani. Singur-singurel. Îmi place și traducerea, foarte faină, semnată de Elisabeta Ursu.

Așadar, cărțile acestea, pe care le-am găsit în portofoliul editurii Didactica Publishing House și care fac parte dintr-un proiect mai amplu ce vizează tocmai educația pentru mediu, ne-au oferit prilejul perfect să discutăm despre natură, reciclare, consum responsabil.

 

Iar eu mă bucur de fiecare dată când deschid o carte care invită copiii în natură. Natura oferă copiilor libertatea de a fi copii, iar asta uneori înseamnă să sară în bălți, să se cațere în copaci, să devină protagoniști ai propriilor jocuri și lumi fictive. Pentru că asta înseamnă că vor știi cum și când să-și asume riscuri, să pună întrebări și să experimenteze.

About the Author

Anca Arau
Author with 443 posts
More about Anca Arau

Visătoare, optimistă, mamă fericită de băieți & more

Related Articles

Leave a Comment

Bună, eu sunt Anca

Visătoare, optimistă, mamă de băieți și așa mai departe ;)

Archives