Tudor, la cei 7 ani ai lui, își dorește foarte tare să devină un jucător faimos de fotbal. De fapt, e aproape sigur că va deveni. Consideră că are mare ghinion că s-a născut în România, că dacă se năștea în Brazilia, de exemplu, era următorul Pele, cel puțin.
Nu, nu joacă fotbal decât în casă și o dată la 2 zile în curte, pentru 10 minute.
Dar își dorește extrem de tare să îl înscriem la fotbal. Îmi zice în fiecare zi. Și până o să înceapă, își face planuri. Pe ce poziție va juca, cum o să îi facem galerie la meciuri, că el vrea să fie portar, dar mai bine să nu vină Radu la meciurile lui, că siguuur o să strige din public că s-a aruncat greșit, că e varză.
Mbappe e preferatul lui, acum își dorește costum cu el și își propune ca la 23 de ani să fie cel puțin de bun ca Mbappe Nu, nu pare genul care să facă fotbal.
Și ne întreabă:
Crezi că o să fiu bun?
Mama: Bineînțeles!
Tata: Sigur ca da!
Fratele: Tu te sperii când vine mingea spre tine, cum să fii bun?
Dar pe ce poziție crezi că o să mă pună să joc când o să mă înscrii la fotbal?
Mama: Păi portar, dacă tu te pricepi atât de bine la asta.
Tata: Atacant sau mijlocaș ofensiv, că tu așa îți dorești, nu?
Fratele: În cel mai buuuun caz, rezervă!
Pentru că dacă rolul părinților este să le dea aripi copiilor, al fraților este să-i aducă cu picioarele pe pământ.
Daaaar, nici fratele mic nu-i rămâne vreodată dator fratelui mare. Încă de când era mic, mic:)
https://ancaarau.ro/2019/11/cateodata-sa-ai-un-frate-mai-mic-este-asa-o-binecuvantare/
Leave a Comment